8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt(Video) Șeful Casei de Pensii Olt, acuzat că animalele lui de pază i-ar fi omorât vecinului șapte animale

(Video) Șeful Casei de Pensii Olt, acuzat că animalele lui de pază i-ar fi omorât vecinului șapte animale

Un cetățean din Curtișoara, județul Olt, a apărut vineri-dimineață în fața prefecturii Olt, cu un mesaj scris pe un carton, „Greva Foamei“, amenințând că-și dă foc dacă nu este luat în seamă.

Cetățeanul se numește Marian Isăilă și spune că a apelat la poliție pentru problema pe care o are, însă nu a fost ajutat. Marian Isăilă spune că vecinul său, directorul Casei Județene de Pensii Olt, Iulian Smarandache, nu și-ar ține câinii de pază pe proprietate, aceștia omorându-i șapte animale. Mai mult, vecinul său nu ar accepta niciun fel de dialog, iar din partea poliției nu ar fi primit, deocamdată, niciun răspuns, așa că a considerat că singura soluție este să intre în grevă și să atragă atenția asupra problemei sale.
„Am turmă de oi. Are împrejmuit, dar are găuri, ține poarta deschisă… Am depus plângere la poliție, nu s-a luat niciun fel de măsură. În vară am avut niște găini albe de carne, le-au mâncat şi pe ălea. Am tăcut din gură, am zis că n-are rost să… La o săptămână de zile mi-au omorât o capră și o oaie, le-au mâncat. În momentul când m-am dus la ei, au lăsat capra și oaia și s-au repezit la mine, jos, norocul meu că am avut o bluză legată la mijloc și am desfăcut-o pe aia și m-am apărat, că mă sfâșiau și pe mine“, a povestit bărbatul, pe care la scurt timp jandarmii, sosiți în fața Prefecturii Olt, l-au anunțat că va fi primit în audiență.
Bărbatul a stat de vorbă cu subprefectul județului, Radu Ioniță, şi a primit sfatul să aștepte răspunsul de la organele competente.
„Ținând cont de faptul că există o sesizare depusă la organele competente, persoanei respective i s-a recomandat să aștepte răspunsul instituției abilitate, fiind rugată să revină în audiență în cursul săptămânii viitoare“, a transmis Prefectura Olt, prin intermediul unui comunicat.
Proprietarul animalelor a depus la postul de poliție din comună o plângere în urmă cu două săptămâni, reprezentanții IPJ Olt confirmând acest fapt și precizând că respectiva plângere este în lucru.
Iulian Smarandache, vecinul reclamantului, nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor care i se aduc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS