5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltSlatina: Acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei

Slatina: Acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei

Primăria Slatina a anunţat că va acorda un sprijin tinerilor care se căsătoresc., potrivit H.C.L. nr. 341/22.12.2017. Beneficiază de sprijin familia care îndeplinește cumulativ, la data solicitării, următoarele condiții:
a) fiecare dintre soți:
1. se află la prima căsătorie;
2. are vârsta cuprinsă între 18 – 35 ani.
b) cel puțin unul dintre soți are domiciliul în Slatina;
c) căsătoria a fost încheiată în municipiul Slatina după data de 01.01.2018.

Condițiile prevăzute lit. a) pct. 1 și lit. b) trebuie să fie îndeplinite și la data efectuării plății, în caz contrar, dreptul încetează.
Cuantum: 1.000 lei/familie.
Cererea se depune la: Serviciul public Protecţie şi Asistenţă Socială cu sediul în Slatina, str. Fraţii Buzeşti, nr. 6, în termen de 60 de zile de la data încheierii căsătoriei.
Acordarea dreptului: se face prin dispoziția primarului și se va comunica poștal solicitantului.
Plata sprijinului financiar: se efectuează de către Direcția Protecție și Asistență Socială prin casierie, pe bază de stat de plată, în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziției primarului prin care s-a acordat dreptul.
Documente necesare:
-Actele de identitate ale soților (copie);
-Certificat căsătorie (copie).
De reținut: Modificările privind starea civilă a soților, respectiv desfacerea, desființarea sau încetarea căsătoriei care intervin până la plata sprijinului financiar, conduc la încetarea dreptului.
Atenţie!
-documentele care se prezintă în copie vor fi însoţite obligatoriu de documentele originale pentru verificarea conformităţii datelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS