Anchetă la IPJ Olt după ce cascheta şefului de post din Sprîncenata apare într-o înregistrare video la nişte petrecăreţi

Autori


Conducerea IPJ Olt a început o anchetă după ce cascheta unui poliţist din comuna Sprîncenata a apărut într-o serie de fotografii şi filmuleţe dintr-o cârciumă din satul Frunzaru. Cascheta ar aparţine chiar şefului de post din comuna Sprîncenata, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că se fac verificări, Departamentul de Control Intern al Inspectoratului urmând să identifice poliţistul care şi-a lăsat cascheta pe mâna petrecăreţilor.

”Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt a dispus efectuarea de verificări privind aspectele semnalate, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile care se impun”, a afirmat reprezentantul IPJ Olt.


Fotografii şi o filmare în care apar mai multe persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice şi care poartă şapca de poliţist pe cap au fost distribuite pe Facebook.

Potrivit unor informaţii, cascheta ar aparţine şefului de post din comuna Sprîncenata.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 octombrie 2018

Actualitate

» CCR va decide, joi, în legătură cu validarea referendumului pentru familie
» Ion Iliescu, printre cei care vor fi chemaţi la audieri de Comisia SPP. Pe listă mai sunt şi alte nume „grele”, precum Dragnea sau Băsescu
» România, pe loc fruntaş în Uniunea Europeană în clasamentul ţărilor cu cel mai mare grad al riscului de sărăcie în 2017
» A fost înregistrat primul caz de pestă porcină africană din judeţul Teleorman
» România este obligată de CEDO să achite peste 23.000 de euro pentru o intervenţie a Poliţiei de acum 13 ani
» MAI face apel la şoferii care fac live-uri la volan: Opriţi nebunia asta care a făcut atâtea victime
» Când pică Paştele în 2019
» Cel puţin 13 persoane au fost rănite după un accident chimic produs la o firmă din Germania
» OUG pentru legile justiției, publicată în Monitorul Oficial
» Un român a murit, iar alţi doi sunt răniţi în urma unui accident produs în Belgia
» Toader l-a evaluat pe Augustin Lazăr. Urmează revocarea procurorului general?
» SCANDALUL EMISIILOR: Audi a fost amendată cu 800 de milioane de euro pentru încălcarea normelor la motoarele diesel
» Primăria localităţii Saelele, unde a copilărit Liviu Dragnea, executată silit de Tel Drum pentru o datorie neachitată
» Bărbat, reținut pentru că a lăsat să moară o femeie care a căzut cu mașina într-un lac
» Vâlcea: Strada Săliştea Nouă din Goranu a fost modernizată
» CCR a admis sesizările lui Iohannis asupra modificărilor pe Legea Legea Curţii de Conturi şi pe Legea privind Statutul aleşilor locali
» Peste 6.800 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate ieri
» Noi drepturi pentru proprietarii spațiilor de locuit
» Cel puţin zece oameni și-au pierdut viața în urma inundaţiilor din sudul Franței
» Tina, noul exemplar de leu, de la zoo Craiova
» Noul Cod Penal îşi primeşte verdictul de la CCR
» 16 octombrie, ziua mondială a alimentaţiei
» Arabia Saudită se pregăteşte să recunoască uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

Dolj

» Craiova: Gaze sistate pe strada Porumbului din cauza unei avarii
» Distribaz Sud Reţele sistează temporar gazele pe două străzi din Craiova
» Târg de produse artizanale din zona transfrontalieră România-Bulgaria, pe esplanada Teatrului Naţional din Craiova
» Craiova: Tineri prinşi cu droguri asupra lor
» Angajată Ford, accidentată în tramvai în drum spre serviciu
» Craiova: Prinsă cu țigări provenite din contrabandă
» A doua ediţie a Festivalului Toamnei la Centrul Multifuncțional Craiova
» Craiova: Bărbat reţinut pentru furt calificat

Gorj

» Gorj: Congres internaţional la Târgu Jiu, dedicat Ansamblului „Calea Eroilor”
» Gorj: Ambulanță implicată într-un accident rutier
» Un nou concert extraordinar al Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”
» Gorj: Bărbatul de 79 de ani, ars într-un incendiu, a murit
» Gorj: 87 de utilaje pentru intervenţia din sezonul de iarnă 2018 – 2019
» Gorj: Anchetă internă la Serviciul de Ambulanţă, după un şofer a refuzat transportul unui pacient

Mehedinţi

» Mehedinţi: 16 incendii în doar 24 de ore

Vâlcea

» UPDATE Vâlcea: Un autotren a lovit o maşină. Trei persoane rănite
» Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea participă la Gala Națională de Comedie
» Vâlcea: Cărbune confiscat la Alunu

Sport

» Fotbal / CN de Juniori – seria 6, rezultatele etapei a 3-a
» Simona Halep nu va juca la turneul de la Moscova

Sanatate

» România și Turcia au semnat un acord colaborare în domeniile sănătății și științelor medicale

Educatie

» Programul „Școală după școală”, la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”

Magazin

» Pippa Middleton a născut un băieţel
» Mihail va cânta piesa “Who You Are” la concertul anual de Crăciun de la Vatican
» Castanii au înflorit a doua oară într-un oraş din România. Ce anunţă acest spectacol al naturii
» Lungmetrajul “Tom şi Jerry” urmează să fie regizat de Tim Story
» REŢETA ZILEI: Cornuleţe cu rahat şi miez de nucă

Top