19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Doi eliminați de la prima probă a Bacalaureatului 2017

Olt: Doi eliminați de la prima probă a Bacalaureatului 2017


Doi candidați din sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2017, din județul Olt au fost eliminați de la prima probă, susținută luni, 26 iunie, pierzând, astfel, dreptul de a mai continua examenul. Aceștia au fost sancționați pentru tentativa de fraudă, vor putea susține din nou probele de-abia în sesiunea din toamna viitoare.
În județul Olt s-au înscris pentru a susține prima probă a Bacalaureatului 2017, sesiunea iunie-iulie, 2.682 candidați. 134 dintre aceștia nu s-au prezentat în sala de examen.
Candidații care au susținut astăzi proba au ieșit încrezători că vor primi o notă bună, subiectele părându-li-se accesibile. „Ușor, mi s-a părut foarte ușor. Cu un pic de efort, cu ce am studiat la clasă, se poate obține o notă bună“, a declarat o candidată care vizează un loc la o facultate de comunicare și relații publice.
Textul argumentativ a fost preferatul multora dintre candidați și subiectul care le-a dat încredere. Cei de la Real au avut de argumentat rolul comunicării în munca de echipă, iar cei de la Uman, utilitatea organizării activităților extrașcolare de educație în cinematografie.
Pentru sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2017, în județul Olt s-au înscris în total aproape 3.000 de candidați, cei mai mulți, 2.545, din promoția curentă. Aceștia susțin probele în 10 centre de examen, la nivelul județului funcționând, ca în toate județele, și un centru de evaluare a lucrărilor sosite dintr-un alt județ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS