6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Jocul copiilor cu focul, cauza unui incendiu puternic

Olt: Jocul copiilor cu focul, cauza unui incendiu puternic


Pompierii din cadrul Detașamentului Slatina au intervenit miercuri, 31 august, în jurul orei 20.00, în orașul Piatra Olt, strada Narciselor, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta violent la acoperișul casei, bunurile din interiorul locuinței și la o anexă gospodărească aflată în apropiere. Pompierii au acționat mai bine de două ore pentru stingerea incendiului, reușind lichidarea acestuia în limitele găsite. Au ars acoperișul casei pe circa 80 mp, mobilier și materiale textile aflate în locuință, acoperișul anexei pe 20 de mp, textile depozitate în anexă și circa 25 de metri de gard din lemn. Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor cu focul. Un vecin de-al proprietarului, în vârstă de 12 ani, a aprins o hârtie și a aruncat-o lângă casă, incendiul propagându-se la locuință și anexă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS