20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Tânăr de 18 ani, arestat pentru tentativă de omor

Olt: Tânăr de 18 ani, arestat pentru tentativă de omor

Procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au solicitat pe 21 iunie 2016 judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt arestarea unui tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Olt. Acesta avea antecedente penale, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi tentativă de tâlhărie calificată, ambele comise în perioada în care era minor.
În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 18 spre 19 iunie 2015, inculpatul a pătruns, mascat, în locuinţa unei persoane în vârstă de 83 de ani din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Olt, împrejurare în care a agresat-o în scopul de a sustrage sume de bani.
Din Raportul de expertiză medico – legală a rezultat că victima a prezentat leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale, cu menţiunea că leziunile traumatice i-au pus în primejdie viaţa.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt a admis propunerea acestei unităţi de parchet şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.
Iniţial dosarul a fost înregistrat în evidenţa cauzelor cu autori neidentificaţi, iar analiza genetică a urmelor prelevate din locuinţa victimei au pus în evidenţă profilul genetic al inculpatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS