11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiAcţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Acţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “ Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit la 13 urgenţe medicale, trei incendii şi pentru înlăturarea unui element de construcţie.

Marţi după amiază, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, în municipiu, pe centura ocolitoare, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată. Focul a cuprins cca. 3000 mp de vegetaţie uscată şi mărăciniş. Sursa probabilă de aprindere a fost flacăra, împrejurarea determinantă fiind fumatul în locuri nepermise.

Tot marţi, la ora 17.41, două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vînju Mare au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, în localitatea Vînju Mare, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje – clăi de fân. Focul a cuprins cca. trei tone de plante furajere. Sursa probabilă de aprindere a fost flacăra, împrejurarea determinantă fiind folosirea focului deschis în spaţii deschise.

Marţi, seara, două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin au intervenit cu o autospecială de intervenţie şi salvare la înălţime şi o autospecială de intervenţie, în municipiu, str. Calomfirescu, pentru înlăturarea unui element de construcţie al acoperişului unui bloc, care punea în pericol siguranţa trecătorilor.

Miercuri, la ora 01.02, două echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vînju Mare au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, în localitatea Recea, comuna Punghina, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un lan de cereale. Din cauza întunericului, nu s-a putut aprecia suprafaţa afectată. Sursa probabilă de aprindere a fost flacăra, împrejurarea determinantă fiind folosirea intenţionată a sursei de aprindere. În această dimineaţă, cercetările vor fi reluate de o echipă mixtă formată din specialişti de la pompieri şi poliţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS