Craiova: Accident de circulaţie și dosar penal pentru conducere fără permis

Marin B. , de 57 de ani, din municipiul Craiova, posesor al permisului de conducere valabil,  a condus, ieri după amiază, un autoturism, pe bld. Dacia din municipiu, către str. Brazda lui Novac, iar la intersecția semaforizată cu str. Frații Golești nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un motociclul înregistrat în localitatea Teslui,  care era condus de Aurelian Cosmin M., de 30 de ani, din comuna Potmelțu, jud. Dolj, fără ca acesta să posede permis de conducere, acesta din urmă circulând din sens opus la culoarea verde a semaforului.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a motociclistului, care nu a rămas internat în spital. Cei doi conducători ai vehiculelor  au fost testați cu aparatul alcooltest, polițiștii constatând că niciunul dintre ei nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au întocmit în cauză  dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 20 iulie 2017

Actualitate

» Olt: Exerciţiu de alarmare publică în Balş
» Lucrări pe Autostrada A1 Deva – Nădlac
» Argeş: Lucrări pe DN7
» Bosnia şi Herțegovina: Incendii de vegetație şi temperaturi ridicate
» DNA: Percheziții de amploare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și IPJ Botoșani
» Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla, Rabla Plus şi Casa Verde, publicate pe site-ul AFM
» Trafic blocat temporar pe un sens al autostrăzii Timişoara- Lugoj din cauza unui accident
» Astăzi se sărbătoreşte ziua Aviației Române

Dolj

» Cod galben de caniculă în Dolj, Gorj şi Mehedinţi
» Dolj: Poliţiştii au găsit în locuinţa unui bărbat un pistol şi 38 de cartuşe deţinute ilegal
» Doljean cercetat pentru conducere fără permis
» Craiova: Amenzi de aproape 14.000 de lei pentru neacordare de prioritate pietonilor
» Record de pasageri de pe Aeroportul Internațional Craiova
» Craiovean reţinut pentru contrabandă cu ţigări. Peste 50.000 ţigarete, confiscate
» Poliţiştii prinşi dormind, încă nesancţionaţi
» Patru persoane rănite într-un accident la Metro
» Copilul care a învins cancerul şi visează să meargă
» ISU „Oltenia“ se dotează cu bărci pneumatice
» Galiciuica, comuna fără apă
» Piaţa din Craioviţa, bazarul dintre blocuri
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Accident cu trei victime la Peșteana
» Gorj: Ziua Energeticianului, sărbătorită la CEO
» Guvernul a aprobat 8,5 milioane de lei pentru modernizarea Căii Eroilor
» Târgul de la Polovragi şi-a deschis porţile
» Lucrările la varianta ocolitoare, blocate de doi ani în zona Amaradia

Olt

» Olt: Bărbat în stare gravă după ce s-a răsturnat cu maşina la Mihăileşti-Popeşti

Mehedinţi

» Mehedinţean cercetat penal după ce şi-a bătut concubina
» Mehedinţi: Accident de tren la Gârniţa. Două persoane au murit
» Mehedinţi: Pompierii continuă lupta cu incendiul din Domogled

Vâlcea

» Vâlcea: Accident rutier cu două victime pe DN 7
» Locuitorii din cartierul Ostroveni s-au întâşnit cu autorităţile locale din Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal / Liga Europa, turul doi preliminar – retur
» Simona Halep participă la turneul de la Washington
» Achiziții importante făcute de Craiova pe ultima sută de metri
» Astra luptă în Azerbaidjan
» Băluță, în vizorul multor echipe
» Budescu și Dina au trecut la Academia „Gică Popescu“

Sanatate

» Tot mai mulți copii depistați cu probleme de vedere
» Spitalele de stat, „căpușate“ de interese și clinicile private

Magazin

» Peste 150.000 de români îşi sărbătoresc de Sf Ilie ziua onomastica
» Horoscop
» Bancul zilei

Top