Zeci de angajatori, la Forumul Carierei

Deschiderea celei de a treia ediții a Forumului Carierei de la Craiova (Foto: Lucian Anghel)
Autori


Cele mai puternice firme din Oltenia sunt prezente la Forumul Carierei, desfășurat în holul central al Universității din Craiova, unde le așteaptă studenții, dar și elevii de liceu interesați să afle cerințele de pe piața muncii.

Universitatea din Craiova a deschis joi cea de a treia ediție a Forumului Carierei, eveniment în cadrul căruia angajatorii interacționează direct cu studenții și cu liceenii. În aceste zile, agenții economici răspund la diverse întrebări ale tinerilor, dar organizează și ateliere în care îi informează despre strategii de căutare a unui loc de muncă, cum pot afla care sunt cele mai căutate profesii. Deschiderea oficială a acestei sesiuni a avut loc în Sala „Regele Mihai I al României“, unde s-au adunat foarte mulți tineri interesați de piața muncii. „Am absolvit Facultatea de jurnalism, acum sunt la master. Am venit la Forumul Carierei pentru că am participat și anul trecut și am avut posibilitatea să interacționez cu angajatori din domeniul jurnalismului. Am văzut ce înseamnă practicarea acestei profesii. A fost o întâlnire utilă și îmi doresc și ca la această ediție să mă întâlnesc cu noi angajatori și din alte domenii și să cunosc oportunitățile de angajare. Eu îmi doresc să lucrez pe partea de comunicare pentru că încă din anul II de facultate m-am orientat în această direcție“, a spus Mirela Ciobanu, studentă prezentă la Forumul Carierei.

Evenimentul are rolul de a facilita accesul tinerilor pe piața muncii, a subliniat rectorul Universității din Craiova. „Atelierele cu studenții sunt o formă de educație ca angajatorii și studenții să se cunoască și să comunice“, a precizat prof.univ.dr. Cezar Spînu.

Ce oportunități au tinerii


Studenți la Forumul Carierei (Foto: Lucian Anghel)

Forumul Carierei este un eveniment realizat de Universitatea din Craiova, în parteneriat cu INCESA și Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (COCC). Ramona Stamatescu, coordonatorul CCOC, a precizat că atelierele cu studenții sunt organizate pe specializări, însă studenții sunt așteptați să participe la cât mai multe activități. „La Facultatea de Litere sunt organizate ateliere pentru jurnalism și ateliere în care studenții se pot întâlni cu reprezentanții inspectoratelor școlare. Studenții de la Litere pot participa însă și la alte ateliere. Cei de la Inginerie Electrică organizează un atelier cu reprezentanții Pirelli, care caută studenți și absolvenți ce știu să comunice într-o limbă de circulație internațională. Și la deschiderea forumului de azi, din partea acestei firme a venit o absolventă a Facultății de Litere“, a precizat reprezentantul Universității din Craiova.

De altfel, reprezentanții administrației locale au ținut să precizeze că la nivelul județului sunt angajatori care caută forță de muncă.

„Oricâte sondaje am face, vom observa că oamenii din mediul urban vor răspunde întotdeauna că își doresc locuri de muncă, iar cei din mediul rural că vor drumuri asfaltate și legături rapide cu orașele. Trebuie să ne uităm însă cu prietenie la ultimii zece ani. În județul Dolj, sunt 111 localități și la ora actuală nu există localitate care să nu fi atras fonduri europene. Doljul este printre județele fruntașe la atracția de fonduri europene, care au ridicat județul cu 30 de ani. Și din punct de vedere economic, lucrurile se mișcă și în județul Dolj. La nivelul județului am realizat un parc industrial, unde s-au dezvoltat companii importante, care au creat locuri de muncă, și dau exemplu companiei ETI. De asemenea, la Craiova, Ford creează un al doilea automobil, pentru care vor fi create 1.700 de locuri de muncă. Angajările se vor face anul viitor, dar în acest sens se organizează întâlniri cu primarii localităților din jurul Craiovei situate la o distanță de 35 până la 35 de kilometri. Vă doresc să vă pregătiți așa cum trebuie și să vă găsiți locul cuvenit în această regiune“, a spus Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 9 noiembrie 2018

Actualitate

» Asociaţia Naţională a Surzilor din România a primit statut de utilitate publică
» Ordonanţa de urgenţă ce permite acordarea salariului minim diferenţiat şi reducerea deficitului de muncă, adoptată vineri de Guvern
» Liberalii europeni şi-au lansat, la Madrid, campania pentru europarlamentare cu mesaje împotriva naţionaliştilor şi populiştilor
» Belgia: Două motociclete din convoiul în care se aflau premierii belgian şi britanic, lovite de o maşină
» Premierul irlandez/Brexit: Un acord între Londra şi UE, mai probabil în câteva săptămâni
» Încep înscrierile pentru Eurovision 2019 
» Iohannis, întâlnire secretă la sediul NATO cu liderii din Marea Britanie, Belgia și Olanda
» Carmen Iohannis a fost citată joi, la Parchetul General, în dosarul caselor de la Sibiu
» Liviu Dragnea a încercat să amâne tragerea la sorţi de vineri a completurilor de la ÎCCJ – surse
» Au fost stabilite noile completuri de 5 de la instanța supremă. Cristina Tarcea: Sper să se sfârșească acestă epopee, deși am dubii. Care este componența completului care judecă procesul
» Maria Grapini, gafă pe Facebook. Aceasta spune că a dat viață fiului ei de 39 de ani „acum câteva ore”
» Traian Băsescu, la DNA. Fostul preşedinte: Am calitatea de martor, dar nu ştiu dosarul
» Personalul angajat în laboratoarele medicale:”Salariile noastre, problemă națională de INJUSTIȚIE SOCIALĂ”
» Atac într-un mall din Melbourne: Mai multe persoane au fost înjunghiate
» Cutremur de suprafaţă în România, produs în Caraş-Severin
» Dosarul Colectiv avansează. Magistraţii încep vineri audierea martorilor, după ce a fost desemnat un nou judecător
» Şoferii ar putea fi amendaţi pe baza clipurilor făcute în trafic

Publireportaj

» Colocviul „Presa Culturală, Avanpostul Națiunii. Mozaikul/Mozaicul – Identități și Convergențe“

Dolj

» Dolj: Tânăr prins cu o armă deţinută ilegal
» Craiova: Cursuri gratuite de engleză pentru persoanele de peste 35 de ani
» (Video) Primul an din viaţa puiului de leu al Grădinii Zoologice din Craiova, sărbătorit de copii
» Şoferii craioveni, amendaţi cu peste 16.000 de lei într-o singură zi
» Autoutilitară mistuită de flăcări, la Moţăţei
» Dolj: Prinşi de poliţie în timp ce furau motorină
» Dolj: O femeie a murit pe DJ606, la Breasta
» Alcoolemie record la un şofer din Craiova
» Craiova: Se închide temporar pasajul suprateran
» Se închid mai multe sectoare de străzi pentru partida dintre Universitatea Craiova şi Sepsi
» (VIDEO) Demolaţi în prag de iarnă

Gorj

» Gorj: Târgujian condamnat pentru trafic de droguri în Finlanda
» Gorj: Tânăr reţinut pentru tentativă de viol
» Gorj: Tencuială desprinsă de pe un bloc din Târgu Jiu
» Gorj: Un tânăr s-a spânzurat la Lupoaia
» Semaforizare pe bază de buton la toate trecerile de pietoni din Târgu Jiu
» Întârzie licitaţia pentru restaurarea Casei Memoriale „Iosif Keber“
» Şi-a incendiat apartamentul şi s-a aruncat pe fereastră
» Caravana „Fii pregătit!“ ajunge în județul Gorj
» Sătenii din Turburea au epuizat combinele frigorifice din Filiaşi
» Apel pentru scoaterea din mizerie a Secţiei de Cardiologie

Olt

» (GALERIE FOTO) Pomi mutilați în centrul Slatinei: „Este prima și singura situație, restul pomilor sunt în regulă“
» (VIDEO) Olt: O femeie gravidă şi un bărbat, răniţi într-un accident

Mehedinţi

» Campanie pentru prevenirea consumului de droguri, la Severin
» Zonele în care vor fi amplasate radarele azi şi în weekend, la Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: O nouă ediţie a maratonului scaunelor cu rotile „Totul merge ca pe roate“
» Vâlcea: Lucrări de întreţinere pe DN7

Sport

» Fotbal / Lotul României pentru partidele cu Lituania și Muntenegru. Contra a chemat trei „lei“
» Fotbal / Selecţionerul Lituaniei a anunţat lotul pentru meciurile cu România şi Serbia

Magazin

» Video fabulos: Locul în care poţi experimenta ziua şi noaptea, în acelaşi timp
» Una dintre cele mai mari bătălii din istoria românilor. Regele Ungariei a scăpat cu viaţă ca prin minune din ea
» Cum se fac cele mai gustoase murături asortate

Top