Bomba din proiectul drumului expres Craiova-Piteşti



La solicitarea GdS, CNAIR face o dezvăluire bombă: autorităţile române nu au reuşit să depună la Bruxelles proiectul privind drumul expres Craiova-Piteşti, prin care pot primi finanţare nerambursabilă UE, din cauza unor documentaţii greşite. Contractul cu firma angajată în 2017 să facă aceste documentaţii a fost reziliat, iar acum CNAIR lucrează în regim propriu. Autorităţile susţin că cererea de finanţare va fi depusă în decembrie 2018. Deşi nu are banii, statul face licitaţii pentru proiectul tehnic şi execuţia drumului expres.

Comisarul european Corina Crețu a dezvăluit recent că autoritățile române întârzie să depună la Bruxelles proiectul drumului expres Craiova – Pitești, prin care pot primi finanțare nerambursabilă UE în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Crețu a avertizat că din cauza întârzierilor România riscă să piardă fonduri europene în valoare de sute de milioane de euro și în septembrie 2018 a făcut un apel public pentru urgentarea proiectelor mari de infrastructură.

„Fac un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, Sibiu-Pitești, Craiova-Pitești, podul de la Brăila. Avem bani din POIM, sunt surprinsă că primarilor li se spune că nu mai sunt bani“, a declarat comisarul, cu ocazia unei dezbateri organizate la Cluj. Dezvăluirea a prins guvernul pe picior greșit și a produs nervozitate. Câteva zile mai târziu, Ministerul Transporturilor a anunțat că a trimis la Bruxelles 14 proiecte de infrastructură, în valoare totală de 3,78 miliarde de euro. Printre acestea, era menționat și drumul expres Craiova-Pitești. Strategia de ascundere a adevărului nu a reușit însă și în octombrie 2018. Corina Crețu a revenit cu criticile, spunând că nu mai acceptă „insulte“ din partea guvernului față de munca pe care o depune. Nu înțeleg această tensiune care s-a creat între mine și guvern spunând lucrurilor pe nume. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, nu avem proiecte. (…) Deci, așteptăm Craiova-Pitești, Târgu Mureș-Iași, podul de la Brăila. Autoritățile au dat deadline-uri care au fost depășite cu mult“, a mai spus Corina Crețu.

Promit că depun proiectul în decembrie 2018

Nimeni nu înțelege de ce statul român, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), organizează licitații pentru proiectul tehnic (PT) și execuția drumului expres Craiova-Pitești, dar nu a depus proiectul și cererea de finanțare pentru fonduri nerambursabile UE. GdS a pus câteva întrebări către CNAIR și misterul pare să fie elucidat. Pentru început, trebuie spus că la proiectul drumului expres Craiova-Pitești autoritățile folosesc un studiu de fezabilitate (SF) realizat în anul 2007.

La sfârșitul anului 2017, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a încheiat un contract de servicii cu Avensa Consulting SRL, în valoare de 68.000 de lei, pentru elaborarea documentației-suport necesară la cererea de finanțare. Între timp, licitația pentru proiectul tehnic (PT) și execuția drumului estimat la circa 1 miliard de euro fusese lansată pe tronsoane în vara lui 2017. După ce Avensa venea cu documentația, urma să fie depus proiectul pentru finanțare. GdS a întrebat ce s-a întâmplat de atunci, iar răspunsul CNAIR este extrem de surprinzător. Astfel, aflăm că cererea de finanțare „se află în curs de elaborare“, ea urmând să fie transmisă către Organismul Intermediar pentru Transport „în luna decembrie 2018“. Pe de altă parte, aflăm că CNAIR a reziliat contractul cu Avensa „având în vedere că documentația transmisă nu întrunea exigențele de calitate necesare pentru elaborarea unei aplicații de finanțare la standardele impuse de Comisia Europeană, acest proiect încadrându-se în categoria celor majore“. În aceste condiții, documentația va fi elaborată în cadrul CNAIR, „cu expertiză internă“. Concret, nu sunt gata cu documentația, iar noul termen pentru depunerea proiectului este decembrie 2018. Rămâne de văzut dacă de data aceasta se vor ține de cuvânt.

Primul tronson, contestat după atribuire

Aflaţi la Craiova în data de 1 octombrie, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul transporturilor, Lucian Şova, anunţau cu surle şi trâmbiţe că exact în acea zi au fost atribuite contractele pentru proiectarea şi execuţia primelor două tronsoane ale Drumului Expres Craiova – Piteşti, cei 57 de kilometri și 550 de metri care ar face legătura între Craiova (pornind din Centura de Nord) și DN 65 (după municipiul Slatina). Contractul pentru execuţia tronsonului 1 (17 kilometri și 700 de metri) a fost atribuit firmei italiene Tirrena Scavi SpA, care a venit cu o ofertă de 358.179.480,69 lei, fără TVA, echivalentul a 76 de milioane de euro (fără TVA), cu aproape 29 de milioane de euro mai puțin decât valoarea estimată de CNAIR. La tronsonul doi, care era împărţit în două loturi, ambele loturi au fost adjudecate de aceeași asociere, SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL, pentru o valoare totală de 309 milioane de euro (fără TVA), cu circa 13 milioane de euro mai puțin decât estimarea inițială. Valoarea ofertei câștigătoare pentru lotul 1 a fost de 661.452.009,54 lei fără TVA (aproximativ 141 de milioane de euro), iar cea pentru lotul doi, de 792.189.981,56 lei fără TVA (aproximativ 168 de milioane de euro).

„Procesul de semnare a celor trei contracte va putea fi inițiat numai după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor de zece zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situația în care vor fi înregistrate contestații împotriva rezultatului procedurii, CNAIR SA va aștepta soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractelor“, anunța, tot în data de 1 octombrie, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Până la urmă, de ce le-a fost frică celor de la CNAIR nu au scăpat, pentru că atribuirea primului tronson a fost contestată.


Construcții Erbașu SA cere anularea procedurii de atribuire

Asocierea Construcții Erbașu SA – Vahostav SK – Trameco SA, a cărei ofertă s-a clasat pe locul trei în momentul în care CNAIR a desemnat câştigătorul, a considerat că ofertele clasate pe locurile unu și doi „au fost declarate în mod greșit conforme și admisibile“ şi a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) să anuleze procedura de atribuire. În contestația depusă în data de 11 octombrie, liderul asocierii, Construcții Erbașu SA, mai cere și anularea tuturor actelor subsecvente emise de CNAIR în cadrul procedurii, pentru „motive de netemeinicie și nelegalitate cu privire la oferta depusă de ofertantul declarat câștigător, Tirrena Scavi SpA, respectiv de ofertantul clasat pe locul doi, Astaldi SpA“, precum şi „reevaluarea ofertelor firmelor de pe locurile unu și doi“. În contestaţie se mai menţionează că „decizia CNAIR este nelegală și abuzivă“, pentru că ofertele tehnice ale Tirrena Scavi SpA şi Astaldi SpA „au fost întocmite cu nerespectarea cerințelor documentației de atribuire“.

Construcții Erbașu SA a analizat mai multe răspunsuri date de cele două firme la solicitări de clarificări transmise de CNAIR şi a considerat că acestea şi-au modificat sau completat ofertele tehnice. „Ofertele celor două firme trebuia evaluate în baza documentelor deja existente la dosarul de achiziţie, fără a li se permite să-şi completeze ofertele şi fără a se lua în considerare răspunsurile neconcludente transmise (…) În mod cu totul părtinitor, comisia de evaluarea a luat în considerare pur şi simplu explicaţia oferită de Tirrena Scavi SpA, fără a considera necesar să verifice corelarea răspunsului cu oferta depusă, fără a constata că nu există nicio dovadă în susţinerea afirmaţiilor“, se arată în contestaţie.

Asocierea a invocat un text de lege care spune că în cazul în care comisia de evaluare solicită unui ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar ofertantul nu le transmite în termenul precizat de comisie sau acestea nu sunt concludente, ori dacă prin răspuns modifică conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. În încheierea contestaţiei, asocierea condusă de Erbaşu SA acuză CNAIR de „atitudine subiectivă faţă de cei doi ofertanţi (Tirrena Scavi SpA şi Astaldi SpA – n.r.)“.

Duel cu repetiţie

Nu este prima oară când asocierea Construcții Erbașu SA – Vahostav SK – Trameco SA se „duelează“ cu CNAIR. Aceeaşi asociere a mai apelat o dată la CNSC, pe perioada derulării procedurii de achiziţie a tronsonului 1 al DE Craiova – Piteşti, cerând anularea unei adrese emise de CNAIR în data de 25 iulie, anularea raportului procedurii de atribuire, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise de autoritatea contractantă după emiterea adresei menționate anterior şi reevaluarea ofertei depuse. Consiliul a luat o decizie finală în data de 31 august, când a respins ca nefondată excepția tardivității invocată de CNAIR şi a admis, în parte, contestaţia depusă de Construcții Erbașu SA, obligând Compania să reevalueze ofertele. CNSC a respins însă solicitarea firmei Erbaşu de a se anula raportul procedurii de atribuire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CNAIR SA, Alin Șerbănescu, Compania a mers atunci în instanţă şi a câştigat disputa cu asocierea condusă de Construcții Erbașu SA. La fel se va proceda şi în cazul de faţă, mai spune Șerbănescu. „Pare un joc din care nu poţi să ieși, dar e dreptul legal al unei firme să conteste, iar până nu se dă o decizie finală nu se poate semna contractul. Sper ca instanţa să dea nişte termene scurte, pentru ca procesul să se termine repede. Acum aşteptăm decizia CNSC, după care sigur se va ajunge în instanţă, pentru că fie merge firma şi noi după ea, fie alegem noi această cale. La fel s-a întâmplat şi în vară, când noi am mers în instanță, ni s-a dat dreptate, şi așa am putut să atribuim contractul“, a precizat, pentru GdS, purtătorul de cuvânt al CNAIR SA.

Acesta a mai menţionat că perioada de depunere a contestaţiilor s-a încheiat şi că nu s-a mai înregistrat nicio altă contestaţie, ceea ce înseamnă că CNAIR poate semna contractul cu asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL pentru tronsonul doi al DE Craiova – Piteşti, care are o valoare totală de 309 milioane de euro (fără TVA). Asocierea poate trece apoi la realizarea proiectului tehnic, pentru care are un an la dispoziţie, iar CNAIR SA va trebui să facă şi plata. Rămâne de văzut însă de unde va scoate banii.



Comenteaza acum

Alte stiri

1 noiembrie 2018

Guvernul a aprobat proiectul Legii Arhivelor

În ședința de Guvern, de ieri, a fost aprobat proiectul Legii Arhivelor, prin care se abrogă Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și se creează un cadru legislativ adaptat realităților instituționale și tehnologice ale momentului, precum și ...

Sumarul ediției de miercuri, 17 octombrie 2018

Actualitate

» Cioloş: E nevoie de o redefinire a administraţiei publice. Acum arată oribil şi e politizată
» Ministrul Turismului promite că pârtiile de la Bâlea nu vor afecta ariile protejate
» PNL iniţiază o moţiune simplă împotriva lui Tudorel Toader
» Procurorul general îi cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pe un articol din OUG privind lgile justiţiei
» Autorităţile din Turcia au descins la reşedinţa consulului saudit, în ancheta privind dispariţia jurnalistului saudit
» A murit unul dintre cei mai celebri proxeneţi ai Americii, candidat la alegerile legislative
» Europol și Federația Europeană a Băncilor lansează o campanie de prevenire a celor mai întâlnite şapte tipuri de fraude în mediul online
» Jurnalistul Jamal Khashoggi a fost torturat şi omorât în consulatul saudit din Istanbul – presă
» Comisia Europeană, despre OUG pe legile justiţiei: Urmărim cu preocupare evoluţiile
» Toader anunţă că a trimis către Iohannis propunerile de numire a doi procurori-şefi în Parchetul General
» România, din nou ţara cu cea mai inflaţie anuală din UE

Local

» Panică din cauza pestei porcine

Dolj

» Condamnați pentru același accident
» Eficiența energetică, importantă în afaceri și în imobiliare
» Cât de sigure sunt podurile de cale ferată şi viaductele din Dolj
» Facturarea individuală vă scapă de debranșare
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Festivalul Toamnei, la Craiova
» Dolj: Două persoane rănite într-un accident, la Cârcea
» Dolj: Peste 1.800 de locuri de muncă vor fi oferite la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
» Craiova: Baroul Dolj decernează Premiul „Avram Iancu”
» Craiova: Se întrerupe apa într-un perimetru din centrul oraşului
» Dolj: Depistat conducând fără permis un moped neînregistrat
» Primul Birou parlamentar digital din România va fi lansat la Craiova
» Craiova: Arestat pentru părăsirea locului accidentului

Gorj

» Aplicaţie pentru ca oamenii din Rovinari să trimită sesizări
» Încasări de 27.212 lei în două luni pentru parcarea de lângă Piaţa Centrală
» Încă un an cu drumuri de noroi pentru locuitorii din cartierul Narciselor
» Peste 500 de joburi, disponibile la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
» Directorul care şi-a făcut pedichiura, la judecată
» Locuinţe ANL pentru 38 de familii nevoiaşe
» Gorj: Cinci pompieri au stins un incendiu, deşi se aflau în timpul liber
» Preşedintele Iohannis nu a confirmat încă vizita la Târgu Jiu, la Congresul dedicat lui Constantin Brâncuşi organizat de Administraţia Prezidenţială
» Gorj: Amenzi pentru nerespectarea sănătăţii şi securităţii în muncă , aplicate de ITM

Mehedinţi

» Mehedinţi: 33.800 țigarete descoperite de polițiștii severineni, într-un autoturism
» Mehedinţi: Amenzi de peste 18.000 de lei în doar 24 de ore
» Mehedinţi: 11 incendii de vegetaţie uscată în numai 24 de ore. Pompierii au intervenit aproximativ 17 ore pentru stingerea lor
» Mehedinţi: Unde sunt amplasate astăzi radarele

Vâlcea

» Vâlcea: Armă letală, confiscată la Fârtăţeşti

Sport

» Voleibaliştii au ieşit din Cupă
» Filieşenii vor să spele ruşinea cu Bradu în meciul cu Braşovul
» Alb-albaştrii s-au jucat cu Odorheiul (foto, video)
» Volei (m) / SCM „U“ Craiova a fost eliminată din Cupa României

Sanatate

» Remedii pentru mânile și picioarele reci
» Obiceiuri pentru o viață sănătoasă

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Un român aruncă 129 de kg de alimente în fiecare an
» REŢETA ZILEI: Pui cu chilli şi usturoi
» Ultima carte a lui Stephen Hawking a fost lansată

Top