Gunoaie aruncate la întâmplare pe străzile Craiovei



Craiova stă din ce în ce mai prost la capitolul gunoi aruncat în locuri nepermise. Oamenii par că nu înţeleg că este mare nevoie ca resturile să ajungă în spaţii special amenajate, iar autorităţile nu au găsit cele mai bune metode pentru a stopa acest fenomen care acaparează din ce în ce mai multe zone ale oraşului.

Pe adresa redacţiei Gazeta de Sud sunt trimise numeroase sesizări cu privire la apariţia multor gunoaie în diverse zone din Craiova. Una dintre acestea este parcul aflat între strada Paşcani şi strada Pârâului, în spatele Liceului Adventist din Craiova. Oamenii au aruncat aici gunoi, iar ambalajele s-au împrăştiat pe iarba de pe acest teren. În plus, în una dintre marginile acestui spaţiu, pe partea cu strada Pârâului, s-a creat un fel de groapă de gunoi. Multe persoane aduc aici resturi din construcţii, resturi de vegetaţie sau alte gunoaie. Potrivit reprezentanţilor SC Salubritate Craiova SRL, spaţiul respectiv aparţine domeniului public al Craiovei, însă, nu este de competenţa lor curăţarea acestuia, ci a Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL).

„Parcul de pe strada Paraului aparţine în mare parte domeniului public. Angajaţii RAADPFL Craiova fac zilnic curăţenie în acest parc. Ultima acţiune amplă de curăţenie a parcului a avut loc la sfârşitul lunii decembrie. O echipă din cadrul instituţiei noastre a mers la sfârştitul săptămânii trecute pe teren pentru a verifica parcul. Ne-a fost menţionat faptul că în acest perimetru se află câteva tomberoane din care gunoaiele se împrăştie de câte ori este vânt. Din acest motiv, am luat legătura şi cu colegii noştri de la Salubritate cu care vom demara acţiuni de supraveghere în zonă“, a precizat Ana Dănescu, purtător de cuvânt al RAADPFL Craiova.

Aceeaşi situaţie este şi în cartierul Lăpuş, în zona de trecere a căii ferate dinspre strada Eustaţiu Stoenescu către strada Păuniţei. Locul respectiv a devenit container, iar cei care aruncă gunoiul pe calea ferată nici nu se sinchisesc de faptul că puțin mai încolo se află ghena de gunoi. Oamenii care locuiesc foarte aproape de zonă se plâng de această problemă. „Aşa este şi iarna, şi vara. Nu se poate să fie containerele atât de aproape şi lumea să prefere să arunce gunoiul pe calea ferată. Am văzut de nenumărate ori cum vin cu plasele sau cu sacii de gunoi şi le aruncă aici. Mai sunt şi persoane care aruncă direct din maşină, când trec pe strada Păuniţei. Asta e lipsă de bun-simţ. În ritmul ăsta nu mai ajungem la civilizaţie“, a declarat un bărbat care are casa în zona respectivă.


Peisajul Catedralei din Craioviţa, dezolant

Catedrala Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul“, a cărei construcţie a început după Revoluţia din 1989, este departe de a fi finalizată, chiar dacă de atunci au trecut aproape 29 de ani. Practic, terenul pe care a fost ridicată o parte a catedralei te duce cu gândul la un spaţiu care nu are nici o legătură cu cele sfinte. Gardul s-a rupt şi a fost cârpit cu scânduri din lemn care îl susţin, iar în jurul bisericii au fost uitate grămezi mari de moloz şi de resturi. GdS a contactat telefonic reprezentanţii Mitropoliei Olteniei, însă răspunsul a fost cât se poate de sec, ca şi când aceştia habar nu aveau despre condiţiile insalubre din curtea catedralei. „Regretăm situaţia creată şi vom lua măsuri imediate pentru a rezolva această problemă“, a declarat Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei. Nici zona din afara terenului catedralei nu este mai presus. Peste tot sunt multe gunoaie, mai ales în spatele barurilor şi magazinelor deschise în hala din apropierea catedralei. Puţin mai departe, la intrarea pe strada Micşunele, pe spaţiul public a fost uitată de firma Delta ACM, care se ocupă de asfaltarea străzilor din oraş, o grămadă mare de asfalt şi borduri vechi, iar unii oameni au crezut de cuviinţă să pună peste resturile respective mai multe gunoaie. Şi pe strada Fântâna Popova sunt probleme cu gunoiul. O cititoare a Gazetei de Sud a sesizat faptul că locuieşte pe această stradă şi că, de multă vreme, apar resturi menajere peste noapte, aruncate în locuri nepermise. „De foarte mult timp este această problemă şi nu am văzut pe nimeni să ia măsuri şi să prindă pe cineva care aruncă gunoi pe stradă. Este foarte neplăcut să locuieşti într-un astfel de loc. Oamenii ar trebui să îşi arunce resturile în containerul de acasă, altfel unde ajungem?“, a spus craioveanca. În tot acest timp, Garda de Mediu pare indiferentă. În loc ca situaţia gunoaielor din Craiova să fie îmbunătăţită de această instituţie, lucrurile par că au scăpat de sub control. GdS a trimis o solicitare în care a întrebat reprezentanţii Gărzii de Mediu despre numărul de amenzi date pentru depozitarea necorespunzătoare a gunoiului, însă până la închiderea ediţiei nu am primit nici un răspuns.



Comenteaza acum

Alte stiri

19 februarie 2018

Gorj: Farmacistă moartă în plină stradă

O femeie, de 71 de ani, din Târgu Jiu, a murit în urmă cu puţin timp în piaţa de flori din centrul municipiului. Bătrâna era pensionară, dar lucra ca farmacistă. S-a simţit rău şi a intrat într-unul din chioşcurile de

Sumarul ediției de luni, 22 ianuarie 2018

Actualitate

» Mulţi români cotizează la pensiile facultative
» Număr mare de farmacişti şi psihiatri pe cap de român
» Bani mai mulţi pentru cadastrarea proprietăţilor
» Programatorii cu studii medii, scutiţi de impozit de la 1 februarie
» Atenţionare de călătorie în Grecia din cauza blocadei fermierilor din zilele de 24 şi 25 ianuarie
» Liviu Dragnea: Vineri adoptăm prin vot componenţa Cabinetului Dancilă
» Curtea Constitutionala va analiza marti sesizarile ICCJ si PNL cu privire la modificarile aduse legilor justitiei
» Risc mare de avalanşă în munţii Bucegi şi Făgăraş; 178 cm de zăpadă la Balea Lac
» AEP a elaborat proiectul de act normativ pentru modificarea normelor de aplicare a legii privind finanţarea partidelor
» Facebook nu poate garanta că reţelele sociale sunt bune pentru democraţie
» Ministerul Sănătății a solicitat DSP-urilor să ia măsuri pentru rezolvarea situaţiilor speciale cauzate de condiţiile meteo nefavorabile
» Judecătoria Sectorului 5 a admis cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Severin
» Declaraţia 600: Liviu Dragnea anunţă amânarea până la 1 martie a termenului de depunere şi spune că i-a cerut ministrului Finanţelor să elimine declaraţia
» Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge contestaţia lui Mazăre împotriva deciziei de arestare preventivă
» Olt: Jandarmii au depistat mai multe persoane care comercializau ilegal peşte în Slatina, Caracal şi Grojdibodu
» Surse: PSD discuta luni doar programul de guvernare, nu şi propunerile de ministri
» USR a atacat la Curtea Constituţională legile justiţiei. PNL a ajutat până la urmă, cu trei semnături

Publireportaj

» Aeroportul Internațional Craiova, una dintre cele mai notabile investiţii ale CJ Dolj
» Derulare proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei SC Giltrans Modern SRL”

Local

» Ultramaratonistul Vlad Tănase, personalitatea anului la Slatina
» Selecţie pentru studenții care doresc să lucreze în Germania
» Deţinătorii de arme şi muniţii din Vâlcea, controlaţi
» Agenţi de pază care dormeau, depistaţi de poliţiştii vâlceni
» Eroii din Afganistan, cetățeni de onoare
» A lovit un copil cu autobuzul şi a fugit de la locul accidentului
» Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni în Oltenia şi la munte

Dolj

» Dosarul de evaziune al Dianei Boerică ajunge la Alba Iulia
» Ce idei le-a dat unor elevi din Craiova ninsoarea de duminică seară: „Închideți liceele să ne dăm cu sania!“
» Doljul, mereu cu mâna întinsă la stat
» Bugetarii, invidioşi unii pe alţii din cauza salariilor
» 41.000 de euro pentru semifinala Eurovision de la Craiova
» Viceprimar condamnat pentru un film de pe facebook
» Primăria vrea pază nonstop cu intervenție rapidă la stadion
» Craiova: Incendiu la o casă de pe strada Alexandru cel Bun
» Bagajele călătorilor curselor Wizz Air de la Londra la Cluj-Napoca şi la Craiova au fost încurcate
» ISU Dolj: Prevederi legale privind inscripţionarea spaţiilor care nu deţin autorizaţia de securitate la incendiu
» SC Salubritate Craiova SRL lansează ghidul “Vrei un oraș curat? Nu abandona deșeurile în spațiul public!”
» Dolj: Prinși în flagrant de polițiști la furat de lemne

Gorj

» Continuă războiul Condescu – Pandurii
» Fostul viceprimar din Târgu Jiu va fi înlocuit din Consiliul Local
» Sporul de calculator a rămas tot „în aer“ după vizita ministrului Pop

Mehedinţi

» Mehedinţi: Copil lovit de un autobuz pe trecerea de pietoni

Vâlcea

» Vâlcea: 33.270 de elevi și copii preșcolari au beneficiat de produse lactate şi de panificaţie din decembrie şi până acum

Sport

» Mateiu și ai lui au scăpat ieftin
» Craioveanca Ioana Ninulescu şi calul Quasar, o echipă de succes
» Baschet (m): SCM-U Craiova, la a patra victorie consecutivă în Liga Naţională
» Fotbal / Alex Mateiu: Bine că nu am pățit ceva!

Magazin

» Horoscop
» Şi-au unit destinele la cea mai mare groapă de gunoi
» Bancul zilei

Top