8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElevii, implicaţi în lupta împotriva drogurilor

Elevii, implicaţi în lupta împotriva drogurilor

Elevii gorjeni sunt implicaţi în lupta împotriva drogurilor. În această săptămână s-a încheiat faza judeţeană a concursului „Mesajul meu antidrog“, ediţia a XIV-a, având mottoul „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri“. Secţiunile concursului „Mesajul meu antidrog“, ediţia a XIV-a, au fost următoarele: eseu literar – (în limba română, maghiară, rromani); film de scurtmetraj, spot; arte vizuale şi sport. Concursul s-a derulat pe perioada ultimelor patru luni, iar la acesta au participat 73 de elevi din şcolile gorjene. În cadrul concursului au fost depuse 23 de lucrări pentru secţiunea eseu literar, trei pentru scurtmetraj şi spot şi 47 pentru arte vizuale. În urma jurizării, 14 lucrări, realizate de elevi de gimnaziu şi liceu, au fost premiate cu locurile I, II şi III. Șase lucrări, care au fost premiate cu locul I, vor fi transmise Agenţiei Naţionale Antidrog în vederea participării la faza naţională a concursului.

Tot mai mulţi copii sunt atraşi de mirajul drogurilor

Potrivit specialiştilor, tot mai mulţi copii sunt atraşi în mirajul drogurilor, iar astfel de acţiuni derulate de Centrul Antidrog Gorj în şcoli au rolul de a-i conştientiza pe elevi în privinţa pericolelor la care se expun. „Întrucât consumul de droguri a ajuns să reprezinte şi în ţara noastră un fenomen de amploare, aflat într-o expansiune îngrijorătoare, prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri sunt considerate prioritate naţională, dar şi o necesitate a comunităţii. În aceste condiţii, antrenarea populaţiei şcolare în activităţi prin care aceasta să-şi exprime prin divese forme opinia şi atitudinea faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri, inclusiv noi substanţe psihoactive (SNP), conştientizând în acest fel şi consecinţele nefaste ale acestuia, devine o prioritate. Concursul naţional „Mesajul meu antidrog”, ediţia a XIV-a, reprezintă din acest punct de vedere un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ şi contribuie, alături de alte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoasă în rândul acestui segment de populaţie. Scopul concursulului l-a constituit menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri – prevalenţa, reducerea cazurilor de noi consumatori – incidenţa – în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar – gimnazial şi liceal. Obiectivul general al concursului a fost creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber“, a declarat Marius Laurenţiu Şoşoi, şeful Centrului Antidrog Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS