19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAsfalt furat cu lopata?

Asfalt furat cu lopata?

Asfaltare cu scandal pe strada Poienii, din cartierul craiovean Catargiu, unde, din câte spun localnicii, muncitorii de la firma care se ocupă de lucrări ar fi vândut asfaltul care le-a rămas la încheierea lucrărilor. Oamenii susțin că aproximativ o jumătate de basculantă a fost răsturnată la poarta unui cetățean, cu scopul ca, ulterior, acesta să-l care în curte cu roaba și să-l folosească pentru pavat în propria gospodărie. „Muncitorii care au asfaltat strada Poienii au stricat și strada noastră, strada Cărbunești. Când au încheiat lucrările pe Poienii i-am rugat să astupe gropile de la intrarea pe stradă, că tot le-a rămas o mașină de covor asfaltic. Muncitorii au spus că este prea târziu, că au vorbit cu niște vecini, pentru că le-au vândut-o lor ca să-și pună la poartă și prin curte“, susține Marin Gagiu, locuitor pe strada Cărbunești. Cantitatea respectivă ar fi fost suficientă pentru astuparea tuturor „craterelor“ de pe strada Siretului sau pentru astuparea gropilor de la intrarea pe strada Cărbunești, mai spun localnicii.
Iată cum au stat lucrurile. La sfârșitul săptămânii trecute s-au încheiat lucrările de modernizare pe strada Poienii, învecinată cu strada Siretului și strada Cărbunești. O parte din covorul asfaltic rămas în cupa unei autobasculante a fost răsturnat la poarta unui locuitor de pe strada Siretului, iar acesta a început să-l care în propria-i curte. Întreaga întâmplare a fost filmată de un localnic și postată pe un site de socializare. „Noi avem imaginile care certifică acest lucru. În urma asfaltării străzii Poienii, restul covorului asfaltic a ajuns în curtea unor localnici. Se poate vedea foarte clar pe înregistrare. Cu acel asfalt dat vecinilor respectivi se putea asfalta jumătate din strada noastră. După ce am făcut publice imaginile pe un site de socializare, au venit noaptea și au ridicat acel covor asfaltic și l-au aruncat pe un câmp din Făcăi“, spune o localnică de pe strada Cărbunești. Într-adevăr, filmul a devenit viral, ajungând până la „urechea“ autorităților și, după cum au povestit localnicii, muncitorii s-au întors către miezul nopții, au încărcat toată cantitatea de asfalt în remorca unui autovehicul și l-au dus la marginea orașului. Oamenii sunt revoltați din cauza faptului că asfaltările în cartierul Catargiu, consideră ei, se fac preferențial. „Din tot cartierul Catargiu s-a asfaltat doar strada Bărăgan și strada Poienii pentru că aici locuiesc anumite persoane. Noi am fost în audiență la primărie și ne-au răspuns că nu au fonduri pentru strada noastră. Vrem și noi să ni se facă strada“, spune Anastasia.

Localnicii l-au furat

Reprezentanții Primăriei Craiova, beneficiarul acestei lucrări, spun că, într-adevăr, pe strada Poienii se efectuează lucrări de modernizare de către firma Domarcons. „Lucrările acolo nu sunt pe acordul-cadru, sunt pe investiții. S-a asfaltat pe strada Poieni, nu pe strada Siretului. Voi merge acolo să văd despre ce este vorba. I-am contactat și eu pe acei cetățeni, dar trebuie să ajung în zonă înainte de a-mi exprima o părere“, spune Sorin Manda, administratorul Municipiului Craiova.
Întrebați despre această întâmplare, reprezentanții constructorului au altă variantă. „Lucrurile nu stau chiar așa. Când mai erau două, trei tone de asfalt a început să plouă. După cum se știe, nu se poate asfalta pe ploaie. Muncitorii au lăsat acel covor asfaltic acolo, în ideea că se vor întoarce să-l ia mai târziu, iar localnicii l-au luat și l-au pus prin propriile curți. Eu nu am văzut nici un filmuleț, dar vă spun ce s-a întâmplat. Oricum, acel material se răcea și ar fi fost aruncat“, a declarat Dan Dumitru, reprezentant Domarcons.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS