Lucrările la varianta ocolitoare vor fi deblocate în zona Romaneşti

Varianta ocolitoare ar fi trebuit să fie gata anul acesta
Varianta ocolitoare ar fi trebuit să fie gata anul acesta

Lucrările la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu vor fi deblocate în zona Romaneşti. Reprezentanţii Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale şi cei ai Instituţiei Prefectului Gorj şi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au găsit soluţia pentru proprietarii de imobile care nu deţin titlu de proprietate. Din diferite motive, pentru două imobile proprietarii nu au reuşit să obţină de-a lungul anilor acte de proprietate.

Cristi Tudor, reprezentant al Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, şi cel care monitorizează lucrările la şoseaua ocolitoare, a declarat că în urma demersurilor făcute de Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, pentru cele două case vor fi emise în curând titluri de proprietate. Tudor a mai spus că în două săptămâni zeci de proprietari de case de pe traseul şoselei urmează să îşi primească banii de la stat. „Am avut o întâlnire cu domnul prefect, cu Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate în legătură cu varianta de ocolire. Cele două imobile din zona Romaneşti despre care au tot povestit că nu au nici un fel de act de proprietate ne încurcau foarte tare pentru că noi promovăm modificarea hotărârii de guvern pentru cele 46 de imobile care sunt deja dezmembrate. În două-trei săptămâni vom convoca Comisia să le dăm banii oamenilor pentru case şi pentru terenurile intravilane. Locatarii caselor vor primi titlu de proprietate. Le vom putea da banii şi celor doi proprietari care nu au avut un interes să îşi facă un titlu de proprietate“, a declarat Cristi Tudor.

Lucrările continuă să fie blocate în zona Amaradia


Potrivit lui Cristi Tudor, lucrările continuă să fie blocate în zona Amaradia, din cauza unei ordonanţe preşedinţiale a Tribunalului Gorj. „Suntem blocaţi pe ordonanţa preşedinţială. Colegii de la Bucureşti lucrează la acest aspect. În rest nu mai avem probleme. Le vom da răgaz oamenilor să îşi strângă lucrurile din case, după care deblocăm toată lucrarea, dacă se va găsi o soluţie şi pentru ordonanţa respectivă“, a mai spus Cristi Tudor. Valoarea proiectului de construire a şoselei de centură este de 66 de milioane de euro. Banii provin din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat. Bugetul total al investiţiei este de o sută de milioane de euro, iar câştigătoare a licitaţiei a fost desemnată firma Collini Lavori din Italia. Şoseaua ocolitoare va avea o lungime de 20 de kilometri şi va scoate traficul greu din Târgu Jiu. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în acest an. „Proiectul presupune realizarea unei variante de ocolire atât prin estul oraşului, cât şi prin vestul acestuia: varianta est (cei mai mulţi kilometri de centură) va asigura legăturile între Filiaşi (DN66), Râmnicu Vâlcea (DN67) şi Petroşani (DN 66) şi are o lungime de 14,9 kilometri. Varianta vest asigură legăturile între Filiaşi (DN66), Drobeta Turnu Severin (DN67) şi Băile Herculane (DN 67D) şi are o lungime de cinci kilometri. În proiect sunt cuprinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supraterane, ce vor trece peste Drumul Naţional 67. Centura va fi construită pe DN 66, care traversează municipiul Târgu Jiu de la sud la nord, precum şi pe drumul naţional secundar DN 67 D, incident în nord-vest. Aşadar, mai detaliat cele două subproiecte de deviere a traficului în Târgu Jiu vor avea următorul amplasament: desprinderea de sub podul de cale ferată din Romaneşti, trecerea traseului peste râul Amaradia, peste calea ferată, undeva periferic la limită cu strada Mărgăritarului. Urmează apoi pe la partea de răsărit, ieşire prin cartierul Primăverii, trecerea peste drumul naţional cu un pasaj suprateran, undeva în zona staţiunii pomicole la intrarea în Drăgoieni, apoi continuarea traseului peste deal, iese undeva în partea de nord a municipiului, cu pasaje peste calea ferată peste Amaradia şi drumul naţional către Petroşani, aşa încât în toată acea zonă să se iasă din Târgu Jiu, la intersecţia cu zona Muşeteşti. Pe cealaltă bretea de ocolire a municipiului Târgu Jiu, din acelaşi nod de cale ferată se va desprinde pe partea de apus, va trece peste râul Jiu, peste Şuşiţa, peste DN 67 D, va ajunge pe undeva pe tronsonul 2 din fostul traseu de mocăniţă“, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

26 iulie 2017

Gorj: Reprezentanți ai mass-media din mai multe țări, la Târgu Jiu

Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor în Turism va organiza și anul acesta Academia pentru Tinerii Jurnaliști de Teren/Călătorie, eveniment în cadrul căruia reprezentanți ai mass-media din mai multe țări au ajuns în România. ...
26 iulie 2017

Avarie la o conductă de apă din Târgu Jiu

Sute de apartamente şi agenţi economici au rămas fără apă, din cauza unei avarii care s-a produs la o conductă de alimentare cu apă, în zona 8 Mai, din Târgu Jiu. O echipă de muncitori a ajuns în zonă şi

Sumarul ediției de joi, 4 mai 2017

Actualitate

» Alb-albaștrii – și gazde, și oaspeți la Pitești
» Mihai Manole, numit director general interimar al societății CFR Marfă
» Franţa: Obama îl susține pe Macron la alegeri
» Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineața la Sistemul Energetic Național
» MAE anunţă actualizarea listei cu ţările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor
» Iohannis a promulgat legea referitoare la programul-pilot de acordare a unei mese calde elevilor și preșcolarilor
» CCR, în legătură cu respingerea sesizării Avocatului Poporului: Motivele invocate constituie probleme de aplicare, interpretare și legiferare
» Republica Moldova primeşte ajutor de 100 milioane de euro de la Uniunea Europeană
» Profesoara care a contrazis-o public pe Gabriela Firea, dată afară de la şcoală unde preda
» Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al lui Iohannis: Dragnea induce în eroare şi interpretează după bunul plac procedurile administrative
» Zbor Tarom anulat pe ruta Madrid-Bucureşti după ce un avion a aspirat o pasăre în motor
» Curtea Constituţională respinge ca inadmisibilă sesizarea pe articolul care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului (surse)
» Legea RCA: Comisiile din Camera Deputaţilor au primit 327 de amendamente
» Parlamentul Bulgariei a aprobat noul guvern condus de către Boiko Borisov

Local

» Comuna Căzăneşti – loc pitoresc, umbrit de probleme

Dolj

» Elevul acuzat de propagandă jihadistă face închisoare
» Fermierii, aşteptaţi să îşi depună cererile pentru subvenţii şi în weekend
» Trei edificii din Parcul „Nicolae Romanescu“, sărite de la reabilitare
» Olguța Vasilescu, anchetată pentru conflict de interese
» Trei olteni premiaţi la Gala Mentor în Educație
» Trei olteni la Gala Mentor
» Miss Royal Models
» Cu sicriul la Waterpark
» Craiova: Expoziție de grafică la sediul Alianţei Franceze
» Tânărul din Craiova acuzat de propagandă jihadistă, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare
» Craiova, pe harta europeană a operei
» Craiova: Premiera spectacolului „Dacă am gândi cu voce tare” de la Teatrul Naţional se amână pentru duminică

Gorj

» Două variante pentru podul provizoriu peste râul Jiu, la Turcineşti
» Depozite ilegale de gunoi, depistate de Garda de Mediu în mai multe localităţi
» Bunurile Primăriei Săcelu, scoase la vânzare de Finanţele Publice
» Padoc nou construit la Rovinari
» Gorj: Gospodării inundate la Lihulești
» Gorj: Bătrânul ars la Căminul din Suseni a murit
» Gorj: Concurs de protecţie civilă dedicat elevilor
» Gorj: Trei exploatări forestiere s-au ales cu activitatea suspendată pentru că taiau păduri fără lipsa autorizaţiei de mediu
» Gorj: Poliţia din Rovinari are un nou şef
» Gorj: O femeie a suferit mai multe leziuni după ce a fost atacată de un cerb

Olt

» Marș pentru o elevă de 16 ani, a cărei viață depinde de un tratament de 60.000 euro

Vâlcea

» Oltchim a produs anul trecut 88.026 tone de dioxid de carbon şi a cheltuit 18,3 milioane lei pentru protecţia mediului
» Vâlcea: Unui şofer i s-a făcut rău la volan şi a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze
» Vâlcea: Maşină furată din Sibiu, găsită la Drăgăşani. La volan se afla un craiovean
» Dermatologii olteni se reunesc la Olănești

Sport

» Marius Duriță: Trebuie să câștigăm cu Voluntari II

Educatie

» Ce posturi vacante au rămas în școlile din Dolj

Magazin

» Care sunt semnele că suferi de anxietate
» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» REŢETA DE WEEKEND – TIGAIE „MIC DEJUN“

Opinii

» #Ziuapefaţă. Aceşti borfaşi au nevoie de o lecţie: Ori ei, ori noi

Top