DSP a depistat sute de bacterii în apa de la Căminul de bătrâni din Suseni

camin suseni
Căminul de la Suseni a fost amendat pentru deficienţele constatate

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a depistat sute de bacterii în apa care curge la robinete în Căminul de bătrâni de la Suseni, ce aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Neregulile au fost puse în evidenţă în urma analizelor făcute apei, la finalul săptămânii trecute. Astfel, analizele de laborator arată faptul că apa este infestată cu peste 300 de germeni, printre care și bacteria E.coli. Centrul de asistenţă socială bătrâni de la Suseni, comuna gorjeană Runcu, nu este alimentat de la reţeaua publică.

Instituţia foloseşte o reţea proprie, ce a aparţinut în trecut fostei fabrici de ciment din localitate. Apa care curge la robinete nu a fost tratată niciodată, iar în urma unei analize ce a avut loc în anul 2014 s-a constatat că nu este potabilă, motiv pentru care Direcţia pentru Sănătate Publică Gorj nu i-a acordat autorizaţie sanitară de funcţionare.

Nicio schimbare în peste doi ani

În doi ani de când Direcţia de Sănătate Publică a stabilit că apa nu este potabilă şi nu a acordat autorizaţia sanitară pentru instalaţie, conducerea Centrului nu a reuşit să remedieze problemele. Inspectorii de sănătate au revenit la Căminul de bătrâni de la Suseni, au decis aplicarea unei amenzi de 2.000 de lei şi au dispus din nou să fie remediate deficienţele. Instalaţia nu beneficiază de staţie de tratare a apei, dar aceasta curge în continuare la robinete, în spaţiile Căminului de bătrâni. Mai mult decât atât, chiar este utilizată la spălatul vaselor folosite de personal şi de beneficiari. Apa mai este utilizată pentru igiena bolnavilor, pentru spălatul pe dinţi, al hainelor şi pentru toaletă. Pentru consumul beneficiarilor şi al personalului este folosită apă îmbuteliată. În acest sens a fost încheiat un contract de 800 de lei pe lună. Apa de băut este adusă în bidoane care sunt montate la instalaţii cu robinet ce se află pe holurile imobilului.


Căminul de bătrâni nu a putut fi branşat la reţeaua comunei din cauza unor probleme tehnice, dar şi din cauza faptului că ar scădea semnificativ debitul pentru alimentarea gospodăriilor. Conducerea Căminului de bătrâni de la Suseni trebuie ca, în maximum o lună, să prezinte Direcţiei de Sănătate Publică Gorj un plan de remediere a problemelor.

 

 


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 21 martie 2017

Actualitate

» Ambasadorul Klemm: În iulie România va găzdui un exercițiu cu 30.000 de soldați din țările NATO
» Doljul are un nou prefect
» România va avea cel mai modern bazin de pregătire a scafandrilor din Europa, susține șeful IGSU
» Craiova: Se întrerupe temporar furnizarea gazelor pe mai mai multe străzi, în data de 22 martie
» Avocaţii victimelor incendiului de la Colectiv cer chemarea în judecată a două ministere
» Bruxellesul comemorează miercuri un an de la atacurile teroriste
» Gorj: 53 de cazuri de rujeolă de la începutul anului
» Comisia juridică a Senatului: Proiectul de lege privind grațierea – amânat până pe 11 aprilie
» Importurile de gaze au crescut cu 271,5% în ianuarie; producția s-a majorat cu doar 0,2%
» VIDEO – Iohannis: CSAT a aprobat obiectivele României la Summitul NATO de la Bruxelles
» Report de peste un milion de euro la Loto 6/49
» CCR: Pronunțarea pe articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului – amânată pentru 4 aprilie
» R. Moldova: Decretul lui Dodon de retragere a cetăţeniei lui Băsescu a fost suspendat de judecători
» Ministrul Sănătății a fost informat că pacienții români nu mai sunt primiți pentru transplant pulmonar la Viena
» Concertino la Craiova
» Acţiuni pentru depistarea celor care nu folosesc centura de siguranţă
» Marian Burcea, noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
» Astăzi este Ziua Internațională a Poeziei
» Martin McGuinness, fostul lider IRA, a murit
» 21 martie, ziua mondială a Sindromului Down
» Şedință CSAT la Palatul Cotroceni. Înzestrarea armatei printre temele de discuţie
» Doi morţi şi opt răniţi într-un grav accident de microbuz pe DN1
» Legea grațierii, în dezbaterea senatorilor juriști
» Sâmbătă noaptea se trece la ora de vară

Publireportaj

» AutoKappa – partenerul tău de drum lung

Local

» 21 martie este Ziua Olteniei

Dolj

» Dolj: Se opreşte apa potabilă în Dăbuleni, Călărași și Sărata
» Dolj: Acțiune de plantare de arbori la Dobreşti, în cadrul programului “Împreună pentru un mediu mai curat”
» În culisele scenei, în culisele vieții” cu actorul Nicolae Vicol
» ABA Jiu a sărbătorit Ziua Mondială a Apei
» Noul prefect de Dolj a fost învestit în funcţie
» Urmărit național depistat de poliţiştii doljeni
» Craiova: Vernisaj al expoziţiei de fotografie etnografică, la Galeriile “Cromatic”
» Alpiniştii craioveni dispăruţi în Retezat sunt în viaţă

Gorj

» Încă o amânare pentru Marin Condescu, la Tribunalul Olt
» Gorj: Se pot depune contestaţii la repartizarea locuinţelor sociale şi ANL
» Fostul manager al spitalului din Motru, condamnat la închisoare cu suspendare. Decizia este definitivă
» Gorj: Angajaţii Agenţiei de Mediu ameninţă cu greva generală
» Gorj: Farmacie amendată de Garda de Mediu
» Gorj: Dosar penal pentru că a luat bani şi nu a reparat un frigider
» Gorj: Şef din CEO, audiat la Tribunalul Gorj
» Gorj: Protest la sediul APM Gorj
» Târgu Jiu: Se opreşte apa potabilă pe strada Islaz
» DSP a depistat sute de bacterii în apa de la Căminul de bătrâni din Suseni

Olt

» Pescarul pe care îl caută pompierii în apele Oltului avea o experiență de peste 20 de ani
» Olt: Reţinut pentru pornografie infantilă
» Pompierii caută un pescar dispărut în apele râului Olt

Sport

» Fotbal / Daum: Trebuie să avem o mentalitate ofensivă din prima secundă a partidei cu Danemarca
» Baschet (m): Victorie la limită pentru Craiova la Galaţi

Magazin

» Programul Colours Cinema în perioada 24-30 martie

Top