1.200 de candidaţi la a doua sesiune a bacalaureatului

Mai mult de1.200 de absolvenţi de liceu din Gorj s-au înscris până acum la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat. Potrivit celor declarate de Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj, un număr de 926 dintre candidaţii înscrişi provin din promoţia curentă, iar restul, din cele anterioare. După 5 august, este posibil ca numărul absolvenţilor de liceu care vor să susţină bacalaureatul în cea de-a doua sesiune să crească odată cu luarea în evidenţă şi a celor care au de susţinut corigenţele. „Pentru sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.200 de candidaţi. Sunt 926 din promoţia curentă şi diferenţa, din promoţiile anterioare. Acest număr poate să se modifice pe 5 august, când vor fi în aplicaţie şi cei care vor promova examenele de corigenţă. Acestea se desfăşoară în datele de 2 şi 3 august, la clasele a XII-a. La nivelul judeţului am constituit trei centre de examen: la Motru, la Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu Jiu şi la Colegiul «Ion Mincu» din Târgu Jiu. Examenul începe pe 16 august. Până pe 19 august sunt competenţele digitale. Pe 22 august este proba la limba şi literatura română, 24 – proba obligatorie şi 26 – proba la alegere“, a declarat Ion Işfan, şeful ISJ Gorj.

La prima sesiune a examenului de bacalaureat, Gorjul a înregistrat un procent de promovabilitate de 57,42%, peste media naţională. Cinci elevi au promovat bacul cu media 10, aceştia provenind în mare parte de la licee de prestigiu din Târgu Jiu. Ion Işfan, inspectorul şcolar general, s-a declarat mulţumit, în special în ceea ce priveşte modul de organizare a primei sesiuni de bac în judeţul Gorj. „Niciodată nu am comentat procentul de promovabilitate. Sunt mulţumit în special de modul de organizare. Mă bucur că cea mai mare parte a mediilor sunt peste 7, iar Gorjul are cinci medii de 10“, a mai spus Ion Işfan.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 26 iulie 2016

Actualitate

» Expoziţie de final de curs
» Tot mai puţini donatori eligibili
» Staţiunea Gighera, în paragină de ani de zile
» 600 de locuri libere în învăţământul profesional
» Spre ce facultăţi se îndreaptă elevii din Oltenia?
» Cantonamentul din Luncă, în întârziere
» Strada cu nume de flori si mormane de gunoi
» Gabriel Oprea a plagiat în teza de doctorat
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
» Germania: Împușcături la o clinică universitară din Berlin
» Proiectul Discover la a treia ediție în Craiova
» Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică programele “Casa Verde” și “Casa Verde Plus”
» Iohannis: Turcia, un partener strategic al României și un aliat indispensabil al NATO
» Somalia: Cel puțin 13 persoane ucise într-un dublu atentat sinucigaş
» Horia Simu susține că fostul consilier la Președinție Daniel Moldoveanu a luat 25% din banii de la ANRP
» Franța: Doi bărbați înarmați cu cuțite au luat câțiva ostatici într-o biserică
» Explozii puternice şi focuri de armă în apropiere de aeroportul internaţional Mogadishu din Somalia
» Traficul pe DN6 este oprit
» Prognoza meteo în august, septembrie şi octombrie
» Imigranţi extracomunitari, în greva foamei în Serbia, la frontiera cu Ungaria
» Prima zi a Convenției Democrate din SUA a fost cu huiduieli și controverse
» Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte la Palatul Cotroceni
» Cel puţin 19 morţi şi zeci de răniţi într-un atac comis în Japonia

Publireportaj

» Concurs de pescuit la Radovan

Dolj

» 15 poduri şi podeţe de pe raza Regionalei Craiova intră în reabilitare
» Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, la ceas aniversar
» Craiova: Autoturismele înmatriculate în străinătate verificate de polițiștilor rutieri
» Craiova: Restricţii de circulaţie de Ziua Imnului Naţional
» Restricţii de circulaţie în centrul Craiovei
» Craiova: Se vor distribui pachetele cu alimente oferite din fondurile bugetului local
» Craioveni cercetaţi pentru conducerea unori autoturisme neînmatriculate
» Dolj: Bărbat reținut pentru tentativă la viol şi furt calificat
» Continuă căutările celor două fete înecate în Jiu

Gorj

» Muzeul Tezaurului de la Tismana, unicul spațiu expozițional de acest fel din Europa, a fost inaugurat
» Gorj: Tineri reţinuţi după ce au sustras două vaci
» Gorj: Continuă căutările fetiţei dispărute în Jiu
» Gorj: Un şef din CEO a demisionat
» Accident cu victimă pe DN67, Drobeta Turnu Severin – Târgu Jiu

Olt

» Arderile necontrolate de miriști în Olt au făcut o victimă

Mehedinţi

» Mehedinţi: 13 tineri se pregătesc pentru a deveni ofițeri jandarmi
» Razii pe şoselele din Mehedinţi
» Mehedinţi: Cercetaţi pentru înşelăciune cu un prejudiciu de peste 2.000.000 de lei
» Mehedinţi: 15 unități de învățământ din mediul urban și 228 din mediul rural nu sunt autorizate sanitar

Vâlcea

» Poliţiştii vâlceni au dat peste 130 de amenzi într-o zi
» Vâlcea: Cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului
» Se circulă cu dificultate pe DN7 Sibiu – Râmnicu Vâlcea

Sport

» Fotbal / Adrian Popescu, la ceas aniversar
» Tenis: Simona Halep și Monica Niculescu, calificate în optimile probei de dublu la Montreal
» Fotbal / Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe Lucian Sânmărtean

Magazin

» Avionul Solar Impulse 2 a încheiat cu succes înconjurul lumii

Top