16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn război cu Termoficarea

În război cu Termoficarea

Proprietarii dintr-un bloc cu 44 de apartamente din Craiova au declarat „război“ furnizorului de căldură, care refuză să le dea aprobare pentru ieșirea din sistemul centralizat de încălzire al orașului. Locatarii au depus zeci de solicitări, la care au primit răspunsuri diferite, ca să li se spună într-un final că sunt în zonă unitară.

Majoritatea proprietarilor dintr-un bloc din Craiova au intrat în conflict cu furnizorul de căldură al orașului, fiindcă nu li se aprobă debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire al orașului. Locatarii sunt purtați pe drumuri din primăvara acestui an de angajații SC Termo, care le tot spun că trebuie să analizeze situația. Între timp, 31 de locatari, din totalul de 44 de apartamente, au întocmit liste și au făcut solicitări atât la asociație, cât și la furnizorul de căldură să li se aprobe debranșarea. Printre ei se află și un proprietar care și-a montat centrală de apartament, dar pentru că nu a primit aprobare a fost nevoit să plătească, pe timpul iernii, atât consumul de gaze, cât și căldura centralizată de care nu a beneficiat.
„În toamna anului trecut mi-am montat centrală de apartament, dar m-am lovit de refuzul celor de la Termoficare de a-mi aproba debranșarea, pe motiv că sunt singura din bloc cu centrală. Începând din acest an, și vecinii mei doresc să își monteze centrale. Suntem 44 de apartamente și pe listă sunt peste 30 de persoane care doresc să se debranșeze. Din nou ne lovim de refuzul celor de la Termo. Am depus nenumărate cereri, am fost și în audiențe, fără rezultat. Suntem plimbați de la un birou la altul. Nu mi se pare normal să fim obligați să rămânem «legați» de termoficare“, a spus Elvira Dumitru, proprietar în blocul F10, scara 1, din cartierul Brazda lui Novac.
Între proprietarii care intenționează să-și găsească o altă sursă de încălzire se numără și Gheorghe Novăceanu. „Noi, 31 de locatari din blocul F10, scara 1, vrem să ne montăm microcentrale. Din primăvară batem drumul la Termo să primim aprobări, dar suntem purtați pe drumuri“. Oamenii spun că vor să plătească doar ce consumă și că acesta este motivul pentru care renunță la sistemul centralizat de încălzire.
„Am demarat din toamna anului trecut această acțiune, vrem să ne debranșăm tot blocul de la sistemul centralizat de încălzire. Nici la cei de la asociație nu găsim înțelegere. Noi am renunțat și la repartitoare. Când aveam repartitoare, plăteam la căldură 400 de lei și tremuram de frig, iar alți vecini care beneficiau de aceeași căldură plăteau 50 de lei. De când am trecut la paușal, plătesc tot în jur de 400 de lei, dar am căldură. Este convenabil să-mi pun centrală, plătesc ce consum. Nu vreau să plătesc pentru alții“, a declarat Busuioc Oprea, locatar în blocul F10.

O altă promisiune, o altă amânare

Joi, trei dintre repre­zentanții proprietarilor din blocul F10 au mers din nou la SC Termo Craiova SRL, ca „să pledeze“ pentru cauza lor. „Acum ne-au spus că vom discuta cu șeful Biroului tehnic, domnul Dănăricu, la sediul Asociației nr. 14 Brazda lui Novac. Vom vedea“, a spus Gheorghe Novăceanu, la ieșirea de la SC Termo Craiova SRL. Locatarii susțin că de fiecare dată cei de la Termo găsesc un alt motiv ca să nu le dea un răspuns concret. „La început, mie mi-au spus că sunt singura din bloc și nu pot să mă debranșez. Apoi că trebuie să fim jumătate plus unu. Acum suntem mai mult de jumătate de acord să ne debranșăm și ne spun că suntem în zonă unitară. Nu mai știm ce să mai credem“, a spus nedumerită Elvira Dumitru.
Conducerea Termo confirmă că un angajat va merge la blocul F10 să vadă care este situația din teren și să poarte discuții cu toți proprietarii și reprezentanții acestora.
„Merge luni (astăzi – n.r.) un angajat al nostru la blocul F10, constată, vorbește cu proprietarii, cu președintele de asociație. La ei tendința este ca tot blocul să iasă din zona unitară. În contextul acesta nu putem să ne opunem, dar este un caz forțat, la limită. Sistemul, când a fost gândit și proiectat, a fost făcut să funcționez într-un anumit fel“, a declarat Dan Magla, administrator SC Termo Craiova SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS