Școala Vela: Șef cu nota 3 și stomatolog pe post de educatoare



Situație inedită la Școala Gimnazială „Ilie Murgulescu“ din comuna Vela, județul Dolj. În Consiliul Profesoral al școlii, întrunit la începutul anului școlar, șeful comisiei metodice pentru învățători a fost numit un cadru didactic care a obținut nota 3,50 la examenul național de titularizare din vara acestui an. În plus, la educatoare sunt cadre didactice care au studii în domeniul tehnic sau stomatologic. Unii dintre profesorii școlii sunt revoltați și reclamă situația din unitatea de învățământ.

Reclamațiile de la Școala Gimnazială „Ilie Murgulescu“ din Vela curg încontinuu de două săptămâni. Cadrele didactice își exprimă nemulțumirea față de ceea ce se întâmplă în unitatea de învățământ încă de la începutul anului școlar. În ședința Consiliului Profesoral din 18 septembrie, pe ordinea de zi a fost trecută și constituirea comisiilor metodice. Mare le-a fost mirarea profesorilor să vadă cum la învățători responsabil al comisiei metodice este Marius Voinea, dascăl care anul acesta a obținut la concursul național de titularizare nota 3,50. Iar ciudățeniile nu se opresc aici. Profesorii spun că respectivul cadru didactic nu este în fapt învățător. „Norma domnului Marius Voinea a fost dată unei doamne care a preluat postul în ședință publică. Practic, este învățător, dar nu are post. E șeful comisiei metodice la învățători, dar nu are post de învățător“, au spus profesorii.

Șefi, dar fără posturi

Deși, conform deciziei din Consiliul Profesoral, Marius Voinea este șeful comisiei metodice la învățători, respectivul cadru didactic are însă altă încadrare. „Este profesor de limba franceză în școală. Nu are această specialitate pe diplomă, dar așa a fost situația. Predă orele unui profesor titular care s-a transferat în ședința publică din 28 septembrie. Nu am avut un alt cadru didactic pentru acel post și predă ca suplinitor“, a spus directorul școlii, Victoria Velniciuc. De altfel, deși în ședința de Consiliu Profesoral scrie clar cui se deleagă atribuțiile comisiei metodice de la învățători, managerul unității școlare susține că respectivul cadru didactic nu este șeful învățătorilor, atribuția fiind dată doamnei Florentina Capră, care a luat postul în ședință publică.

Șef fără post în specialitate este și la catedra Om și societate. Atribuția i-a fost dată profesorului Cristina Surugiu, care deține doar patru ore de geografie, iar restul postului este constituit din educație fizică și informatică. Directorul școlii spune că nu a avut altă posibilitate. „Am dezbătut formarea comisiilor în Consiliul Profesoral din 18 septembrie și cum nici un cadru didactic titular nu a vrut să fie șef de comisie am dat acestei doamne atribuția“, a precizat managerul școlii.

Stomatolog ca educatoare


Și la încadrarea educatoarelor există neconcordanțe. Două cadre didactice care ocupă posturile respective sunt specializate în cu totul alte domenii decât învățământ. „Una dintre educatoare, Marinela Bătăilă, este absolventă a Liceului CFR, iar cealaltă, Ana Alfurani, a absolvit Facultatea de Stomatologie. Nu au nici un curs în această specialitate. Sunt necalificați“, spun profesorii. Directorul unității școlare spune că posturile de educatoare au fost scoase în ședință publică, dar cadrele didactice repartizate au plecat. „Nu îmi pot permite să las clasele fără personal. Situația este cunoscută și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dolj. Dacă îmi trimit personal calificat, eu nu am nimic de obiectat. Nu am alte soluții acum“, susține managerul Victoria Velniciuc.

Și acestea nu sunt singurele aspecte semnalate. Profesorii se plâng că nu au acces la deciziile Consiliului de Administrație. „Consiliul de Administrație a fost făcut fără vot. Au fost pur și simplu alese trei cadre didactice despre care am aflat ulterior că fac parte din Consiliul de Administrație. Deciziile luate în cadrul acestei adunări nu sunt comunicate în nici un fel către personalul unității, ceea ce nu este normal. Legea spune că trebuie să fie făcute publice“, spun profesorii.

Directorul școlii atacă profesorii nemulțumiți

Profesorii mai reclamă și faptul că la Școala Gimnazială Gubaucea o clasă are doi diriginți trecuți în cataloage. „Este o clasă de simultan, învață copii de clasa a V-a cu copii de clasa a VII-a și au fost trecuți ca diriginți Cătălina Stănică și Cristina Surugiu. Nu este normal așa ceva“, susțin cadrele didactice. Directorul spune că notarea unui alt diriginte în catalog este doar o greșeală de scriere, în practică nu este deloc așa. De altfel, directorul îi atacă pe profesorii nemulțumiți. „Întreg scandalul este creat de un grup compact de profesori, cărora le-am dat calificativul «bine» la evaluare pentru că lăsau mulți elevi corigenți și repetenți ca să nu se comaseze clasele, să facă învățământ la simultan, să-și piardă posturile. Acești profesori sunt din grupul fostului director, Nelu Iovan, care nu se obișnuiește cu ideea că nu mai este director. Anul trecut, când a ocupat această funcție, și-a adus mama pensionară să predea la grădiniță și obliga educatoarele să intre în concediu medical. Asta nu au reclamat?!“, a spus managerul.

Situația de la Școala Vela a fost semnalată în mai multe rânduri și la Inspectoratul Școlar Județean Dolj. În urmă cu o săptămână, la unitatea respectivă a fost în control inspectorul școlar Gabriela Panait. Raportul a impus alt control. La începutul acestei săptămâni, la Vela au fost inspectorul școlar general adjunct Janina Vașcu – președintele comisiei de mobilitate, și Mădălina Neațu, inspector de resurse umane. În urma acestui al doilea control, Inspectoratul Școlar Județean Dolj va face publice măsurile pe care le va lua.


Galerie foto


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 26 noiembrie 2015

Actualitate

» Mihai Rotaru a fost reținut
» Germania: Doi islamiști au fost arestați la Berlin, în contextul unor relatări privind pregătirea unui atentat
» Mihai Rotaru, reţinut de DNA
» Conacele au scris istorie la Sălcuţa
» Fii vocea cartierul tău! ajunge în Brazda lui Novac
» Topul firmelor doljene
» De unde luăm 50 de milioane pentru reabilitarea spitalului?
» Olguţa Vasilescu: Nimeni nu poate opri construcţia stadionului
» Ministerul Sănătății: În spitalele din Bucureşti sunt 37 de răniți din Colectiv, iar şase dintre ei sunt în stare critică
» Încă 50.000 de români și bulgari au emigrat în Marea Britanie
» ANRE: Companiile de gaze naturale vor plăti despăgubiri solicitanţilor dacă nu răspund la reclamaţii
» Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă
» Ioan Oltean, săltat de DNA de pe aeroport
» Suspiciuni de plagiat privind teza de doctorat a noului ministru de Interne, Petre Tobă
» Conduita preventivă în trafic salvează vieţi

Publireportaj

» B&G Gaz Auto montează instalaţii OMVL şi pentru maşini din Italia

Local

» Cetatea Medievală a Severinului, un loc încărcat de istorie

Dolj

» Calvar pe unele străzi din Craiova
» Cherciu demisionează din PNL și din Consiliul Local Craiova
» Spitalul de Urgență Craiova, aprobat pentru consolidare
» PSD Dolj își cumpără sediu ieftin, în rate și cu dobândă mică
» ISJ Dolj: La Școala Vela nu se respectă legile!
» Cele mai bune firme doljene, premiate de CCIO
» „Fii vocea cartierului tău!“ continuă în Brazda lui Novac
» Vintilă Horia, omagiat și la Alcala de Henares
» Porţi deschise de 1 Decembrie, la Teatrul Colibri
» Matematicianul Gabriel Prăjitură, despre „Ordine și haos“
» Preșcolarii de la Grădinița „Piticot“, în acțiuni umanitare
» Darius Vâlcov, cu comisioanele la judecată
» Medicul Gabriel Găman a scăpat de închisoare
» Craiova: “Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, la Centrul social “Aripi de Lumină”
» Medicul Găman, condamnat la închisoare cu suspendare

Gorj

» Proiect pentru un Muzeu Naţional „Brâncuși“ în Casa „Barbu Gănescu“
» Trupa Vunk va concerta de 1 Decembrie la Târgu Jiu
» Direcţia Silvică a făcut profit din vânzarea fructelor de pădure
» Primul weekend cu zăpadă la Rânca
» Expoziţie de caricatură şi recital de poezie marca Horaţiu Mălăele, la Târgu Jiu
» Tată şi fiu, reţinuţi într-un dosar de cămătărie, şantaj şi deţinerea ilegală a unui pistol

Olt

» Mai multe localităţi din judeţul Olt, afectate de inundaţii

Vâlcea

» Vâlcea: S-a luat măsura controlului judiciar pentru inculpaţii de la Ocnele Mari

Sport

» Edi Iordănescu a comandat victoria
» Fotbal în memoria generalului Răducan
» Alb-albaștrii nu se tem de Viitorul
» Duțescu și Bucur au câștigat un turneu la Budapesta
» Neînvinși în campionat, craiovenii plâng după spectatori
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate
» Box – Bute și De Gale continuă războiul psihologic

Magazin

» Horoscop
» Copacul cu frunze „de aur“
» Bancul zilei

Top