Vila lui Ciurel, evaluată la 150.000 de euro de procurorii DNA

Laurenţiu Ciurel este trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Autori


Managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, a făcut publică suma la care a fost evaluată vila sa din Târgu Jiu, pusă sub sechestru de procurorii anticorupţie, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul „Turceni – Rovinari“. Laurenţiu Ciurel a vorbit, într-un interviu, despre activitatea companiei în contextul nerealizării exproprierilor, precum şi de pretenţiile cetăţenilor care au terenuri sau case în calea excavatoarelor.

Managerul CEO a spus că, pentru un teren şi o casă bătrânească, o persoană solicită companiei o despăgubire de 400.000 de euro, în timp ce vila sa din Târgu Jiu abia a fost evaluată de experţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la 150.000 de euro.

„Legea 255 ar însemna să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la Jilţ, la Sud. Un deal care a luat-o la plimbare. Am fost în carieră şi mi-a arătat şeful de acolo o casă bătrânească din asta şi o curte pe care proprietarul cere 400.000 de euro. Omul acesta cere 400.000 de euro pe o bucăţică de pământ şi pe o casă, la ţară. A mea costă 150.000 de euro, că de abia mi-a evaluat-o DNA-ul. Cu asta ne confruntăm. Asta înseamnă Legea 255. Mai este Legea 138 şi ar fi simplu, este vorba de servicii de sistem asigurate. Când variem sarcina asta, că suflă sau nu vântul, să fim plătiţi pentru asta, nu să facem asta gratis şi statul ăsta ar avea de câştigat. Aşa câştigă alte instituţii, câştigă Transelectrica“, a spus Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia.

Prejudiciu de 2,7 milioane de lei

Laurenţiu Ciurel este trimis în judecată în dosarul „Turceni-Rovinari“, iar CEO s-a constituit parte civilă în proces, întrucât trebuie să recupereze prejudiciul estimat de procurori la 19,6 milioane de lei, din care 2,7 milioane de lei ar fi fost produs pe vremea în care Laurenţiu Ciurel s-a aflat la conducerea CE Rovinari.


Potrivit DNA, Laurenţiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA (CER), a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată. În dosar mai este trimis în judecată Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni (CET), acuzat pentru comiterea a cinci infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, din care una în formă continuată. De asemenea, Laurenţiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni (CET), este acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul. În dosarul „Turceni – Rovinari“ mai sunt trimişi în judecată fostul premier Victor Ponta şi senatorul Dan Şova, Procurorii au stabilit că bugetele celor două complexuri, Turceni și Rovinari, au fost prejudiciate cu suma totală de 19.676.456,79 lei (aproximativ 5,6 milioane de euro la cursul de schimb al acelei perioade), din care 2.737.054,27 lei (Rovinari) și 16.939.402,52 lei (Turceni).

În aşteptarea demisiei, au demisionat alţii

Săptămâna trecută, ministrul energiei, Victor Grigorescu, a declarat că Laurenţiu Ciurel a luat în calcul o demisie din fruntea companiei la care Ministerul Energiei deţine 77% din acţiuni. Ieri, doi dintre membrii Consiliului de Supraveghere din CEO au demisionat, însă nu şi Laurenţiu Ciurel. Gheorghe Ştirbu şi Bogdan Hanganu au demisionat din Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Cei doi au fost numiţi în funcţii la începutul lunii octombrie, pe locurile ocupate anterior de Alin Chiţu şi Felicia Răcăşanu, care au demisionat la vremea respectivă. Supraveghetorii Gheorghe Ştirbu şi Bogdan Hanganu au decis să renunţe la poziţiile respective, după ce au constatat că managerul Laurenţiu Ciurel nu a demisionat, aşa cum i-a dat de înţeles ministrului energiei, Victor Grigorescu. Consiliul de Supraveghere poate însă să îl demită pe Laurenţiu Ciurel, dacă are motive, însă managerul privat va mai rămâne în funcţie încă 90 de zile, conform contractului, după care va elibera postul. La şedinţa de ieri a Consiliului de Supraveghere s-au prezentat doar patru din cei şapte membri.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 24 noiembrie 2015

Actualitate

» Atentate la Paris: 165 de arestări și 230 de arme confiscate, în urma a 1.200 de percheziții
» Președintele Iohannis a promulgat legea prin care salariile bugetarilor se majorează cu 10%
» Se mai face sau nu giratoriul?
» Salon Internaţional de Caricatură în Bănie
» Inventatori craioveni, medaliați cu aur la Bruxelles
» De ce la ei se poate, iar la noi nu
» Expoziție despre efectele poluării
» Centru de zi pentru copiii din satul Mârza
» Sechestru pe averea patronilor de la clubul Colectiv
» Austria dă amenzi drastice pentru nerespectarea limitei de viteză în zonele cu poluare
» O fostă directoare în Ministerul Sănătății, condamnată la cinci ani închisoare pentru luare de mită
» Cristian Lazăr, aviz favorabil pentru numirea ca procuror șef adjunct la Secția de urmărire penală a PG
» Prognoza meteo pentru miercuri şi joi
» Comisia juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil proiectului privind darea în plată a bunurilor imobile
» Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a suspendat activitatea
» Reuniune extraordinară a NATO, la cererea Ankarei după ce un avion rus a fost doborât de Turcia

Publireportaj

» Cartierele Craiovei devin mai sigure

Dolj

» Balamuc administrativ la Malu Mare
» Ramada Plaza, deschis pentru business
» Cine distruge lămpile din Parcul Tineretului?
» „Apărarea lui Socrate“, la Teatrul Național din Craiova
» Expoziție despre efectele poluării, la Auchan Craiovița
» Giratoriu la intersecția Centurii de Nord cu Prelungirea Teilor
» Cantina socială din Caracal, mână întinsă celor nevoiași
» Salonul Internațional de Caricatură și-a deschis porțile
» Liviu Dică – o poveste cu cântec și dragoste pentru folclor
» Inventatori craioveni, medaliați cu aur la Bruxelles
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Muzica Germaniei răsună în Cetatea Banilor
» Craiova: Se lansează volumul “Gura lumii”, la Biblioteca Judeţeană 
» Craiova: Nicolae Coande îşi lansează un nou volum de poezii
» Craiova: Dezbateri despre violenţa în familie

Gorj

» Mii de agricultori, lăsați fără subvenții din cauza unui soft
» Direcţia Silvică va vinde doar 200 de brazi de Crăciun
» 2016 va fi declarat „Anul Brâncuşi“
» Iarna s-a instalat la Rânca
» Acţiuni de vaccinare a animalelor domestice şi sălbatice
» Demersuri pentru achiziționarea Casei de Cultură din Târgu Jiu

Mehedinţi

» Mehedinţi: 184 de sancțiuni contravenționale într-o zi

Sport

» SCM va înfrunta o fostă câștigătoare de Liga Campionilor
» Bobocel, dublă campioană balcanică
» Karateka din Bănie încheie sezonul cu încă 15 medalii
» Donose: Putem să prindem play-off-ul
» Pandurii s-au jucat cu „lupii“
» Fotbal – Liga a II-a, seria 2 – etapa a 16-a
» Handbal (f): Alexandra Andrei Gogoriță a revenit la SCM Craiova
» Handbal (f): SCM Craiova va întâlni echipa Krim Ljubljana în optimile de finală ale Cupei Cupelor

Sanatate

» În data de 25 noiembrie 2015 vor fi evaluate primele dosare pentru tratamentul fără interferon

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top