14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj77 de milioane de euro pentru finalizarea hidrocentralelor din Defileul Jiului

77 de milioane de euro pentru finalizarea hidrocentralelor din Defileul Jiului

Lucrările ar trebui să fie gata anul viitor
Lucrările ar trebui să fie gata anul viitor

Ministrul energiei, Andrei Gerea, alături de administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, și președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, au discutat la sfârşitul săptămânii trecute condiţiile de finalizare a celor două hidrocentrale din Defileul Jiului. Andrei Gerea şi Remus Borza au fost sâmbătă la Târgu Jiu, unde s-au întâlnit cu şeful Consiliului Judeţean Gorj, apoi au vizitat şantierele celor două hidrocentrale cu aducţiune subterană. Este vorba de unităţile de la Dumitra şi de la Bumbeşti-Jiu. Lucrările au fost demarate în 2004 şi s-au oprit din cauza lipsei de finanţare. Iniţial, termenul avansat pentru finalizarea celor două investiţii a fost 2014, însă Hidroelectrica nu a respectat ce şi-a propus. Andrei Gerea a anunţat la Târgu Jiu că a fost alocată suma de 77 de milioane de euro pentru încheierea lucrărilor şi punerea în funcţiune a celor două capacităţi de producere a energiei electrice.
Vor fi create şi locuri de muncă

Termenele de punere în funcțiune a celor două obiective de investiții vor fi: august-septembrie 2016 pentru centrala Dumitra și primul semestru al anului 2017 pentru centrala Bumbești-Jiu.
„Reprezentanții delegați­ei oficiale au anunțat că execuția lucrărilor va fi reluată începând cu luna august a acestui an, pentru finalizarea acestora fiind alocată suma de 77 de milioane de euro. Termenele de punere în funcțiune a celor două obiective de investiții vor fi: august-septembrie 2016 pentru centrala Dumitra și primul semestru al anului 2017 pentru centrala Bumbești-Jiu. Continuarea investițiilor de amenajare hidroenergetică a râului Jiu pe sectorul Bumbești-Livezeni, precum și celelalte proiecte aflate în curs de execuție au fost, în permanență, prioritare pe agenda de lucru a primului-ministru Victor Ponta și la nivel guvernamental, ceea ce a determinat capacitarea factorilor implicați în creșterea puterii de producție privind sectorul hidroenergetic. Ca urmare a discuțiilor purtate în timpul vizitei de analiză cu președintele CJ, Ion Călinoiu, s-a precizat că pentru județul Gorj reluarea lucrărilor de investiții în cele două puncte de lucru: CHE Dumitra și CHE Bumbești-Jiu va determina, pe lângă reangajări la Hidroconstrucția – în calitate de executant al lucrărilor – și crearea a 1.000 de noi locuri de muncă. La finalizarea proiectului, centralele Dumitra și Bumbești-Jiu vor avea o putere instalată totală de 65 MW și un aport energetic de 259 GWh/an. Valoarea totală a investiției se ridică la 230 de milioane de euro, stadiul fizic al lucrărilor fiind în prezent de circa 65%. Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, consideră că, în prezent, există garanția finalizării lucrărilor de investiții în termenele stabilite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS