19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljANI l-a scos pe Marcea din Consiliul Județean Dolj

ANI l-a scos pe Marcea din Consiliul Județean Dolj

Problemele lui Marcea cu ANI au început în septembrie 2012, atunci când Agenția a emis  un comunicat în care anunța că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate pe o perioadă  de nouă luni (FOTO: Arhiva GdS)
Problemele lui Marcea cu ANI au început în septembrie 2012, atunci când Agenția a emis
un comunicat în care anunța că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate pe o perioadă
de nouă luni (FOTO: Arhiva GdS)

Consiliul Județean Dolj rămâne fără cel mai vocal dintre consilierii săi. Marcel Marcea, consilier județean PNL, provenit din PDL, și-a depus vineri demisia din funcție după ce a fost irevocabil declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Consilierul a ales o ieșire elegantă din scenă pentru a evita formalitățile de sesizare a Prefecturii Dolj care ar fi trebuit să constate că ocupă ilegal funcția.
Problemele lui Marcea cu ANI au început în septembrie 2012, atunci când Agenția a emis un comunicat în care anunța că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate pe o perioadă de nouă luni, 9.06.2009 – 8.03.2010, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de consilier judeţean, cât și funcția de director coordonator în cadrul Inspectoratului în Construcții Sud-Vest Oltenia. În felul acesta, au spus inspectorii ANI, Marcea a încălcat dispoziţiile art. 94, alin. (1) și (2), lit. a) din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Concret, articolul în cauză spune următoarele: 1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. (2) Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.
La începutul lunii octombrie 2012, Marcea a contestat raportul ANI la Curtea de Apel Craiova, dar a pierdut. La fel s-a întâmplat și la recursul de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a decis pe 15 iunie următoarele: Respinge recursurile declarate de reclamantul Marcea Marcel şi de intervenientul Consiliul Judeţean Dolj împotriva Sentinţei civile nr. 262 din 2 iulie 2014 a Curţii de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondate. Irevocabilă.
Marcel Marcea a precizat pentru GdS că a ales să-și dea demisia, dar că nu-și explică de ce instanțele au luat decizii diferite în cazuri identice cu al lui. „Sunt 15-20 de cazuri de directori coordonatori numiți în timpul guvernării PDL-PSD în aceeași situație.
Unii au scăpat, alții au fost declarați incompatibili. Ordonanțele în sine, pe baza cărora am fost numiți în funcții, au fost declarate neconstituționale. Dar asta este. Există viață și după politică“, a declarat Marcea pentru GdS.
Locul său în consiliul județean va fi ocupat de Marian Sdreală, fost director al RAR Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS