Expoziţia aniversară Gazeta de Sud, vernisată de Biblioteca Judeţeană



Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ din Craiova a vernisat ieri în cadrul Secției de periodice, expoziția cu titlul „Gazeta de Sud – 20 ani de la fondare“.

„Având în vedere că ieri (duminică, 15 martie – n.r.) s-au împlinit 20 de ani de la apariția primului număr al cotidianului Gazeta de Sud, ne-am gândit să marcăm acest eveniment, organizând o expoziție în care am încercat să punem în valoare cam tot ceea ce a fost interesant în toată această perioadă în ceea ce privește acest cotidian. Expoziția începe cu numărul 1 al Gazetei, continuă cu numere din primul an de apariție, cu ediții aniversare din cinci în cinci ani și numere multiplu de o mie, numărul 1.000, 2.000 și așa mai departe. Gazeta de Sud este unul dintre cele mai citite cotidiene în cadrul Secției de periodice. Conduce în preferințele publicului cititor, nu neapărat pentru că este un ziar local, ci pentru faptul că oferă informație de larg interes pentru cei care vin la bibliotecă. Sunt persoane care trec pragul acestei secții pentru a citi doar acest cotidian, eliminând toate celelalte publicații la care noi avem abonament“, a precizat Dana Neagoe, bibliotecar Secția de periodice din cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“.


Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, care a cochetat cu jurnalismul, este de părere că nu de puține ori ziarul, presa scrisă, reprezintă instrumentul pe care cetățeanul îl folosește pentru a se informa, pentru a se pune la curent cu cele mai importante evoluții ale zilei. „Gazeta de Sud, ziarul care a trecut de mult proba maturității, este deja un brand, prezentând în lungi reportaje, interviuri și editoriale cele mai semnificative evenimente și știri din Oltenia. Amplele materiale culturale pe care Gazeta de Sud le-a prezentat, atât în formatul tipărit, cât și în ediția on-line, fac cinste acestui ziar. Pentru acest motiv, precum și pentru bunăvoința cu care s-au aplecat asupra proiectelor noastre, răspândindu-le pe întreg cuprinsul Olteniei, le mulțumim și le urăm un călduros «La mulți Ani!»“, a spus Lucian Dindirică.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 17 martie 2015

Actualitate

» Procurorul Adrian Glugă candidează pentru funcția de procuror-șef al DIICOT
» Grevă a piloţilor şi inginerilor de zbor germani
» Mititelu: Am fost audiat la DNA în legătură cu faptele care au avut loc ulterior excluderii clubului Universitatea Craiova
» Fostul ministru Cristian David, în arest la domiciliu, decizia poate fi contestată
» Procurorul craiovean Adrian Glugă candidează la şefia DIICOT
» Poroșenko: Am convenit cu Iohannis să facem tot ce putem pentru reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova
» Eclipsa de Soare va afecta reţeaua electrică din Europa
» Comisia juridică va vota miercuri cererea de arestare a lui Dan Șova
» Informare meteorologică de precipitaţii mixte, ninsoare şi vânt în aproape toată ţara
» Guvernul introduce acciză pe ţigările electronice
» Cheltuielile turistice ale nerezidenţilor în România
» Iohannis: România îşi reafirmă sprijinul constant pentru Ucraina
» Numărul naşterilor şi al deceselor a crescut în ianuarie 2015

Publireportaj

» Game complete, transport gratuit şi preţuri indecent de mici la noul magazin Arabesque din Craiova
» Investiţii pe toate planurile în oraşul Rovinari

Local

» Campania “Copilărie fără delincvenţă” în Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: 50 de oameni protestează în faţa Exploatării Miniere Berbeşti

Dolj

» Iustin Covei, trimis șase ani în pușcărie
» Se poate și fără asociații de proprietari?
» Speranţă pentru Loredana! La 38 de ani, o mamă luptă să învingă cancerul
» Caz triplu de abandon canin: Cum s-a plimbat Lupache de la Ciupercă la Breasta și înapoi
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Cardul de sănătate devine obligatoriu
» Ambulatoriu nou la Rovinari
» Expoziție aniversară Gazeta de Sud, la Biblioteca Județeană
» S-a semnat contractul pentru proiectul “Dezvoltarea transportului ecologic în municipiul Craiova”
» Dolj: S-a ales cu dosar penal pentru furt din locuinţă
» Elevii doljeni în vizită la Judecătoria Craiova
» UPDATE Iustin Covei, condamnat definitiv la şase ani de închisoare
» Dolj: Arestat pentru că a condus beat, fără permis şi a accidentat o femeie
» Dolj: Acţiuni pentru protejarea “aurului verde”
» Craiova: Spectacolul-lectură “Aniversarea bunicului”, la TNC
» A.B.A Jiu sărbătorește Ziua Mondială a Apei 2015

Gorj

» Situaţie tensionată la CEO: Zeci de ortaci s-au blocat în subteran la Mina Tehomir
» Comuna Alimpeşti şi banii europeni investiţi pentru oameni
» CNADNR face demersuri pentru rezilierea contractului cu Romstrade pentru Transalpina
» Dosarul fostului sindicalist Fluerătoru, în pronunţare
» Gorj: Acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice la Crasna, Bîlteni şi Novaci
» Gorj: De la contabilitate la salubritate
» Gorj: Seminar integrat antidrog la UCB Târgu Jiu
» Gorj: Târg de grădinărit sub deviza “Primăvara Oraşului”

Mehedinţi

» Proiectile neexplodate, găsite într-o pădure din Mehedinţi

Sport

» Alb-albaştrii au încântat în meciul de la Ploieşti
» „Viperele“ nu renunță la play-off
» AC Milan și-ar putea deschide școală în Oltenia
» Prințesele războinice au ridicat publicul craiovean în picioare
» Fotbal – Programe, clasamente, rezultate

Educatie

» Ion Işfan rămâne şeful ISJ Gorj

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top