Primarul din Leu, implicat într-un nou scandal electoral

La puțin timp după ce a fost implicat într-o bătaie electorală, primarul comunei Leu, Iulian Cristescu, a comis-o din nou. Într-un dialog cu un tânăr locuitor al comunei, acesta i-a amenințat pe cei care vor vota cu adversarii politici că le va da foc și că îi va elimina din societate. Edilul a fost înregistrat cu telefonul mobil, iar tatăl tânărului a depus o plângere penală pentru amenințări. Primarul nu recunoaște cele spuse.




Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

9 august 2017

Gorj: Un tânăr a fost reţinut de poliţie, după un scandal

Un tânăr, de 30 de ani, a ajuns ieri în arestul poliţiei gorjene, în urma unui scandal. Suspectul este acuzat de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Acesta, în timp ce se afla în faţa unui bar, din localitatea

Sumarul ediției de luni, 10 noiembrie 2014

Actualitate

» Analiză – Deţinuţii scriu lucrări ştiinţifice despre evaziune și corupţie
» Stat şi societate în Europa
» Miss Earth România promovează turismul şi cultura peste hotare
» Ambasadorii Franţei şi Germaniei vor participa la comemorarea Armistiţiului de după Primul Război Mondial
» Pentru a putea vota acasă, MEN propune zile libere pentru studenţi
» Italia: 15 români condamnaţi la închisoare pentru participare la activităţi mafiote
» Consultări publice pentru finanțări dedicate sprijinirii locuitorilor fostelor zone industrializate
» Gorj: Şef din cadrul CFR Târgu Jiu, reţinut pentru abuz în serviciu
» Slalom printre comercianţi
» Baschet în scaun cu rotile

Local

» Angajaţii RAAN, din nou în stradă
» 275 de şoferi au fost sancţionaţi de poliţiştii mehedinţeni
» Olt: Secţia de Cardiologie a SJU Slatina riscă să rămână fără medici
» Olt: Parcul central şi baza sportivă din Corabia, reabilitate cu bani europeni
» Chinul încălzirii la Orșova

Dolj

» Un angajat al Primăriei Vela: „Dacă ar veni cineva să controleze toate familiile care primesc ajutoare sociale ar fi un dezastru“ – Peste 1.000 de doljeni au fost prinşi cu bani sau pământuri nedeclarate
» Propagandă electorală cu proiecte locale: Ponta plagiază și minciuna
» Condamnat pentru tentativă de omor
» Și mai puțini salariați în Oltenia
» Minora care și-a împușcat bunica, asistată timp de patru luni
» Căldura din octombrie, câteva zeci de lei
» Primarul din comuna Leu, Iulian Cristescu, amenință un alegător: Regulați-i pe ăștia care nu votează Victor Ponta! Vă dau ordin io și vă dau și voie!
» Poveşti de viaţă în scaun cu rotile
» Scade producția de mașini Ford la Craiova
» Opt cazuri de HIV confirmate de DSP Dolj
» Reținut pentru contrabandă cu țigări
» Primarul din Leu, implicat într-un nou scandal electoral
» Ajutorul social: bani de luat și de dat
» S-a semnat contractul pentru masterplanul de deșeuri
» Dolj: S-a semnat contractul de finanțare pentru Masterplanul de deșeuri

Gorj

» Sechestru pe averea directorului Carierei Roşiuţa
» Se caută o firmă pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din Gorj
» CEO face lobby pentru mixul energetic
» Gorj: Tinerii cu dizabilităţi vor să intre în cartea recordurilor cu o lebădă gigant
» Gorj: Sentinţă amânată în dosarul „UM Sadu”
» Gorj: Şase persoane angajate “la negru”
» Fost căpitan la Jandarmeria Gorj, trimis în judecată de procurorii DNA

Sport

» Craiova, revelația campionatului
» Oltenii, pe podiumul balcanic
» Tricolorii au strâns rândurile
» Sorin Cârțu: „Suntem o echipă grea pentru toți“
» Nimeni nu o poate opri pe CSU
» Box – Doroftei nu mai vrea la birou, se vede antrenor
» Handbalistele continuă seria victoriilor

Magazin

» Horoscop
» O lume nebună: Hidroterapie pentru feline
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Robert Plant refuză să reunească trupa Led Zeppelin, în pofida unei oferte de 800 de milioane de dolari

Opinii

» Asta nu ne puteți fura

Top