Mitropolia Oltenia a pierdut prima bătălie cu „Elena Cuza“

Primarul Lia Olguţa Vasilescu şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, la negocieri


Colegiul „Elena Cuza“ din Craiova a scăpat deocamdată de executarea silită cu care o amenința Mitropolia Oltenia în cazul clădirii de pe strada Mihai Viteazul numărul 2 unde învață circa 700 de elevi. Primăria a obținut ieri la Judecătoria Craiova suspendarea executării până la judecarea unei alte cereri a municipalității, de contestare a executării. „Admite cererea de suspendare provizorie a executării silite formulată de petenta Primăria mun. Craiova, mun. Craiova prin Primar în contradictoriu cu intimata Parohia Ortodoxă „Sfântul Ilie“ prin Mitropolia Olteniei, Arhiepiscopia Craiova. Dispune suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare ce face obiectul dosarului nr. 37734/215/2014“, se arată în soluția instanței.

Mitropolia a trimis colegiului, prin executorul judecătoresc Stelian Pușcă, o somație pe data de 9 octombrie în care solicita să i se predea clădirea și terenul de 1.150 de metri pătrați de pe strada Mihai Viteazul. Executorul a cerut, la rândul lui, colegiului să-i plătească onorariul de executare de 5.520 de lei, în caz contrar urmând să-i pună poprire pe conturi. Inițial, reprezentanții mitropoliei au declarat că nu au inițiat nici o acțiune de executare, apoi au revenit și au precizat că preluarea imobilului este necesară pentru renovarea și consolidarea lui, dar că nu îi evacuează pe elevi. Cu toate acestea, mitropolia a aruncat pisica în curtea Primăriei Craiova, sugerând municipalității să găsească o soluție care să nu afecteze elevii.


„Mitropolia Olteniei este deschisă dialogului cu unitatea de învăţământ şi în principal cu Primăria Craiovei, în calitate de ordonator principal de credite al instituţiei de învăţământ, în scopul găsirii unei soluţii care să nu afecteze elevii ce învaţă aici. Printre aceste soluţii, Mitropolia Olteniei agreează şi soluţia primirii unei alte clădiri de la Primăria Craiovei, sau orice altă variantă care va fi găsită de comun acord, pe calea dialogului“, se arată într-un drept la replică trimis GdS.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 23 octombrie 2014

Actualitate

» Multiplă lansare de carte la Biblioteca „Aman“
» Tot mai puţini copii la Scăieşti
» Filiașul, oraşul ocolit de investitori
» Cererea ANI de preschimbare a termenului din dosarul lui Iohannis, judecată luni
» România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de iarnă

Publireportaj

» Primul mall în aer liber din Oltenia: ALISS SHOPPING CITY se deschide mâine în Craiova

Local

» Fostul primar din Baia de Aramă, condamnat definitiv
» Olt: Începe concursul “Stelele Olteniei” la Slatina
» Avocatul Mitrache de la Baroul Vâlcea, trimis în judecată pentru pentru trafic de influenţă
» Mehedinţi: Lucrări de 15 milioane de lei pentru regularizarea cursurilor de apă

Dolj

» Anchetă penală în cazul tânărului infectat cu HIV din Segarcea
» O cocină numită Târg Municipal
» Condamnați definitiv pentru infracțiuni informatice
» Avocatul amenințat de Nixon, judecat pentru trafic de influență
» La Palilula se asfaltează pe ploaie
» Războiul leilor
» Craiova: Cea de-a VI-a ediţie a proiectului OlteniaStar începe pe 3 noiembrie
» Craiova: Jandarmii asigură ordinea publică la preselecţiile “Românii au talent” şi la celelalte manifestări din weekend
» Piața chiriilor pe persoană fizică – 15 milioane de euro
» Ședință publică secretă
» Asfaltare pe ploaie 
» Strada Țărăncuței sau Strada Șanțurilor
» Craiova: Programul evenimentelor ce au loc în acest sfârşit de săptămână
» Dolj: Serviciu de Evidenţă a Persoanelor la Teasc
» Craiova: Se deschide Aliss Shopping City – primul mall în aer liber din Oltenia

Gorj

» Fosta şefă a PNL Albeni, condamnată la închisoare cu executare
» „Ziua uşilor deschise“ la Tribunalul Gorj
» Programul „Vino acasă la Brâncuşi!“ ajunge la Viena
» Transalpina a fost închisă
» Sentinţă pentru complicii proxenetului Doicaru
» Gorj: Primarul din Padeş vrea libertate pe cauţiune
» Consilierii judeţeni s-au certat pe bugetul pentru Ansamblul „Doina Gorjului”
» Cod galben de răcire accentuată a vremii în Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi şi în alte 21 de judeţe

Sport

» Simona Halep, arbitru în Grupa Roșie
» Derbiuri de tradiție pentru voleibaliștii de la SCM-U
» Liviu Ganea n-ar refuza CS Universitatea
» Luați-le punctele!
» ACSVM Craiova și CSO Filiași, după puncte în deplasare
» Fotbal – Liga Europa
» Fotbal – Steaua a învins-o pe Rio Ave
» Fotbal – Marica după operaţia suferită în Germania: Promit că voi reveni mai puternic
» Fotbal – Massimo Moratti a demisionat de la Internazionale Milano
» Fotbal – CCA a stabilit brigada de arbitrii de la meciul FC Brașov – CSU Craiova
» Handbalistele pot urca pe primul loc
» Fotbal – Cristiano Ronaldo, aproape de recordul de goluri în Liga Campionilor

Bani & Afaceri

» iQuest Craiova a sărbătorit un an de existență

Magazin

» Horoscop
» Sora Cristina a lansat un cover după „Like a Virgin“
» Bancul zilei

Opinii

» Fie-vă milă de noi, domnule Ponta! (2)

Top