Șapte persoane, arestate pentru evaziune fiscală

Autori


Magistrații Tribunalului Dolj au hotărât, marți noapte, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a şapte persoane suspectate că au constituit un grup infracțional organizat și au adus un prejudiciu bugetului de stat de peste două milioane de euro. Este vorba de Robert Mihail Danilă, Andi Daniel Sfârlogea, Daniel Ionescu, Răzvan Tanasă și Alin Stelu Teacă, dar și de Adrian Gigi Etegan și Costin Viorel Duțu, care sunt încarcerați la Penitenciarul Craiova, fiind condamnați definitiv în alte dosare.

Alți patru suspecți, Constantin Ulăreanu, Mugurel Stănescu, Dorinel Iulian Rogojinaru și Robert Ștefan Păceană, sunt cercetați sub control judiciar în acest dosar de evaziune fiscală, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.

Potrivit procurorilor DIICOT din Craiova, „în perioada octombrie 2011 – noiembrie 2012, membrii grupării au creat mai multe circuite economico-financiare fictive privind livrări și achiziții intracomunitare de materiale de construcții, prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului cu peste 9.200.000 de lei“. Anchetatorii au mai stabilit din cercetările efectuate până acum că suspecții s-au folosit de o societate off-shore cu sediul în Cipru, precum și de mai multe societăţi comerciale deschise pe teritoriul României și interpuse în circuitul economico-financiar pentru a acumula toate obligaţiile fiscale către stat, scopul fiind însuşirea unor importante sume de bani şi prejudicierea bugetului consolidat al statului. „Societățile comerciale folosite în acest scop nu aveau patrimoniu, nici salariați, nici spații de depozitare, iar perioada de funcționare era de scurtă durată. Cu toate acestea, în acte, societățile interpuse figurau ca «furnizori» pentru beneficiarii finali ai activității infracționale: societățile SC Ambient SA Sibiu și SC Mitliv Exim SRL Craiova“, au mai precizat procurorii DIICOT.


Inculpații arestați preventiv pot contesta decizia luată de magistrații Tribunalului Dolj la Curtea de Apel Craiova.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 9 octombrie 2014

Actualitate

» Prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor: Universitatea din Craiova va trece printr-o nouă evaluare
» Continuă audierile în dosarul „Şova”
» Preţurile terenurilor în funcţie de priorităţi
» Să petrecem româneşte
» Olt: Baza de la Deveselu trece sub comandă americană
» Mini-Olimpiadă Transfrontalieră Clafat-Vidin
» Craiova: Patru tineri, prinşi în flagrant în timp furau bunuri dintr-un autoturism
» Senatorul Teodor Atanasiu, audiat la DNA în dosarul termocentralelor Turceni şi Rovinari
» M.A.I va achiziţiona 450 de maşini, în valoare de 11.000 de euro fiecare
» Craiova: “Jocurile Dacice” vor reînvia în Piaţa Mihai Viteazul

Publireportaj

» Firmele stradale Rosca’s: Caroseria unui business de succes
» Noul Ford Mondeo aduce „culoare“ la evenimentul VIVALDI COLOURS

Local

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Mehedinţi: Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, marcată la Severin
» Vâlcea: CET Govora dă drumul la căldură
» Mehedinţi: 12 şcoli primare şi gimnaziale vor fi reabilitate

Dolj

» 49 de ani de la înființarea Facultății de Automatică, Calculatoare și Electronică: Absolvenții, premiați de firmele de IT
» Cine-ți dă groapa ieftin, primăria sau popa?
» Dezbatere despre zgomot fără prea mult zgomot
» Armata americană preia azi oficial comanda bazei de la Deveselu
» „Să petrecem românește“ cu Ansamblul „Maria Tănase“
» A alimentat BMW-ul și a fugit
» Craiova: Accident rutier cu o victimă, pe strada Caracal
» Zgomotul, subiect de dezbatere la Primărie
» Locul de veci, de la primărie sau de la parohie ? 
» Craiova: Teatru labirint la Casa de Cultură a Studenţilor
» Dolj: Reţinut pentru 24 de ore pentru furt

Gorj

» Turnul CET ar putea găzdui un restaurant sau o centrală eoliană
» Gorj: Infractor acuzat de proxenetism, căutat de şapte ani de poliţie
» Gorj: Condamnat la închisoare cu suspendare pentru că a vrut să se răzbune pe şef
» Gorj: Oamenii au primit carduri de sănătate, dar medicii refuză să îşi cumpere cititoare

Mehedinţi

» Angajatii RAAN momiți cu promisiuni

Sport

» Karatiștii și-au confirmat valoarea la Europene
» Voleibaliștii craioveni s-au relaxat la muzeu
» CSO Filiași și-a propus victoria la Turceni
» Torcea, revenire spectaculoasă
» Gică Hagi: Avem destule atuuri să ne gândim la o victorie cu Ungaria
» Marica face apel la fanii români să-i trateze cu respect pe unguri
» Gimnastică – Băţagă, locul 19 în finală la individual-compus la CM de la Nanning
» Fotbal – CSM Vâlcea și-a schimbat stema
» Amenzi și suspendări după incidentele de la Cârcea 
» Atleți de la „Trișcu“ școliți în Spania
» Voleibaliștii în vizită la muzeu

Sanatate

» Cum scăpăm de grăsimile din sânge

Educatie

» Absolvenții de la Automatică, răsplătiți de firme de IT
» Gorj: Recensământ pentru elevi

Magazin

» Horoscop
» Burger de 1.100 de lire bucata
» Bancul zilei
» Patrick Modiano a câştigat premiul Nobel pentru Literatură

Top