14 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalScandal cu viceprimarul din Dobreşti

Scandal cu viceprimarul din Dobreşti

Un tânăr de 30 de ani din localitatea doljeană Dobreşti a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, în noaptea de luni spre marți, fiind înjunghiat de patronul unui bar din comună. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de luni spre marți, la ora 00.05, polițiştii au fost sesizaţi prin 112 de Marin Gulan că fiul său, Cornel Gulan, de 30 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni. La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare a Serviciului de Investigaţii Criminale, dar şi una de la Secţia nr. 11 Poliţie Rurală Bechet. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că, în jurul orei 23.30, Cornel Gulan a avut o altercaţie cu Mihai Ţiulescu, de 44 de ani, şi Daniel Clenciu, de 43 de ani, patronul unui bar din comună, motivul fiind că tânărul a deranjat o petrecere privată a lui Clenciu. IPJ Dolj a mai comunicat că, în timpul altercaţiei care a avut loc în faţa barului, victima a fost lovită de cei doi, după care a fost înjunghiată cu un cuţit de Clenciu.
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu, Cornel Gulan a ajuns la spital în jurul orei 1.00 şi prezenta mai multe plăgi înjunghiate abdominale, nepenetrante. Pacientul a fost internat în Clinica II Chirurgie, evoluţia stării de sănătate a acestuia fiind favorabilă. Tatăl tânărului înjunghiat, Marin Gulan, susţine că Mihai Ţiulescu este viceprimarul comunei Dobreşti, un petrecăreţ „incurabil“. „Băiatul meu şi cu un prieten au băut la terasă şi au plecat acasă. Şi-au adus aminte că au uitat o sticlă de bere de doi litri şi s-au întors după ea la bar, unde fiul meu a fost înjunghiat. Ştiu că printre cei care l-au lovit a fost şi viceprimarul Ţiulescu, care o ţine din chef în chef şi se bate cu pumnii în piept că toată comuna e a lui“, a precizat pentru GdS Marin Gulan. IPJ Dolj a mai comunicat doar că în acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
•  Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

12 COMENTARII