10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalSchimb valutar după reguli noi

Schimb valutar după reguli noi

Din 16 ianuarie au intrat în vigoare noi reglementări privind casele de schimb valutar, menite să pună capăt ţepelor de tip „Saralex“.
Ordinul nr. 632/2009 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) impune reguli mult mai stricte în ceea ce priveşte modul de afişare a cursurilor practicate, atât în interiorul, cât şi în exteriorul casei de schimb valutar. „Modificările au fost făcute ca răspuns la ultimele metode folosite de anumite case de schimb valutar pentru păcălirea clienţilor“, susţine Gheorghe Marinescu, directorul Comisariatului Regional de Protecţie a Consumatorilor.

Panouri unice

Potrivit ordinului, casele de schimb au obligaţia de a afişa în exterior un suport sau un panou unic, monocolor, fără degradeuri sau alte însemne grafice sau culori, pe care informaţiile privind vânzarea şi cumpărarea de valută să fie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit. Este reglementată nu doar dimensiunea caracterelor de pe acest panou (80 mm înălţime, 10 mm grosime), ci şi distanţa dintre caractere (10 mm) şi cea dintre cuvinte (20 mm), pentru a preîntâmpina ţepe precum cea prin „metoda virgulei“, utilizată anul trecut de casele de schimb Saralex.
Dacă operatorul economic percepe comision pentru operaţiunile de schimb valutar, cursurile de schimb afişate pe panoul unic de la exteriorul casei de schimb vor include şi comisioanele practicate.
În interiorul casei de schimb valutar, cursurile de schimb, atât pentru operaţiunile de vânzare, cât şi pentru cele de cumpărare vor fi înscrise pe un panou unic, de dimensiune echivalentă unei pagini format A4, conţinând informaţii identice cu cele afişate în exterior. Mărimea caracterelor va fi cea corespunzătoare fontului Times New Roman 20 Bold. Afişarea altor informaţii pe suportul unic sau afişarea altor suporturi care fac referire la cursul de schimb este strict interzisă, eliminând astfel şi înşelăciunile prin „metoda cecurilor de călătorie“ sau prin „cursul pentru monedă“.

Bani restituiţi în anumite cazuri

O noutate absolută în acest domeniu o reprezintă obligaţia legală de anulare a tranzacţiei, la cererea clientului.
„Consumatorul, în cazul în care constată neconcordanţe între cursul valutar afişat şi cel menţionat în formularul de acceptare a tranzacţiei sau pe bonul fiscal, are dreptul de a solicita, în scris, în cel mult 24 de ore, anularea tranzacţiei“, se menţionează în art. 7 al ordinului amintit. Dacă respectiva cerere nu este primită de casa de schimb, atunci ea poate fi depusă la cel mai apropiat oficiu pentru protecţia consumatorilor.
Atenţie, însă: clientul îşi va primi banii înapoi doar în cazul în care cursul de pe formularul de acceptare a tranzacţiei este diferit de cel afişat! Tranzacţia nu va fi anulată dacă operatorul de la casa de schimb îi promite verbal clientului un curs mai bun, dar pe formularul înaintat acestuia spre semnare trece alt curs. „Cursul este cel de pe acceptul de plată, semnat de client, nu cel promis verbal de persoana de la ghişeu. Aşadar, clienţii trebuie să fie foarte atenţi ce semnează“, a atras atenţia directorul Marinescu.
Amenzile pentru cei care nu respectă noile reguli sunt drastice, pornind de la 5.000 de lei până la închiderea societăţii pe o perioadă de şase luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII