10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalUn băiat de 14 ani salvează vieţi

Un băiat de 14 ani salvează vieţi

O echipă de medici craioveni şi bucureşteni de la Centrul de Chirurgie Generală Fundeni a realizat ieri, la Spitalul de Urgenţă Craiova, prima prelevare de organe pentru transplant din Dolj.
Acceptul familiei donatorului face ca moartea unui copil de 14 ani să ajute la salvarea mai multor vieţi.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova a intrat în circuitul naţional al chirurgiei de transplant din România, după ce ieri a fost efectuată la Clinica I Chirurgie din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova prima prelevare de organe pentru transplant, de la un donator aflat în moarte cerebrală. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de o echipă de chirurgi bucureşteni şi craioveni, condusă de prof. dr. Irinel Popescu, cel care a realizat primul transplant hepatic în România. Cei care au contribuit decisiv la evenimentul de miercuri sunt medicii Clinicii de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) ai Spitalului de Urgenţă Craiova, care, după mai multe încercări, au reuşit să selecţioneze donatorul, să obţină acordul familiei şi să asigure toate condiţiile pentru ca prelevarea să poată fi efectuată cu succes. „Am mai avut trei încercări până acum, ultima fiind în urmă cu două săptămâni, când ne-am împotmolit din cauza acceptului. Lumea este destul de reticentă în privinţa donării de organe, poate şi pentru că acest lucru nu s-a mai făcut până acum la noi“, a declarat conf. dr. Chiuţu Luminiţa, şeful Clinicii ATI.

Donatorul, un copil de 14 ani

Cel care va salva mai multe vieţi este un băiat de 14 ani, aflat la Spitalul de Urgenţă Craiova în moarte cerebrală de două zile.
Ionuţ Voicu, de 14 ani, din Mehedinţi, a ajuns în comă profundă la Spitalul de Urgenţă din Craiova, luni seară, medicii spunând încă de atunci că are şanse minime de supravieţuire. Copilul a suferit multiple leziuni după ce a fost lovit de un tren personal în dreptul localităţii Stângăceaua, de pe Drumul European 70. Copilul provine dintr-o familie numeroasă şi nevoiaşă, soţii Voicu având încă 12 copii. Ionuţ obişnuia să vândă flori şoferilor care circulau pe DE 70. Luni seară a mers ca de obicei cu fraţii lui şi cu o vecină, la stradă, pentru a câştiga bani de pâine, însă a fost lovit de tren în timp ce mergea pe lângă calea ferată.
„Eu cred că fiul meu va trăi prin copiii salvaţi, care au nevoie de un ficat sau o inimă. Poate aşa o să mă împac cu gândul morţii lui Ionuţ, iar Dumnezeu mă va răsplăti, pentru că mie mi-au mai murit alţi doi copii cu câţiva ani în urmă“, a declarat Mia Voicu, mama lui Ionuţ. Vecinii familiei Voicu au lăudat decizia luată şi au avut numai vorbe bune despre copiii care de când se ştiu muncesc la câmp şi ajută pe toată lumea pentru o bucată de pâine.
„Suntem săraci, dormim câte trei-patru copii în pat, că avem o casă cu doar două camere, din pământ, dar suntem oameni cu frică de Dumnezeu şi fratele nostru este pentru noi un erou“, a declarat unul dintre fraţii lui Ionuţ.
Faptul că familia a acceptat să ofere încă o şansă unor bolnavi prin donarea organelor copilului i-a mişcat până şi pe medici, aceştia spunând că această decizie trebuie să fie un exemplu.
„Sperăm ca gestul familiei băiatului, una destul de nevoiaşă, să fie un exemplu, iar în viitor mult mai multe familii să-şi dea acordul. Familia copilului merită mii de mulţumiri, pentru că prin decizia lor vor salva vieţile unor copii care suferă de boli grave“, a mai spus conf. dr. Chiuţu Luminiţa.
Organele prelevate au fost transportate ieri la Bucureşti, iar ficatul va salva viaţa unei fetiţe din Făgăraş, de 14 ani, ca şi donatorul, aflată de mult timp pe lista de aşteptare. Rinichii vor ajunge la Clinica Fundeni, iar pielea şi corneea la alte clinici pentru operaţii plastice.
 

Premiere 

Prof. dr. Irinel Popescu este medicul care a realizat în anul 2000 primul transplant hepatic din ţara noastră. De asemenea, în anul 2005, dr. Irinel Popescu a realizat la Institutul Clinic Fundeni primul transplant de celule stem pentru o afecţiune hepatică. Celulele introduse în artera hepatică a pacientei au fost preparate la Universitatea Cambridge din Marea Britanie din sângele bolnavei. 

Centru de transplant la Craiova 

Medicii craioveni, dar şi prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni Bucureşti, au afirmat că următorul pas, după cel făcut ieri, este deschiderea unui centru de transplant la nivelul Centrului Universitar Craiova. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU