29.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăMagazinLa modă şi în concediu

La modă şi în concediu

Perioada concediilor bate la uşă. Doar câteva săptămâni vă mai despart de plajele însorite de la malul mării, de orele de leneveală petrecute sub răsfăţul razelor soarelui. Şi pentru că dorul de aceste zile este atât de mare, n-ar fi rău să vă consolaţi deocamdată cu câteva ore la shopping, încercând să achiţizionaţi cele necesare pentru vacanţa de vară. Un prim popas poate fi într-un magazin cu produse sportive. Nişte pantaloni scurţi din bumbac ar fi potriviţi atât pentru ţinuta de plajă, cât şi pentru plimbările la ceas de seară, pe malul mării. Preţul lor – 50 de lei. Şi dacă totuşi silueta dumneavoastră nu este avantajată de această piesă vestimentară, puteţi opta pentru o pereche de pantaloni trei sferturi, la 80 de lei. Unele magazine practică în această perioadă reduceri, aşa că o plimbare printre umeraşele cu piese vestimentare s-ar lăsa cu siguranţă cu câteva achiziţii importante. Câteva tricouri sau maieuri la preţuri ce nu depăşesc 35 de lei îşi pot face, cu siguranţă, loc în coşul dumneavoastră de cumpărături. Şi pentru că fostul costum de baie nu mai este în tendinţe, nu ar fi rău să vă achiziţionaţi altul. În felul acesta veţi fi în pas cu moda, chiar şi la plajă. Dacă unele magazine afişează preţuri care pornesc de la 60 de lei, altele vin cu oferte mai piperate, un costum de baie putând ajunge să coste până la 200 de lei. Pentru a completa ţinuta de plajă, se mai strecoară în coşul de cumpărături şi o pereche de şlapi. Preţul lor variază între 14 şi 30 de lei. Şi pentru cei mici ar fi potrivită câte o pereche. Preţul lor este acelaşi ca şi pentru adulţi. Nu trebuie uitate nici accesoriile pentru podoaba capilară. O pălărie cochetă de plajă la 34 de lei coboară de pe raft în sacoşa deja umplută cu diverse produse. Nu sunt uitaţi nici cei mici, aşa că o şapcă pentru un băieţel, la 25 de lei, şi o pălărie subţire pentru mezina familiei, la acelaşi preţ, vin să le completeze garderoba de vacanţă.

 

Mici amănunte

 

În grabă, mama mai strecoară printre produsele deja achiziţionate două prosoape de plajă: unul simplu pentru adulţi şi unul cu imprimeuri cu personaje îndrăgite din desene animate pentru cei mici. Ultima oprire este la standul de accesorii pentru plajă. Găletuşele de anul trecut au suferit mai multe contacte cu asfaltul prin faţa blocului, tot astfel cum o greblă şi-a pierdut un dinte, aşa că azi nici una nu mai afişează o imagine onorabilă.

Noile seturi de plajă trebuie să le înlocuiască. Preţul lor, 21 de lei. Cu gândul la copiii care se vor sătura destul de repede să ridice castele pentru prinţese sau cazemate pentru soldaţi, un disc zburtător la 2,5 lei părăseşte raftul, ocupându-şi locul în coş. Două mingi de plajă la 3, respectiv 2,5 lei vin să-i ţină companie. Şi pentru că teama de apă trebuie să fi dispărut, pentru cei doi prichindei mama îndrăzneşte să cumpere şi câte un colac. Preţul unui astfel de produs cu figurine din lumea lui Disney, 13 lei, încheie seria cumpărăturilor şi plimbărilor printre rafturile magazinelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS