18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn vrăjitor celebru

Un vrăjitor celebru

Baghete magice, vrăji spuse în latină şi celebra luptă dintre bine şi rău. Aceste elemente pline de supranatural au fost oferite publicului timp de zece ani prin seria de filme Harry Potter – vrăjitorul care a cucerit lumea. Daniel Radcliffe, actorul ajuns acum la maturitate, este cel care a oferit publicului chipul tânărului cu un trecut tragic, dar cu puteri magice, ieşite din comun. În aventurile şi luptele sale cu o forţă întunecată (Lordul Voldemort) îi are alături pe Hermione (Emma Watson) şi Ron (Rupert Grint). Toţi trei studiază la Hogwarts, un loc unde măturile zboară în concursuri de „vâj-hâţ“, tablourile vorbesc, iar Ministerul de Magie urmăreşte atent activităţile studenţilor.
Aceasta este lumea plină de mister a lui Harry Potter, transformată într-una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei. Copii şi adulţi au fost prinşi în aventura iscusitului vrăjitor, cuceriţi de efectele speciale şi de personajele mitologice ale filmului. Acum, Harry Potter a ajuns la final, ultima parte rulând în această perioadă pe marile ecrane din lume, inclusiv în România.
„Harry Potter şi Talismanele Morţii – Partea a II-a“ îi pune faţă în faţă pe Harry şi Lordul Voldemort, într‑o luptă din care unul singur iese în viaţă. Totul se încheie în această serie, fanii peliculei luându-şi rămas bun de la vrăjitorul care printr-o mişcare de baghetă i-a cucerit pe toţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS