18.7 C
Craiova
duminică, 2 iunie, 2024
Știri de ultima orăEducatieConcurs de dramaturgie pentru liceeni

Concurs de dramaturgie pentru liceeni

Clubul Rotary Suceava Bucovina în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, organizează prima ediţie a Concursului de dramaturgie „Matei Vişniec” destinat elevilor de liceu  din România.  Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor dramaturgi de astăzi.  Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, tehnoredactate cu diacriticem ale elevilor de liceu care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor şi nu au debutat editorial.

Lucrările vor fi semnate şi se vor trimite până la data de 5 mai 2014 pe adresa electronică [email protected]. Ele vor fi însoţite de un Curriculum Vitae al elevului, care va conţine numele şi prenumele, locul şi data naşterii, studii, activitatea literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.

Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu o piesă scurtă de maximum zece (10) pagini, cu maximum cinci (5) personaje.
Laureatul va fi anunţat până la data de 23 mai 2014, pentru a fi prezent la festivitatea de premiere din cadrul Zilelor „Matei Vişniec”, pe 30 mai 2014, la Suceava. Primele 10 (zece) piese, rezultate în urma jurizării, vor fi trimise dramaturgului Matei Vişniec, care va alege cea mai valoroasă lucrare din acest an, lucrare care va primi Premiul „Matei Vişniec” pentru dramaturgie, oferit de Clubul Rotary Suceava Bucovina.  La decernarea premiului, laureatul se va bucura de o lectură publică a textului premiat, susţinută de actori sau elevi.

Bibliografia recomandată de dramaturgul Matei Vişniec elevilor care vor sa participe la concurs este următoarea: Eugen Ionescu, “Rinocerii”, Samuel Beckett, “Aşteptându-l pe Godot,  Fridrich Dürrenmatt, “Biderman şi incendiatorii”, Marin Sorescu, „Iona”, Luigi Pirandello, “Şase personaje în căutarea unui autor”, Alina Nelega, „Amalia respira adanc”, Vlad Zografi, „Petru sau petele din soare”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS