Ce faceai acum 14-15 ani? Aveai perciuni, bocanci? Iti dadeai viata pentru un poster cu idolii tai? Vineri seara s-a implinit un vis, un miracol. 43.000 de fani au fost in delir. A cântat Depeche Mode la Bucuresti.
Vineri, ora 16.30. Pe o distanta de trei-patru strazi, circulatia e oprita. Din toate directiile, grupuri de oameni se indreapta catre un singur loc: stadionul „Lia Manoliu“. Se opresc in preajma portilor. Forfotesc. Telefoanele suna continuu, se dau intâlniri, se asteapta unii pe altii, se saluta, se imbratiseaza. Nu s-au vazut de ani de zile. Acum ii aduce laolalta un miracol la care nu au sperat niciodata. Nu au timp sa-si povesteasca mai nimic. Discuta aprins evenimentul pentru care au batut sute de kilometri, venind din toate colturile tarii. Câte unul, echipat in tinuta de acum 14-15 ani, isi aminteste un chef de pomina. Ceilalti ii raspund in cor, fredonând versuri care le-au infierbântat tineretea.
Grupuri, mai mici ori mai mari, intra in cele din urma pe stadion, acolo unde, peste numai câteva ore, va avea loc concertul vietii lor: concertul Depeche Mode. Destule locuri goale in tribune, e inca devreme pentru cei care si-au luat bilet doar pentru ca au auzit ca va veni o trupa faimoasa. In fata scenei, insa, la sectorul A, nu mai ai loc sa arunci un ac. Aici sunt fanii, din Craiova, Cluj, Timisoara, Iasi, Slatina, Herculane, Bacau, Pitesti, Hunedoara, Constanta. Cu trenul ori cu masinile, au strabatut o Românie intreaga pentru o ora si jumatate din viata lor. Direct de la gara ori de la cunostintele la care s-au cazat – unii chiar de miercuri sau joi – au inconjurat stadionul cu mult timp inainte de deschiderea portilor.
Primele lectii de „depeche“
Agatati de gardul care ii desparte de scena ori stând pe jos, asteapta. Sub un soare nimicitor, asteapta rabdatori, fara sa bage de seama la sudoarea care le curge pe trupuri. Fumeaza mult. Si se uita la ceas si mai mult. Isi pun la punct tinutele scoase din sertarele cu amintiri: tricouri negre cu trandafiri si initialele DM, insigne decupate din revistele BRAVO si lipite cu scotch, isi prind la mâini bratarile inscriptionate, primite la intrare si fredoneaza, de pe pliante sau din memorie, piesele din program. Un pusti s-a lasat pe mâinile pricepute ale surorii mai mari care ii vopseste unghiile cu oja neagra. Mai incolo, o tipa trecuta de 30 de ani, scrie ceva, intr-un jurnal probabil. Barbatii isi admira unii altora tatuajele cu cruci si trandafiri, identice cu ale lui Dave, ori frizurile oxigenate ca aceea a lui Martin. Câtiva pusti – picati acolo de dragul reclamelor TV – ii asculta cuminti pe cei mari. Iau primele lectii de „depeche“. Si le place. Se scurg minute, ore. Emotiile cresc, se simte in aer. Ai crede ca din clipa in clipa va exploda totul in jur.
Tribunele se umplu si ele, intr-un zumzet infernal. Asteptarea devine aproape insuportabila. Ora 20.00. Se rupe tacerea. E suficient un singur glas si izbucneste din toate directiile, aproape inuman: „Depeche Mode! Depeche Mode!!…“. Cei de pe jos se ridica, cei de la gard isi innoada degetele pe fier, de parca ar vrea sa-l frânga. Dincolo, pe scena neagra, se intâmpla ceva. Ora 21.44. Se aprind lumini, se aud câteva acorduri. Se scandeaza, se urla. Multimea e in delir. Si se intâmpla…
Craioveni in delir la Depeche Mode
Mii de persoane. Au plâns de bucurie. Mult si poate dupa multa vreme. Au fost lacrimi dupa o adolescenta frumoasa, in care Depeche Mode au avut partea lor de vina. Lacrimi pentru ca i-au regasit. Le-a stat inima in loc, ascultându-l pe Dave cum le cânta, atât de aproape, „Behind the Wheel“ ori „Suffer Well“. Am crezut ca mor, vazându-l pe Martin mângâind chitara la mai putin de zece metri de mine. 43.000 de persoane au urlat, au cântat, au batut din palme. In aproape doua ore au trait pentru toata viata de dinainte de vineri si de dupa ea…
Sute de craioveni au fost vineri in Bucuresti la cel mai mare concert din viata lor. Depeche-isti care acum vreo 15 ani se intâlneau la Ceainarie, Wave ori in CS, ascultând pâna in zori trupa lor de suflet, au fost vineri pe stadion. Cu rasuflarea taiata, au ascultat pentru prima data in viata lor Depeche Mode live. Si au fost fericiti.
–„Eram prin clasa a cincea. Fratele meu, mai mare cu vreo sapte ani, avea deja câteva casete. Mi-a dat sa ascult. La el in camera, cu peretii plini de postere, facute rost de la prieteni plecati din tara, de la rude… Când i-am auzit prima data, m-am indragostit efectiv de ei! Ce am simtit la concert?? Câteva secunde mi-am pierdut respiratia. Sincer vorbesc!!! Atmosfera a fost incendiara, nu cred ca se va mai intâmpla asa ceva vreodata in România!“. (Mihai Frunza, 28 de ani, Craiova).
–„Depeche e trupa care ne-a leganat copilaria, cu care am prins sa bunghim ceea ce se cheama muzica. Ani de zile am urmarit concertele, sperând sa vina cât mai aproape de România, sa putem merge sa-i vedem. Iar acum, când au fost doar la câtiva metri de noi… Pur si simplu ne-am blocat la inceputul concertului. E incredibil! Inca nu ne-am revenit din soc… Pentru noi doi, a fost cel mai frumos lucru care ni se putea intâmpla, mai ales acum: saptamâna viitoare ne casatorim. Ce preludiu mai frumos ne puteam dori?“. (Dorin Udrea, 28 de ani, si Oana Voinescu, 27 de ani, Craiova).
–„Sunt depeche-ist din ’86, aveam 15 ani atunci. Primul album pe care am pus mâna a adus schimbari serioase: blugi, tricouri negre, bocanci cu metal in bot, insigne, colectie de casete. Mai târziu, vreo sapte-opt ani, cât am fost DJ in discoteca, i-am innebunit pe toti cu muzicile mele. Iar Depeche era pe primul loc! Nu mi-am imaginat totusi ca am sa-i vad vreodata. Când au aparut pe scena… Doamne Dumnezeule… Am intepenit. Pur si simplu mi s-a facut rau. Câteva minute nici nu am putut sa ma misc!“ (Sorin Opreanu, 35 de ani).
