14.5 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDesenele animate au luat locul basmelor

Desenele animate au luat locul basmelor

S-a dus vremea povestilor nemuritoare. Inca de la vârste fragede, copiii sunt acum atrasi de desene animate cu printese razboinice, care au luat locul zânelor bune, de Spider Man, care a luat locul Imparatului Verde.


Oricât de mult s-ar chinui bunicii sa isi convinga nepotii cât de frumoase sunt povestile, comparativ cu desenele animate „moderne“, cele dintâi au pierdut teren. Psihologii sau consilierii scolari din invatamântul craiovean vorbesc despre efectele negative pe care le au in rândul prescolarilor sau elevilor din clasele primare desenele animate cu tot felul de personaje razboinice, cu infatisari chiar malefice. „Aceste desene animate nu fac decât sa influenteze dezvoltarea micutilor. Copiii devin mai agresivi chiar si in relatiile cu prietenii de joaca sau cu parintii. Prin natura lui, copilul are tendinta de a imita ceea ce vede, iar desenul animat asa-zis modern le poate dezvolta dorinta de razbunare. Un program prelungit in fata micilor ecrane nu duce la nimic constructiv pentru micutii nostri, ci dimpotriva. Din pacate, foarte multi parinti, extrem de ocupati, prefera sa isi lase copilul in fata televizorului, decât sa isi rupa din programul incarcat pentru a-i citi o carte sau a-l indemna sa citeasca“, a precizat coordonatorul Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica Dolj, profesor psiholog Marinela Dumitrescu.


Alba ca Zapada, Spider Man, Barbie, fetitele Powerpuff


Nici povestile nu au scapat de procesul de „modernizare“, adaptându-se astfel lumii moderne. Când sunt intrebati, multi copii nici macar nu au auzit de Petre Ispirescu, Fratii Grimm, Hans Christian Andersen sau Ion Creanga. Eroii si-au schimbat in timp infatisarea, Alba ca Zapada devenind printesa razboinica, Fat-Frumos a predat palosul, inlocuindu-l cu „arme mortale“ sau cu masini blindate, de razboi. Mult mai „frumoase“ le par acum copiilor desenele animate cu dragoni sau monstri. „Din pacate, desenele animate difuzate pe programele TV sunt din ce in ce mai violente, iar copiii nostri sunt atrasi de astfel de scene. Fetita mea de numai sase anisori, desi stie sa citeasca, prefera in schimb sa asculte povesti sau sa priveasca desenele ei preferate: «Clubul Dragonului», «Domnul Monsters», «Fetitele Powerpuff»… Sper insa ca o data cu inceperea scolii sa isi schimbe total preferintele. De câteva ori am fost pe punctul de a apela la sfatul unui psiholog, speriata de comportamentul ei: invatase replici din desene, dadea din mâini, tresarea din somn speriata si vorbea uneori ciudat, ne lovea cu pumnii când voia sa obtina ceva. Am mai vorbit si cu alti parinti care mi-au spus ca au trecut si ei prin asemenea momente. Tot de la personajele din desene isi doreste, de exemplu, sa fie slaba ca Barbie, refuza chiar sa manânce sau imi spune sa ii fac unghiile cu oja rosie, asa cum le au personajele ei preferate“, a povestit Mariana Oprea, una dintre mamicile craiovene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU