De la Alpii Maritimi şi până la malul Mării Mediterane, Coasta de Azur ni s-a arătat încântătoare weekendul trecut. Jurnalişti din patru ţări au condus Ford C-Max câteva sute de kilometri în jurul oraşelor Nisa şi Cannes şi chiar pe traseul pe care se desfăşoară raliul de la Monte Carlo, locuri cunoscute ca fiind printre cele mai frumoase din lume. Am aflat că în marile ţări ale Europei criza a trecut de mult şi am întâlnit şi români fericiţi, care muncesc în Franţa.
Vineri în jurul prânzului am ajuns într-una dintre cele mai frumoase zone ale lumii, încărcată de istorie, de bogăţie şi de civilizaţie: Coasta de Azur. De cum am coborât din avion în aeroportul din Nisa, Coasta de Azur ne-a întâmpinat cu frumuseţea ei ieşită din comun. Palmierii se împăcau de minune cu clădirile moderne care se zăreau în apropiere. Maşinile Ford ne aşteptau aliniate pentru ceea ce avea să urmeze: un drive-test în zona de munte a Coastei de Azur, dar şi pe riviera franceză, la câţiva kilometri de celebrul Cannes, unde are loc renumitul festival de film, şi în apropiere de Monte Carlo, un oraş încărcat de istorie. Am făcut echipe de câte doi (pilot şi copilot) şi am pornit la drum mai întâi pe autostradă, apoi spre dealurile şi munţii din apropiere, care mărginesc în depărtare coasta Mării Mediterane. Cei de la Ford ne-au înmânat nişte hărţi cu care nu ai cum să te rătăceşti… Orăşele vechi, clădiri învechite de vreme, mulţi palmieri, flori la tot pasul, verdeaţă cât cuprinde. Acestea au fost primele imagini cu care Franţa s-a făcut remarcată. Francezii îşi etalează fiecare „boschet“ tuns şi aranjat. Plante înalte, bine îngrijite, străjuiau străzile pe care am trecut. Leandrul creştea pe marginea drumului, la fel ca în Grecia şi Turcia. Am ajuns în zona unde bogătaşii lumii au case de vacanţă cochete, frumos mascate de vegetaţia exotică şi luxuriantă. Şi erau case fără etaj, construite în pădure. Priveam pe geamul maşinii locuinţele care abia se zăreau de copaci şi de flori şi mă gândeam că francezii sunt nişte „înapoiaţi“, retoric vorbind. Ei nu au aflat nici ce vile impozante sunt în România şi nici de faptul că la noi cine are maşina mai puternică – evident, 4×4 – este „cel mai tare din parcare“. Ei şi-au promovat mărcile autohtone, prezente la tot pasul pe străzile înguste ale Franţei, iar pe câteva sute de kilometri parcurşi în Franţa am numărat pe degetele de la o mână maşinile 4×4 prezente în trafic. De ce oare? Urcăm în zona colinară şi sunt atentă la indicatoare, să nu ne rătăcim. Deodată pădurile de conifere iau locul palmierilor de la poale. Peisajul este mirific. Munţii se arată golaşi în faţa noastră, iar în depărtare se zăreşte zăpadă pe creste, deşi noi suntem la doar câteva sute de metri deasupra nivelului mării.
Four Seasons, unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume
Am ajuns la unul dintre cele mai frumoase hoteluri din lume – Four Seasons Resort Provence – cu gândul că vom petrece doar o noapte în zona fascinantă şi luxuriantă a renumitei provincii franceze. Hotelul se întinde pe câteva hectare şi, datorită terenurilor impecabile de golf, a găzduit mulţi miliardari ai lumii. Camerele sunt ca un fel de bungalow-uri răspândite pe colinele pline cu verdeaţă şi copaci. Ne trebuie hartă ca să ajungem fiecare la camerele noastre. Timp de o lună, acolo au fost cazaţi 750 de ziarişti din Europa şi SUA, invitaţi la lansarea celor două autoturisme Ford. Am întâlnit şi o româncă, dar nu era clienta hotelului, ci angajată acolo. Standardele hotelului au arătat că nu oricine lucrează pentru ei. Şi o româncă a dovedit că în Franţa nu există doar romi români. De altfel, în experienţa noastră pe meleagurile franţuzeşti la castelul Chateau de Taulane, pe un teren de golf ziariştii români au mai întâlnit un conaţional. Nu, nu era „copil de mingi“, cum am fost şi eu tentată să cred, ci chiar practica sportul celor cu mulţi bani – golful. Era un om de afaceri plecat de mult din România.
Pe urmele raliului de la Monte Carlo
A doua zi schimbăm partenerii de drum. La volan trece un coleg de breaslă din Bucureşti, mult mai experimentat decât mine în domeniul auto. Era timpul pentru partea cea mai interesantă a drive-test-ului cu Ford C-Max. Am pornit în trombă. De data aceasta erau mai multe maşini pe circuit, pentru că am pornit în acelaşi timp cu ziariştii din Ucraina, Slovenia şi Slovacia. În stânga – perete de stâncă, în dreapta – prăpastie. Am intrat pe traseul pe care se desfăşoară de obicei raliul de la Monte Carlo. Aveam încredere în colegul de la volan, aşa că am trecut prudenţi pe serpentine cu doar 70-80 de kilometri la oră. Pe marginea hăului erau din loc în loc doar parapet din lemn, cu o tijă metalică pe interior. Pereţii de stâncă alternau cu tuneluri mici, croite în stâncă. Am aflat ulterior că marii piloţi ai lumii s-au întrecut pe acel circuit. Din loc în loc se zărea câte o localitate construită la înălţime. Curios că în aproape 250 de kilometri parcurşi nu am întâlnit poliţişti, ca la noi. Erau doar radare fixe şi tablouri care îţi arătau ce viteză ai la bord şi dacă trebuie să încetineşti. Apoi am început să coborâm către riviera franceză. Briza Mediteranei a început să se simtă mai puternic şi, deşi erau doar 19-20 de grade afară, câţiva curajoşi făceau baie în mare. De altfel, francezii se întreţin cu mult sport. Am întâlnit zeci de oameni de toate vârstele care făceau ciclism pe munte.
Criza a trecut… Pentru ei
Francezii ştiu să îşi promoveze turismul. Serviciile sunt impecabile, curăţenia este la ea acasă, stilul arhitectonic al caselor se păstrează de generaţii. Dar nimeni nu mai vorbeşte de criză. „Care criză?!“, se întreabă şi cei din Germania. Un oficial neamţ al companiei Ford ne-a confirmat ceea ce noi ştiam: la ei nu mai este criză şi nici nu se mai discută despre aşa ceva. Lucrurile au reintrat în normal şi economia merge…
Într-un final, după mai multe ore de zbor am reintrat în România. În Slatina mi-am dat seama cu adevărat că am ajuns acasă. Un oltenaş a deschis geamul autoturismului Cielo pe care îl conducea şi a aruncat, din mers, pe stradă un teanc de ziare. M-am trezit cu adevărat la realitatea românească. Am plecat către casă cu gândul la riviera franceză şi la un mic scorpion negru… Prietenii ştiu de ce.
