7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriTermoaberaţie pe credit

Termoaberaţie pe credit

Veştile în domeniul reabilitării termice a blocurilor curg în ultimele zile. După ce au aflat că nu-şi pot termoizola apartamentele fără autorizaţie de construire dacă blocul este mai înalt de două etaje, craiovenii sunt înştiinţaţi că pot apela în schimb la credite cu garanţie guvernamentală pentru reabilitarea energetică.

În urmă cu două zile, când Inspectoratul de Stat în Construcţii Dolj decidea să ia taurul de coarne şi să nu mai permită reabilitarea energetică fără respectarea cu stricteţe a Legii autorizării în construcţii, respectiv fără autorizare în cazul blocurilor cu mai mult de trei niveluri, guvernul publica normele de aplicare a OUG nr. 69 din 2010 privind reabilitarea energetică prin credite cu garanţie guvernamentală. Una rece, una caldă, ar părea la prima vedere. În realitate, amândouă sunt reci, după cum consideră specialiştii. Din normele invocate aflăm că, în vederea obţinerii creditelor, beneficiarul, adică asociaţia de proprietari, va face pe banii săi expertiza tehnică, certificatul de performanţă energetică şi auditul energetic, documentaţia de autorizare şi proiectul tehnic. Până aici toate bune, regulă generală. Din articolul 16 mai aflăm că „în cazul în care prin raportul de expertiză tehnică este încadrată clădirea la clasa I de risc seismic, continuarea reabilitării termice în condiţiile ordonanţei de urgenţă este condiţionată de realizarea în condiţiile legii a măsurilor stabilite pentru reducerea riscului seismic“. Legea spune „dacă“. Întrebarea e: cine riscă?
„Documentaţia la care faceţi referire costă enorm. Mai departe, reducerea riscului seismic înseamnă consolidare. Pe diverse niveluri – fundaţie, stâlpi grinzi etc. De cele mai multe ori, consolidarea are costuri mai mari decât construirea imobilului de la zero“, este de părere arhitectul craiovean Emilian Ştefârţă.
„Oamenii sunt daţi afară de peste tot, iar noi putem crede că locuitorii acestor blocuri vor plăti toată documentaţia? Şi dacă, totuşi, o vor face şi apoi vor afla că trebuie să plătească şi consolidarea ca să nu rămână cu banii pe expertize daţi degeaba? Regulile sunt aberante“, susţine juristul Ion Dinu, preşedintele unei asociaţii de proprietari din Rovine. O asociaţie de proprietari care decide să meargă mai departe şi să comande consolidarea se va lovi de altă dilemă: unde se mută locatarii pe perioada lucrărilor? „În general, lucrările de consolidare nu se execută cu locuitorii în imobil. Aceştia trebuie mutaţi“, a mai spus arhitectul Emilian Ştefârţă.

Finanţare

Partea de lucrări care poate fi finanţată prin credite bancare cu credit guvernamental şi dobândă este de 90% din deviz, restul urmând să fie suportat de beneficiar. Sunt impuse şi plafoane: echivalentul în lei, inclusiv TVA, a 1.850 de euro pe cameră de locuit, la asociaţii, respectiv echivalentrul în lei, inclusiv TVA, a 7.400 de euro pentru clădirea tip locuinţă unifamilială. Potrivit normelor, creditul nu poate avea o durată mai mare de cinci ani, iar finanţatorul nu va putea percepe comisioane de neutilizare şi rambursare anticipată.

Eligibilitate

Decizia de reabilitare termică a clădirii în condiţiile OUG nr. 69/2010 şi a normelor de aplicare a acesteia se ia în cadrul adunării generale a asociaţiei, cu 90% voturi favorabile. Condiţia de eligibilitate a asociaţiei este ca fiecare membru al său să nu aibă mai mult de două rate scadente neplătite la contribuţia la cheltuielile asociaţiei în ultimele trei luni până la demararea evaluării. În cazul persoanelor fizice, acestea nu trebuie să aibă mai mult de două rate scadente neachitate la utilităţi, în ultimele trei luni anterioare evaluării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII