7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRecrutarea virtuală, cu bune şi cu rele

Recrutarea virtuală, cu bune şi cu rele

Recrutarea on line este o metodă modernă de găsire a unui loc de muncă. Totuşi, aceasta are o serie de avantaje şi dezavantaje.

 

După ce, ani la rând, românii au depus personal CV-urile la sediile firmelor angajatoare sau la firmele de recrutare a forţei de muncă, tot mai multe persoane apelează la varianta de recrutare on line. Metoda este cât se poate de simplă: candidatul intră pe un site specializat de recrutare, îşi face un cont şi completează un CV pe care-l poate trimite la firmele ale căror anunţuri corespund profilului şi dorinţelor sale şi care poate fi vizualizat oricând de potenţialii angajatori. „Oricine îşi poate plasa CV-ul pe site în căutarea eficientă a unui loc de muncă potrivit cu cunoştinţele şi abilităţile sale, inclusiv cu dorinţe proprii, pentru un anumit domeniu de activitate“, notează www.yourjobs.ro.

 

Economie de timp şi de bani

 

Avantajele acestui tip de recrutare sunt evidente – rapiditatea informaţiilor transmise, economie de timp (candidatul poate opta pentru câte oferte doreşte, fără a se deplasa dintr-un loc în altul) şi costuri minime. În plus, candidatul are posibilitatea să afle ce competiţie are vizualizând numărul aplicanţilor pentru postul respectiv. Avantajele nu se opresc însă aici. „CV-ul este foarte uşor de completat, sunt multe informaţii, iar riscul ca acesta să se piardă sau deteriora este destul de mic“, notează specialiştii în resurse umane de la www.ele.ro.

 

Dezavantajele recrutării on line

 

Varianta nu este însă lipsită de dezavantaje. Chiar dacă există multe oferte de job, rata angajării este, potrivit specialiştilor în resurse umane, destul de redusă. „Dintr-o rată de utilizatori de 75% care şi-au aplicat CV-urile, 61% dintre ei au fost chemaţi măcar la un interviu de angajare, însă numai 4% au şi obţinut acel loc de muncă“, precizează ele.ro.

Alt dezavantaj este şi acela că CV-ul on line este un formular standardizat. În plus, mulţi candidaţi on line se plâng de faptul că nu există contact direct între ei şi angajator.

 

Criteriile după care alegeţi site-ul de recrutare

 

Înainte de a opta pentru un site sau altul, candidaţii trebuie să aibă în vedere o serie de elemente. Pentru a fi eficient, site-ul trebuie să fie cunoscut şi permanent promovat. Alt criteriu pe care trebuie să-l aveţi în vedere este rapiditatea. „Într-o cultură web a cărei lege este «click şi mergi mai departe», un home-page care se încarcă în mai mult de 14 secunde riscă să fie perceput ca o pierdere de timp“, notează specialiştii în resurse umane de la www.eva.ro.

Alt criteriu de care trebuie ţinut cont ar fi „cât de uşor navigabil este“ – cu cât un site cere mai multe acţiuni din partea utilizatorului, cu atât îl vor vizita mai puţine persoane. În plus, acesta trebuie să ofere instrucţiuni simple de utilizare, pe înţelesul tuturor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS