29.3 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSynevo, cum să faci bani din sănătate

Synevo, cum să faci bani din sănătate

O investiţie iniţială mare este un început greu pentru cei mai mulţi întreprinzători. Totuşi, dacă serviciile oferite sunt de calitate, iar domeniul de activitate este bine ales, aceasta poate fi amortizată în timp scurt.

 

În mai puţin de patru luni de când s-a deschis, Laboratorul Synevo (servicii medicale de laborator) a reuşit să aibă minimum 100 de pacienţi pe zi, ceea ce este puţin, potrivit conducerii. Afirmaţia este explicabilă prin faptul că Synevo face parte dintr-o reţea naţională de laboratoare private, cărora zilnic le trec pragul peste 2.500 de pacienţi (aproximativ 13.000 de teste). „Suntem la al 11 laborator deschis în ţară. Investiţia pentru acest laborator a fost în jur de 600.000 de euro“, a declarat Angela Iliescu, managerul laboratorului din Craiova, care a precizat că şi-a propus ca investiţia să fie amortizată în maximum un an.

 

„Niciodată nu facem rabat de la calitate“

 

Chiar dacă reprezentanţii laboratorului spun că 100 de pacienţi este deocamdată puţin, această cifră nu poate fi neglijată, având în vedere timpul scurt de când s-a deschis laboratorul. Secretul succesului se bazează pe respectarea unei reguli foarte simple – implicare, seriozitate şi calitate. „Niciodată nu facem rabat de la calitate. Deviza noastră este calitatea“, a afirmat Angela Iliescu. În acest sens, laboratorul foloseşte aparatură şi reactivi originali, de calitate, (colaborează cu unul dintre liderii mondiali în domeniul farmaceuticelor şi diagnosticelor). În plus, pentru a elimina orice eventuală eroare umană, se lucrează computerizat. Asta nu înseamnă însă că angajaţii au avut un rol neînsemnat în evoluţia firmei. Dimpotrivă. „Avem o echipă tânără, formată din 18 specialişti. Am subliniat în permanenţă ideea de colectiv, nu de individualităţi“, a mai spus managerul laboratorului.

 

Clientul „ţine“ cheia succesului

 

Cel mai important ingredient al succesului a fost însă modul în care este privit clientul. „Ţinta noastră este satisfacerea clientului, ceea ce presupune o atitudine corectă faţă de acesta. Contează fiecare pacient, aşa că încercăm în permanenţă să găsim soluţii astfel încât să mulţumim pe toată lumea“, a explicat Angela Iliescu, care a precizat că este extrem de importantă şi deschiderea către nou (tot pentru a veni în sprijinul clienţilor realizează analize şi la domiciliu).

De altfel, în această afacere, tot clientul este cel care face cea mai bună reclamă, recomandările sale fiind decisive. Pentru a se face însă cunoscuţi, reprezentanţii Synevo au promovat laboratorul şi în presă, dar şi în rândul medicilor din spitale şi a celor de familie.

Preţul face diferenţa

 

Reţeta succesului s-a bazat şi pe politica de preţ (preţuri rezonabile, unele sub cele practicate de concurenţă), oamenii fiind foarte interesaţi de acest lucru, şi pe contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). „A fost o luptă a mea contra cronometru, astfel încât să finalizăm investiţia în timp util (lucrările au început pe 15 ianuarie şi laboratorul a fost inaugurat pe 31 martie) pentru a putea semna contractul cu Casa, contract care se semnează o dată în an“, a explicat Angela Iliescu.

 

„Piaţa din Craiova este atipică“

 

Potrivit acesteia, cei care visează să se lanseze într-o afacere asemănătoare trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, mult calm. În plus, e nevoie de tenacitate şi puţină ambiţie pentru că nu este o afacere tocmai uşoară. „A fost greu pentru că piaţa din Craiova este atipică. La angajări, de exemplu, ne-am lovit de refuzul oamenilor de a pleca de la stat şi de teama de sistemul privat. Totuşi, e o afacere grea, în sensul plăcut“, a precizat Angela Iliescu.

Cifră de afaceri de peste 12 milioane de euro

Anul trecut, Synevo a reuşit să proceseze aproximativ 4,6 milioane de teste şi a avut o cifră de afaceri de 12,7 milioane de euro. Pentru 2008, se estimează o cifră de afaceri cu circa 13% mai mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS