21.8 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBăncile acordă credite flexibile

Băncile acordă credite flexibile

Banca Transilvania este cea de-a şasea unitate bancară din sistem care va adopta noile norme de creditare începând cu 15 august. Credite flexibile vor putea fi contractate din septembrie şi de la CEC.

Potrivit unui comunicat emis de Banca Transilvania, începând din 15 august, aceasta va aplica noile norme de creditare. Conform acestora, gradul de îndatorare a persoanelor fizice împrumutate de bancă poate să ajungă până la 70%. „Noile norme au în vedere atât creditele imobiliare/ipotecare, cât şi creditele de consum: creditele pentru nevoi personale, creditele auto, creditele pe card etc“, se arată în comunicatul de presă emis de bancă.

Gradul de îndatorare, ce poate varia între 45 şi 70%, va fi stabilit pe baza unei matrici ce are la bază două criterii. Primul criteriu se referă la categoria în care se încadrează clientul, caz în care se aplică un scoring adoptat de bancă, şi la istoricul de plată al acestuia, conform datelor din Biroul de Credit, CRB. Cel de-al doilea criteriu ia în calcul veniturile pe familie.

„Cheltuielile minime de subzistenţă luate în calcul conform noilor norme sunt de 245 lei/membru de familie, pentru primii trei membri ai familiei, iar începând cu a patra persoană se consideră 150 lei/membru de familie“, explică reprezentanţii băncii.

În ceea ce priveşte avansul standard pentru creditele imobiliare/ipotecare, începând cu 15 august, la Banca Transilvania acesta va scădea de la 25 la 15%.

 

De la 1 septembrie, şi CEC va aplica noile norme de creditare

 

Următoarea bancă care va aplica noile norme va fi CEC-ul (a obţinut avizul BNR săptămâna trecută). Noile norme ale CEC prevăd un grad de îndatorare de până la 65% din veniturile nete ale familiei împrumutatului şi un avans între 0 şi 15% pentru creditele imobiliare. Potrivit unui comunicat emis de bancă, nivelul maxim de îndatorare de 65% din veniturile nete ale familiei împrumutatului se va păstra şi în cazul cardurilor de credit.

 

Prima a fost Alpha Bank

 

Până în prezent alte cinci bănci au pus în aplicare propriile norme de creditare. Prima bancă care a relaxat condiţiile de creditare pentru persoane fizice prin validarea noilor norme de creditare de către BNR a fost Alpha Bank. Începând din 14 mai, aceasta a redus avansul minim solicitat la acordarea creditelor imobiliare/ipotecare Alpha Housing până la 15% (cu posibilitatea de a fi redus şi mai mult, în funcţie de valoarea tranzacţiei şi a garanţiilor imobiliare) şi a crescut gradul de îndatorare până la 65%, indiferent de tipul creditului solicitat.

 

Ofertă diversificată

 

Cea de-a doua unitate bancară ce a primit acordul BNR de a aplica, de la 1 iunie, propriile criterii pentru acordarea de împrumuturi populaţiei a fost BRD – Groupe Société Générale. Noile condiţii de creditare ale BRD prevăd aplicarea unui nivel maxim al gradului de îndatorare acceptat de 70% pentru toate tipurile de credite. BRD a lăsat şi posibilitatea contractării unui credit imobiliar fără avans, însă în condiţii restrictive de acoperire a riscului.

Altă bancă ce a primit avizul BNR pentru a pune în aplicare propriile condiţii de creditare a fost BCR care, în funcţie de profilul de risc al clientului şi de comportamentul de plată al acestuia, a impus tot un grad maxim de îndatorare de 65% aplicat la venitul net eligibil al familiei. „Gradul de îndatorare admis pentru fiecare solicitant depinde de profilul de risc al clienţilor, rezultat în urma analizei tip scoring, şi de comportamentul de plată al acestuia, dacă are sau a avut restanţe la plată“, se arată într-un comunicat emis de BCR.

Începând cu luna iulie alte două bănci din sistem au implementat noua procedură de creditare pentru persoanele fizice – Volksbank (grad de îndatorare de până la 65 % din venitul lunar net al familiei şi avans de la 0 la 25% – tipurile de finanţare variază între 75%, 85%, 100% din valoarea investiţiei), urmată fiind de ATE Bank Romania (grad de îndatorare de până la 60% şi avans de 15%).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS