Luni, 22 octombrie, de la ora 19.00, Sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia“ va găzdui concertul coral extraordinar „Maestrul Alexandru Racu la 70 de ani“ (medalion componistic). Îşi va da concursul Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia“. Se vor auzi acordurile unor melodii precum „Leagănă-te, vârf de brad“ – doină (versuri populare) în interpretarea lui Adrian Iulian, „Vine trenul din Ardeal“, „Romanţă“ (versurile: Şt. O. Iosif), „Patrie-grădină“ (versurile: Al. Firescu), „De ce?“ (versuri din lirica veche persană), „Cântec“ (versurile: Z. Bârsan), „Cerni, băbuţo!“, „Cântec de jale“ (versurile: C-tin Baban), „De ce nu-mi vii?“ (Gh. Dima – transcripţie de Al. Racu, versurile: M. Eminescu, în interpretarea lui Nelu Iorga), „Ce frumos sună izvorul!“ şi „Păsărică de Gilort“, solistă Andreea Negrescu, „Stea de dor“ (versurile: N. P. Vrânceanu şi M. Dumitru), solistă Maria Mirela Duţă, „Aştept“ (versurile: N. P. Vrânceanu), solistă Olga Emanuela Şain, „Măicuţa mea“ (versurile: C. Hristea Cebucescu), solist Mircea Tudora, „Mărioară de la Jiu“ (versurile: A. Petringenaru), solist Adrian Iulian, „Mare este puterea Crucii“, „Troparul Înălţării Sfintei Cruci“, „Doamne, strigat-am!“, „Pre Tine, Dumnezeule, Te lăudăm!“, „Toată suflarea să laude pre Domnul!“. Toate pentru a încununa munca de 70 de ani a maestrului Alexandru Racu.
Confesiunea unei vieţi de artist
„Multă vreme n-am priceput de ce Anton Pann pune în fruntea enumerării «vârsta». Acum însă înţeleg din ce în ce mai bine. Privesc mai mult înapoi decât înainte şi, desigur, sunt prea puternic ancorat în trecut. Şi, vorba poetului, «nu câte au fost îmi trec prin minte, ci câte ar fi putut să fie». Pentru început, să enumerăm însă câteva din cele «câte au fost».
În 1956, student fiind, am primit primul meu salariu de o jumătate de normă ca dirijor secund la Corul Universităţii Parhon din Bucureşti. Deci, acum 51 de ani. Dacă adăugăm patru-cinci ani în care am mai făcut din când în când repetiţii (fără a dirija în public) la diferite coruri de amatori din Craiova (Corul Frizerilor, Corul Lucrătorilor din Transporturi Auto), am putea rotunji cifra la 55 de ani. Vorbesc aici despre dirijat şi nu despre întreaga suită de necazuri şi supărări pe care le aduce cu sine această nobilă îndeletnicire. Voi face o afirmaţie, poate şocantă: din imensul volum de energie cheltuit până acum dirijând, cel mult 20-25% îl reprezintă muzica, restul de 70-80% fiind probleme absolut inutile. Desigur, există şi un revers al medaliei: am învăţat cu această ocazie cât de agresivi şi, uneori, de-a dreptul ticăloşi pot fi semidocţii, rataţii, veleitarii, cei care nu se simt bine decât în ape tulburi şi într-o atmosferă insalubră moral. Este însă şi aceasta o experienţă de viaţă care se cere parcursă şi probabil că este preţul care se cere plătit“ – acestea sunt mărturisirile unui maestru după atâţia ani de muncă puşi în slujba muzicii, spre încântarea şi bucuria sufletească a celor care iubesc arta. La ceas aniversar, maestrul alege din nou să ofere, căci „a dărui aduce mai multă bucurie decât a primi“.
