18.4 C
Craiova
marți, 4 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalOrchestra craioveana sub bagheta lui Emir Saul

Orchestra craioveana sub bagheta lui Emir Saul

Orchestra simfonica a Filarmonicii „Oltenia“ continua „Luna muzicii ruse“ la Craiova cu Concertul nr. 1 in Si bemol minor pentru pian, op. 23 de Ceaikovski si Simfonia a V-a in Re minor, op. 47 de Sostakovici, mâine, de la ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Orchestra va fi dirijata de maestrul Emir Saul din Italia, iar solist (pian) va fi Mihai Ungureanu, „unul dintre marii muzicieni ai Europei“, potrivit criticilor din presa germana


Dirijorul Emir Saul, solicitat de marile orchestre


Dirijorul Emir Saul are 50 de ani si s-a nascut la Buenos Aires (Argentina) unde a studiat simultan canto si vioara la Conservatorio Provincial de Musica „Gilardo Gilardi“. Apoi, acesta a abordat compozitia si dirijatul de orchestra la Universidad Nacional de La Plata. A beneficiat de indrumarea unor muzicieni, personalitati argentiniene de renume. A debutat in anul 1979, in ipostaza de dirijor, intemeind Ansamblul Muzical La Plata, pe care l-a coordonat pâna la finele anului 1983. Emir Saul a fondat câteva orchestre si s-a implicat in realizarea mai multor proiecte muzicale, impreuna cu Studio Orchestrale Scaligero la Verona (Italia).


Reputatul muzician a fost invitat frecvent sa dirijeze orchestre de valoare internationala, precum: Royal Philharmonic (Londra), Estable del Teatro Colon, Buenos Aires Philharmonic, ansamblul Haydn, Sinfonica di San Marco, Academica della Fondazione Toscanini, Veronese Chamber (Italia), State Orchestra of Thessaloniky (Grecia), Sheboygen Symphony (SUA) si multe altele.


Emi Saul a interpretat peste 150 de lucrari de factura diferita: muzica simfonica, opera si muzica de balet, colaborând cu muzicieni celebri. Criticii de specialitate spun ca Emir Saul este captivat, in egala masura, de pasiunea pentru compozitie. In prezent, acesta desfasoara inclusiv o intensa activitate pedagogica de profesor de specialitate la Institutul de Muzica „Giuseppe Verdi“ din Ravena.


Melomanii craioveni au posibilitatea sa-l vada si astazi pe maestrul Emir Saul, dirijând orchestra Teatrului Liric „Elena Teodorini“, unde va fi un concert liric cu 21 de arii celebre din creatiile unor ilustri compozitori precum: J. Strauss, St. Saens, W.A. Mozart, G. Rossini, G. Verdi, P. Mascagni, G. Puccini, G. Bizet si C. Gounod. Sub bagheta acestuia, isi vor evidentia valentele vocale soprana Magda Gruia, bas-baritonul Adrian Zamfir, mezzosoprana Georgeta Fangli Dobre, tenorul Stelian Negoescu si basul Sorin Draniceanu.


Performantele dirijorului Emir Saul sunt apreciate, in special, de autoritatile elene in domeniu, cât si de reprezentantii culturali ai Comunitatii Europene.


Mihai Ungureanu – un pianist al Europei si al lumii intregi


Despre pianistul Mihai Ungureanu am scris in nr. 3.278 din 24 noiembrie 2005, când a sustinut un regal Gershwin la incheierea Festivalului „Craiova muzicala“. Reamintim cititorilor ca atunci, pentru a inlatura orice suspiciune, am decis sa reproducem prezentarea acestuia facuta de celebrul cotidian Frankfurter Allgemeine Zeitung din Germania. Despre arta sa interpretativa de exceptie au scris marii critici muzicali ai lumii in reviste de specialitate si in presa lumii. Când i-au vazut prestatia artistica, ei au fost aceia care si-au amintit de celebrii pianisti Dinu Lipatti, Clara Haskil si Radu Lupu, oarecum, asemuindu-l cu acestia. De asemenea, regretatul Iosif Sava a scris in termeni elogiosi despre pianistul Mihai Ungureanu. Este dificil sa-i realizezi un profil artistic, insa pentru a-i evidentia valentele, in calitate de meloman, te poti exprima metaforic. Astfel, Mihai Ungureanu este artistul capabil sa surprinda pe pian, gelozia paradisului pe infern sau entuziasmul in fata singuratatii. Oricând poate simti si interpreta o caricatura pipaita intr-o bezna deplina, o furtuna spulberata de liniste, o neplacere domestica tintuita la pat. Cu toate simturile in alerta, pianistul poate surprinde copilaria mortii cuprinsa de disperare, mizeria intâmplarii si sunetul taiat de o pala de vânt. Este un fel de academician al sunetului, care invata partiturile pe de rost, le reproduce mental sonoritatea in noptile febrile de insomnii.


Westfalenpost din Germania il apreciaza pe Mihai Ungureanu ca fiind „unul dintre marii muzicieni ai Europei“, Badisches Tagblatt il considera „muzician de vârf care impresioneaza prin stralucirea interpretarii sale“, iar in Bedische Zeitung este cotat „un muzician perfect, nu o persoana inzestrata care doar cânta la pian, ca sa aiba o profesie“. Nici revistele americane ori din alte tari din alte continente nu s-au lasat mai prejos si au consemnat maiestria artistica a pianistului Mihai Ungureanu.


Numarul turneelor, al concertelor si recitalurilor sustinute pe scenele lumii, este fabulos aidoma repertoriului sau. Anvergura solicitarilor din strainatate este terifianta si obositoare in acelasi timp. De asemenea, cronicile care s-au scris despre artist – toate elogioase – pot fi cuprinse intre copertele unui volum consistent. Asadar, melomanii craioveni pot fi mândri ca au un pianist nu doar al lor, ci al Europei si chiar al lumii intregi. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS