Orchestra simfonica a Filarmonicii „Oltenia“ incepe „Luna muzicii ruse“ la Craiova cu Concertul nr. 1 pentru vioara, op. 77, de Sostakovici si Suita I, op. 43, de Ceaikovski, mâine, de la ora 19.00, in Sala de concerte a Liceului de Arta „Marin Sorescu“. Orchestra va fi dirijata de Radu Ciorei, iar solista (vioara) va fi Mayuko Katsumura din Japonia, a carei prestatie artistica este asteptata de melomanii craioveni.
Dirijorul Radu Ciorei, un poet al baghetei
Radu Ciorei s-a nascut la Cluj-Napoca, are 54 de ani, a studiat arta dirijorala la Academia din orasul natal, dupa care a urmat cursuri de perfectionare in Germania cu sefi de orchestra cu nume de rezonanta europeana precum Igor Markevich, Kurt Masur si Otmar Suitner. Inca din studentie a fondat Orchestra de camera „Intermezzo“, pe care a condus-o in peste 80 de concerte. Radu Ciorei a devenit dirijor in anul 1980, la Teatrul Liric din Craiova, iar cinci ani mai târziu a ajuns dirijorul Operei din Constanta. Dupa un deceniu consacrat operei, dirijând peste 500 de spectacole, Radu Ciorei a devenit dirijor al orchestrei Filarmonicii „Marea Neagra“ din Constanta, al carei director a fost din 1991 pâna in 2001. A reusit sa realizeze o orchestra cu un inalt standard artistic, facând mai multe turnee in strainatate. Succesul sau nu a intârziat sa apara, valorosul dirijor fiind aclamat de presa occidentala, considerându-l un „adevarat poet al baghetei“. Prin perfectiunea gesticii, prin magia baghetei dirijorale, prin trairea interioara pe care o transmite, Radu Ciorei a reusit sa realizeze comuniunea spirituala cu intreg ansamblul. Drept urmare, acesta a cucerit numeroase premii in tara si in strainatate. Celebrul dirijor a fost invitat sa dirijeze in Statele Unite, Portugalia, Franta, Germania, Belgia, Grecia, Coreea de Sud, Argentina si exemplele pot continua. Numele sau apare pe multe CD-uri, imprimate la casele de discuri Capstone Records New York si Thalassa Records Constanta. In prezent este director de onoare al Orchestrei Simfonice din Seul.
Sostakovici, un muzician genial persecutat de Stalin
Compozitorul Dmitri Sostakovici s-a nascut la Sankt-Petersburg in 1906, a murit in anul 1975 la Moscova, nu a fost in gratiile puterii bolsevismului comunist, motiv pentru care biografia sa este mai putin cunoscuta. Parintii lui erau de origine siberiana, insa tatal sau avea descendenta poloneza. Primele lectii de pian le-a primit de la mama sa, la vârsta de noua ani, si a intrat la Conservatorul din Sankt-Petersburg la vârsta de 13 ani. Primele lucrari pentru pian le-a scris in 1922, iar la 19 ani a scris Simfonia I, care se cânta si in momentul de fata. La vârsta de 31 de ani a fost numit profesor de pian si, doi ani mai târziu, profesor de compozitie la acelasi conservator. In 1943 s-a mutat la Moscova, unde a fost profesor la conservatorul din capitala Uniunii Sovietice. A iesit de foarte putine ori in afara granitelor, fiind foarte apreciat de criticii muzicali occidentali. Dupa ce a terminat cel de-al 147-lea opus – Sonata pentru viola si pian – Sostakovici s-a stins din viata in urma unor repetate atacuri cardiace. Lucrarile ultimilor ani de viata ai celebrului muzician rus, care a trait in plina epoca sovietica, au atins veritabile culmi expresive, suferind mai putin – decât cele impuse – de anumite inegalitati. Sostakovici, in ultimele sale simfonii, este un muzician de mare inspiratie, capabil sa evoce orizonturi imense sau fapte epice si sa faca dovada de o adevarata verva sarcastica.
Marele compozitor nu a avut parte de liniste sufleteasca de la 21 de ani, când guvernul Uniunii Sovietice i-a impus sa compuna o simfonie (a II-a) pentru aniversarea Marii Revolutii Socialiste din Octombrie. Criticii muzicali afirma ca acesta a fost inceputul unei stranii cariere de compozitor „oficial“, cariera marcata de o spectaculoasa alternare intre consacrari si caderi. Ziarul „Pravda“, oficiosul PCUS, in 26 ianuarie 1936, a denuntat violent „haosul in loc de muzica“, referindu-se la opera „Lady Mackbeth din Mtensk“, in ciuda faptului ca era inspirata de lucrarea omonima a unui mare clasic rus, Nikolai Leskov. Persecutiile si amenintarile l-au determinat pe Sostakovici sa scrie Simfonia a V-a, dupa care a reintrat in gratiile puterii. Prin urmare, Sostakovici a primit de doua ori premiul „Stalin“ pentru Cvintetul cu pian (1940) si pentru Simfonia a VII-a (1941), care marca rezistenta Leningradului in fata invaziei hitleriste. Jdanov, ramas in istorie pentru raportul sau care definea estetica „realismului socialist“, l-a lovit din nou pe marele compozitor in 1948, pentru Simfonia a IX-a, scrisa in 1945. In ’49, Sostakovici s-a reconsacrat cu alta compozitie „Cântarea padurilor“, iar dupa ce a scris Simfonia a XIII-a a suferit noi persecutii. In Simfonia a XIII-a, marele compozitor rus ataca – prin intermediul unor poeme de Evtusenko – toate nenorocirile care se abatusera asupra societatii o data cu stalinismul. Sostakovici a compus extraordinar si a avut o viata zbuciumata. Dupa moartea lui, peste multi ani, memoriile ilustrului compozitor au fost adunate intr-o culegere de muzicologul rus Solomon Volkov, culegere care a fost tradusa de francezul André Lishke, in 1980.
Ceaikovski a avut si sânge de francez
Putini cititori stiu ca Piotr Ilici Ceaikovski provine dintr-o familie in care tatal – inginer de mine – a fost rus, iar mama, Alexandra d’Assier, era descendenta a unei familii franceze. Tatal si-a dorit ca fiul sa ajunga magistrat. Astfel, la putin timp dupa ce a absolvit Facultatea de Drept a ocupat si functia de secretar la Ministerul Justitiei, dupa care s-a dedicat muzicii. Abia in anul 1862, la vârsta de 22 de ani, Ceaikovski a decis sa devina muzician profesionist. S-a inscris la Conservator, a urmat cursurile de orchestratie cu Nikolai Rubinstein (tatal marelui pianist) si cele de compozitie cu Zaremba. A studiat pianul, flautul si orga, admirându-i pe Mozart, Beethoven, Glinka, Weber, Schumann si Liszt. Compozitiile sale au fost numeroase, multe dintre ele ramânând in istoria muzicii universale. Nici acesta nu a dus o viata usoara, in compozitiile sale fiind preocupat de adevarul expresiei, sinceritate, simplitate. Tema fundamentala din multe lucrari este legata de destinul uman, de lupta pe care omul o duce pentru a incerca sa-l domine si de esecul final. Niciodata Ceaikovski nu a admis existenta unei muzici lipsita de scop, a unei muzici care sa se limiteze doar la niste jocuri sonore.
Despre cei doi titani rusi au mai ramas inca multe de spus.
