22.8 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăMagazinCissus, viţa de apartament

Cissus, viţa de apartament

Cissus, viţa de apartament, este o plantă agăţătoare ce creşte ca o tufă, tulpinile având frunze colorate în verde închis, zimţate şi cârcei pentru fixare pe stative, spaliere.
Cissus preferă locurile luminoase fără soare direct şi necesită temperaturi moderate, dar iarna temperatura la care o păstrăm nu trebuie să coboare sub 10 grade Celsius. Atenţie sporită pentru că planta se adaptează greu şi la soare!
Udarea trebuie să asigure, vara, un sol permanent umed, dar nu în exces, însă iarna, cantitatea de apă se va reduce pentru a preîntâmpina putrezirea rădăcinilor. Pentru ca frunzele să fie sănătoase, bine fixate, vara, Cissus necesită pulverizarea cu apă. La udare, vara, trebuie adăugate şi substanţe nutritive.

Cultivare

Dacă este cultivată ca plantă căţărătoare, introduceţi una sau două beţe în compostul din ghiveci pentru ca ramurile să găsească astfel un suport, fiind însă atenţi să nu le traumatizaţi rădăcinile; în schimb, dacă o să cultivaţi planta ca pe una agăţătoare, lăsaţi cârceii să se prindă liber de suporturi sau legaţi tulpinile de ele, însă nu prea strâns, conform www.fundesign.ro. După ce planta creşte, înlocuiţi suporturile cu beţe mai lungi sau cu un grilaj de care puteţi agăţa ramurile din ce în ce mai numeroase. Spre sfârşitul primăverii, plantei i se scurtează ramurile; dacă este foarte viguroasă trebuie să faceţi această operaţie de mai multe ori în timpul creşterii. Perioada de creştere maximă este între sfârşitul lui martie şi sfârşitul lui august; în aceste luni trebuie să o udaţi abundent, fără însă a îmbiba compostul, deoarece rădăcinile putrezesc uşor. Primăvara şi vara creşte bine la o temperatură de 18-24°C. Cissus discolor necesită chiar 27-30°C. Asiguraţi împrospătarea aerului şi umiditatea corespunzătoare stropind-o sau, chiar mai bine, aşezând ghiveciul pe un suport plin cu pietriş ud; administraţi îngrăşăminte la fiecare două-trei săptămâni, adăugând în apa cu care se udă planta un îngrăşământ lichid. Toamna şi iarna, pentru majoritatea plantelor sunt suficiente 7°C, excepţie făcând Cissus discolor care necesită cel puţin 13°C: la temperaturi mai mici această plantă suferă, frunzele îşi pierd culoarea şi cad; această specie necesită şi lumină puternică, în timp ce restul trăiesc bine în penumbră. Udaţi-le moderat, atât cât să nu se usuce; din septembrie până în martie nu mai administraţi îngrăşăminte. Speciile suculente se aşază în plină lumină şi se udă moderat în perioada de creştere, operaţie care se sistează iarna.

Reproducere

În plină primăvară puteţi preleva din mlădiţele tinere butaşi lungi de 5-7 cm, de care este bine să lăsaţi prinsă, dacă este posibil, o bucată din crenguţa pe care au crescut; trataţi partea inferioară a butaşilor cu hormoni rizogeni, apoi plantaţi-i într-un amestec format din părţi egale de nisip şi turbă; menţineţi-i la o temperatură în jur de 24-26°C şi păstraţi umiditatea amestecului şi a aerului timp de două-trei săptămâni, adică pe perioada necesară înrădăcinării (cu ajutorul unei lădiţe pentru multiplicare puteţi menţine o temperatură optimă constantă şi să acceleraţi procesul de dezvoltare a rădăcinilor). Când butaşii au prins rădăcini, plantaţi-i în ghivece cu pământ corespunzător; ţineţi-i la umbră şi umiditate, într-un loc bine aerisit; astfel se vor dezvolta rapid. Unele specii suculente se înmulţesc folosind seminţele care, aşezate într-un amestec de turbă şi nisip în părţi egale şi acoperite cu un strat de nisip grosier, vor încolţi în cinci-şase săptămâni. Transplantaţi plantele atunci când sunt suficient de dezvoltate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS