5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriS-au înmulțit profesioniștii în Oltenia, PFA-uri și firme

S-au înmulțit profesioniștii în Oltenia, PFA-uri și firme

Intensificarea activității de înregistrare de noi firme a avut loc încă de astă-iarnă, când mai multe persoane, în special tineri, au devenit antreprenori privați, unii pentru prima dată, iar alții mai aveau și alte firme
Intensificarea activității de înregistrare de noi firme a avut loc încă de astă-iarnă, când mai multe persoane, în special tineri, au devenit antreprenori privați, unii pentru prima dată, iar alții mai aveau și alte firme

În prima parte a anului s-au înființat foarte multe firme în Oltenia, în special în Dolj, inclusiv la numărul PFA-urilor. Într-un singur județ din regiune a scăzut numărul total al profesioniștilor, firmele radiate sau dizolvate fiind mai multe decât cele nou-înființate. În restul regiunii s-a înregistrat o evoluție pozitivă, specialiștii spunând că au luat amploare firmele de tip start-up, înființate pentru a accesa fonduri europene și guvernamentale.
Pe primele cinci luni ale anului s-au înființat mai multe firme ca oricând în Oltenia, cea mai mare creștere a numărului profesioniștilor activi fiind înregistrată în Dolj, potrivit statisticilor publicate recent la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
De anul acesta, totalitatea entităților economice cu personalitate juridică poartă numele de profesioniști, această categorie reunind persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni etc.
Dolj, mai multe firme noi și mai multe PFA-uri

La sfârșitul lunii mai existau în Dolj 35.039 de profesioniști, în creștere cu 6,15% față de aceeași perioadă a anului trecut, când erau activi 33.008 profesioniști. Numărul societăților comerciale active a crescut de la 21.153, la 22.757 de entități, ceea ce înseamnă că numărul firmelor nou-înființate a fost mult mai mare decât numărul celor radiate sau dizolvate. În același interval se observă că mulți doljeni și-au închis PFA-urile, probabil din cauza impozitării excesive a veniturilor câștigate de cei cu PFA. Cei care vor să fie asigurați la normă întreagă și dețin PFA ajung să plătească la stat impozit și contribuții reprezentând 48,5% din veniturile câștigate și evidențiate în acte. Cum nu sunt mulți care agreează să plătească la stat aproape jumătate din ceea ce câștigă, unii au ales să își închidă PFA-urile și să își deschidă SRL-uri, iar alții au renunțat definitiv la această formă antreprenorială, de PFA. Totuși, au fost mult mai mulți care și-au deschis PFA-uri noi anul acesta. Datele din statistici confirmă că pe primele cinci luni ale anului au ajuns să fie în Dolj 12.282 de PFA-uri active, în creștere față de aceeași dată a anului trecut, când erau active 11.855 de PFA-uri în Dolj. Specialiștii spun că s-au înființat mai multe PFA-uri anul acesta, mai ales pentru a accesa fondurile europene care se prefigurează a fi accesate în special de agricultori și de antreprenorii care deschid o entitate economică în mediul rural.

S-a dublat numărul de PFA-uri în Gorj

În Gorj numărul total al profesioniștilor a ajuns la 10.877 de entități economice, în creștere față de anul trecut, când la sfârșitul lunii mai existau 10.351 de profesioniști activi în Gorj. Dacă numărul de firme active s-a redus considerabil în Gorj, se poate observa că s-a dublat numărul de PFA-uri, în ciuda impozitării excesive a acestei categorii. Numărul firmelor noi active și a PFA-urilor care s-au înființat în Gorj a fost cu 3,67% mai mare anul acesta față de anul trecut.
În Mehedinți – un județ în care economia nu este deloc dezvoltată – a crescut puțin numărul profesioniștilor activi, de la 12.103 entități în 2016, la 12.296 acum.
În județul Olt a scăzut numărul total al profesioniștilor, acesta fiind singurul județ din Oltenia în care s-au închis mai multe firme și PFA-uri decât cele nou-înființate. În mai 2016 existau 18.009 profesioniști activi în Olt, iar în mai 2017 numărul lor scăzuse la 17.868 de entități economice active, în scădere cu 0,78% față de anul trecut.
În Vâlcea a crescut numărul total al profesioniștilor activi cu 2,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 17.460 de entități, de la 16.984 de firme în 2016. Creșterea s-a înregistrat la numărul de societăți comerciale, în timp ce numărul de PFA-uri a scăzut ușor.

De ce sunt mai mulți profesioniști în Oltenia

Un specialist în consul­tanță fiscală a precizat, pentru GdS, că anul acesta s-au înființat foarte multe firme, în special start-up-uri, cu scopul de a atrage fonduri europene și guvernamentale. „Sunt multe programe cu finanțare europeană și unele cu finanțare de la bugetul de stat. Sunt mulți care vor să încerce să atragă astfel de fonduri și și-au înființat start-up-uri, pentru a demara o afacere cu bani europeni sau guvernamentali. La multe programe cu finanțare nerambursabilă nu este nici o limită de vârstă, așadar și-au putut înființa firme inclusiv persoane care au mai avut afaceri sau care mai au alte firme, iar acum pot accesa banii de pe o nouă firmă, cerința prin programele de finanțare fiind aceea ca firma să fie start-up. Așadar, mulți încearcă să pornească o afacere cu bani de la stat sau de la Uniunea Europeană“, a spus specialistul contactat de GdS. Acesta a mai menționat că aceia care și-au deschis firme noi anul acesta în speranța de a demara o afacere nouă cu fonduri europene trebuie să se gândească bine cum să mențină viabilă firma și după ce fondurile europene sau guvernamentale nu vor mai exista.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS