6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSindicatele din FNME fac chetă pentru demiterea lui Ciurel

Sindicatele din FNME fac chetă pentru demiterea lui Ciurel

Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) nu-l mai vor sub nici o formă pe Laurenţiu Ciurel director la Complexul Energetic Oltenia (CEO) şi sunt hotărâţi să facă toate demersurile necesare pentru ca acesta să nu mai conducă unitatea producătoare de energie. Sindicaliştii i-au cerut cu insistenţă demisia lui Ciurel la mitingul de săptămâna trecută, de la Târgu Jiu, însă managerul Complexului Energetic Oltenia nu vrea să audă de un asemenea subiect şi, mai mult decât atât, a precizat că nu renunţă la planul de reduceri de salarii, disponibilizări, respectiv la reducerea timpului de lucru, atunci când situaţia economică a unităţii o va cere. Dacă despre demisie nu poate să fie vorba, sindicatele iau în calcul o eventuală demitere a managerului privat al Complexului Energetic Oltenia, căruia Consiliul de Supraveghere i-a aprobat săptămâna trecută planul de management până în 2017, respectiv până la finalul actualului mandat.

Chetă pentru a achita clauza de 100.000 de euro

Managerul Laurenţiu Ciurel a semnat cu Ministerul Economiei un contract pe patru ani. Potrivit planului de management recent aprobat, la Complexul Energetic Oltenia se vor face 2.171 de disponibilizări până în 2017, iar unitatea va rămâne cu maximum 16.500 de salariaţi, din care 3.000 vor avea contracte pe durată determinată. Zilele de lucru şi numărul de angajaţi, precum şi beneficiile de natură financiară, ca şi producţia de lignit vor varia în funcţie de nivelul vânzărilor şi de fluctuaţiile de pe piaţa de energie. Cristi Fluierătoru, şef de departament în cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, a declarat că sindicaliştii nu sunt de acord cu asemenea perspective, care pun în pericol stabilitatea economică a judeţelor unde funcţionează CEO. „Nu ai cum să reduci arbitrar programul de lucru, fără consultarea sindicatelor, care ar trebui să fie parteneri de dialog social. Nu poţi să iei măsuri peste noapte pentru că sunt afectate mii de familii şi zeci de mii de oameni. Singura cale de revenire la normal este ca Laurenţiu Ciurel să fie demis şi la fel şi întreaga sa echipă. Cu demisia lui Pităroiu nu se rezolvă nimic, dacă nu pleacă echipa care are asemenea planuri. Ştim că Ciurel are o clauză de reziliere de 100.000 de euro, iar statul este bun de plată. Noi suntem de acord să facem chetă şi fiecare membru de sindicat va dona o sumă de bani şi vom strânge banii necesari pentru ca statul să nu plătească acea despăgubire. Plătim noi“, a precizat Cristi Fluierătoru. Săptămâna trecută, Ministerul Finanţelor a dat publicităţii lista cu cele mai mari indemnizaţii brute încasate lunar de managerii firmelor controlate de stat. Managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, se află pe locul cinci în top, cu o indemnizaţie de 6.592 de euro.

Zi decisivă pentru sindicatele şi administraţia CEO

Astăzi este zi decisivă în ceea ce priveşte dezamorsarea tensiunilor care există între sindicatele şi administraţia Complexului Energetic Oltenia. La Târgu Jiu sunt aşteptaţi să discute deopotrivă cu liderii de sindicat, dar şi cu şefii Complexului Energetic Oltenia, ministrul energiei, Constantin Niţă, şi ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană. Aceasta din urmă a primit dispoziţie chiar din partea premierului Victor Ponta pentru a interveni şi găsi soluţii în problemele apărute între sindicatele şi administraţia din cadrul producătorului de energie din Oltenia. În afară de salarii şi măsura reducerii programului de lucru, care ar trebui să fie pusă în practică de astăzi, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, îi solicită cu insistenţă managerului CEO situaţia financiară a companiei pe ultimele cinci luni. Laurenţiu Ciurel a făcut public faptul că, înainte şi după mitingul minerilor, unitatea pe care o conduce va avea la cinci luni un profit total de 20 de milioane de euro (din producţie şi financiar), însă nu a fost oferit sindicatelor şi opiniei publice un document scris.

CEO explică de ce a redus salariile

Într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei, Complexul Energetic Oltenia justifică măsura reducerilor salariale şi de ce a fost necesară introducerea unei grile de salarizare pe categorii de activităţi. În acelaşi timp, în comunicatul amintit se menţionează faptul că la nivelul tuturor subunităţilor CEO se desfăşoară un control care vizează situaţiile unde au avut loc creşteri nejustificate ale salariilor: „Drepturile salariale ale personalului TESA cu funcţii de conducere şi de execuţie se modifică în scopul corelării valorilor aceloraşi categorii de activităţi prestate în toate sucursalele CE Oltenia. Aplicarea unei grile de salarizare pe categorii de activităţi este o consecinţă imediată a stabilirii unor structuri organizatorice similare pentru unităţile componente ale CE Oltenia. Această grilă se încadrează în limitele (maxime şi minime) prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. Efectele noii grile se transpun, practic, în diminuări de salarii pentru unele cazuri, dar şi în creşteri pentru altele, astfel încât fondul de salarii să rămână acelaşi. S-a urmărit o uniformizare a salariilor, pe categorii de locuri de muncă, astfel încât să nu existe diferenţieri între activităţi similare desfăşurate în sucursale diferite sau între salariaţii aceluiaşi compartiment. De asemenea, s-a avut în vedere eliminarea cazurilor în care salariile subalternilor depăşesc salariile şefilor ierarhici, considerându-se nefirească practica de a păstra valoarea salariului aferent unei funcţii de conducere deţinute într-o perioadă anterioară. Conducerea societăţii nu a dispus diminuarea salariilor la nivelul personalului muncitor. În prezent, la nivelul tuturor sucursalelor, se desfăşoară o acţiune de verificare a tuturor creşterilor salariale, urmând a se aplica măsurile reparatorii corespunzătoare în cazurile în care acestea au fost acordate fără aprobarea Directoratului societăţii, încălcându-se astfel prevederile Hotărârii nr. 28/8.10.2012“, se precizează în comunicatul de presă al CEO.

Licitaţie pentru tichetele de masă 

Complexul Energetic Oltenia organizează o licitaţie pentru a desemna firma care va oferi tichete de masă angajaţilor unităţii. Perioada vizată este iunie-decembrie 2013, iar data limită de depunere a scrisorilor de intenţie este până astăzi, la ora 10.00. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS