10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriChina cumpără Europa. Care sunt opţiunile României?

China cumpără Europa. Care sunt opţiunile României?

China nu mai este doar statul cu cei mai mulţi cetăţeni din lume, dar şi statul cu cei mai mulţi bani. Rezervele valutare ale Chinei sunt cele mai mari din lume – peste 3.000 de miliarde de dolari, un sfert fiind în euro. Şi, atunci când eşti campioană mondială atât la numărul braţelor de muncă, dar şi la rezervele de cash, celorlalţi le rămâne o singură opţiune: cei puternici te curtează, cei mărunţi îngenunchează.

Premierul chinez, Wen Jiabao, s-a aflat într-un turneu în Europa pentru a doua oară în mai puţin de un an. O vizită ce a stârnit, în mod straniu, praful indignării în presa europeană, care s-a întrebat, aproape la unison, dacă nu cumva China cumpără tăcerea Europei. Subiectul drepturilor omului bântuie de ani buni dialogul dintre chinezi şi europeni, cei din urmă adoptând un ton mai nuanţat decât aliaţii lor americani. Wen Jiabao a vizitat în aceste zile Londra, Budapesta şi Berlinul.
Premierul britanic, David Cameron, nu a ocolit referinţa la drepturile omului şi nici cancelarul Angela Merkel nu a expediat uşor subiectul (un incident simbolic fiind defecţiunea tehnică din căştile lui Wen, atunci când Merkel a început să vorbească despre acest subiect).

Coarda orgoliului

De această dată, indignarea mediatică a europenilor are o provenienţă mai curând afectivă decât factuală. Elementul nou-introdus în ecuaţie este apariţia din ce în ce mai frecventă a ideii că „Europa a devenit atât de slăbită încât străinii o pot cumpăra după bunul lor plac“. Şi asta loveşte o coardă mult mai sensibilă decât chestiunea tibetană sau a libertăţii cuvântului în timpul Olimpiadei din 2008: coarda orgoliului unor viitoare foste mari puteri.
Căci este adevărat că anumite bucăţi din Bătrânul Continent au început să fie cumpărate de China. Doar în 2011 au avut loc şapte fuziuni între companii germane şi companii chineze, Angela Merkel anunţând marţi că „încurajează firmele chineze să investească şi mai mult în Germania“. De altfel, premierul Wen Jiabao a călătorit la Berlin însoţit de 13 miniştri-cheie, şedinţa comună a cabinetului său comunist cu cel condus de Angela Merkel fiind o premieră. Chinezii au în vizor mai multe domenii. Semnificativ este apetitul lor pentru industria auto – o companie chineză a cumpărat Volvo în 2010, presa germană documentând recent interesul chinezilor pentru achiziţionarea Opel. Germania este cel mai important partener comercial european al Chinei, aceasta exportând produse în valoare de 76,5 miliarde de euro în 2010, în timp ce germanii au avut exporturi în valoare de 53,6 miliarde de euro. Marţi, China a semnat cu Germania acorduri comerciale în valoare de 15 miliarde de euro.
Declaraţiile Angelei Merkel semnalează că Berlinul nu va împiedica firmele chineze să facă noi achiziţii în Germania. Să nu uităm că Germania este un interlocutor puternic pentru China, fiind cel mai important partener comercial european al acesteia.
 
40% din investiţiile Chinei în Europa sunt în Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi Ungaria

China a început să cumpere creanţele unor ţări europene, „rezolvarea crizei datoriilor europene fiind de mare interes pentru Beijing“ şi va continua să fie, potrivit premierului Wen Jiabao.
China discută altfel cu membrii mai puţin solizi ai UE, dovadă fiind chiar discursul extrem de afabil al premierului Viktor Orban la primirea omologului său chinez. La Budapesta, Wen Jiabao a anunţat că Beijingul va cumpăra creanţe ale statului maghiar, Ungaria fiind favorita investitorilor chinezi în Europa de Est. De altfel, China deţine deja o parte din datoriile suverane ale Greciei (acolo unde portul Pireu este închiriat Chinei până în 2045) sau ale Spaniei, un studiu al „European Council on Foreign Relations“ apreciind că 40% din investiţiile Chinei în Europa sunt în Grecia, Portugalia, Spania, Italia şi Ungaria. Fiecare dintre aceste ţări sunt membre UE cu picioare economice de lut, ceea ce oferă un argument pentru îngrijorări de tipul celor formulate de Timothy Garton Ash: „Cu cât aceste ţări devin mai dependente de investiţiile şi comerţul cu China, cu atât e mai puţin probabil să susţină acţiunile europene comune pe care China le priveşte ca fiind contrare intereselor sale vitale. Nu e prea cinic să vedem cum Beijing-ul îşi construieşte un fel de lobby în interiorul structurilor europene de decizie, acolo unde cel mai mic stat este, cel puţin teoretic, egal cu cel mai mare“.
 
Europa are nevoie de banii gheaţă ai Chinei

Şi totuşi, astfel de temeri văd doar partea goală a paharului. Germania, membru puternic al UE, a intrat într-o relaţie de evidentă interdependenţă comercială cu China. Cu Marea Britanie tocmai s-au parafat acorduri comerciale în valoare de 1,6 miliarde de euro. De cealaltă parte, destabilizarea zonei euro ar fi o lovitură şi pentru Beijing, un sfert din rezervele lor valutare fiind în euro. În plus, China se vede plasată într-o poziţie nouă: creşterea sa economică, bazată pe exporturi, va trebui să se reorienteze spre creşterea consumului intern (o cincime din consumul mondial va fi absorbit până în 2020 de China). Pentru asta Beijingul are nevoie de Europa, de unde importă tehnologii avansate şi produse căutate de sutele de milioane de noi consumatori urbani ai Chinei. Europa are nevoie de banii gheaţă ai statului chinez, dar China nu se poate dezvolta fără consumatorii europeni şi know-how-ul lor tehnologic (exemplul Volvo fiind din nou elocvent). Do ut des…

Statul chinez, ameţit de succes?
 
Problema nu este o potenţială şi improbabilă colonizare chineză a Bătrânului Continent, ci efectul centrifug pe care rolul economic din ce în ce mai important jucat de China îl poate avea asupra coagulării Uniunii Europene (proces departe de a se fi terminat). Statele membre se vor vedea puse în situaţia de a concura pentru accesul la statutul de partener privilegiat al Chinei. Pericolul este identificat şi de specialiştii „European Council on Foreign Relations“, care, anunţând publicarea apropiată a unui nou raport, identifică vulnerabilitatea în scăderea „abilităţii Europei de a prezenta un front unit în faţa Chinei pe subiecte incluzând schimbările climatice, reciprocitatea comercială şi drepturile omului“. Unul dintre autorii raportului, Jonas Parello-Plesner, declară într-un interviu pentru HotNews.ro că „uneori, pare că statul chinez este ameţit de succes. Cu toate acestea, China rămâne îngrădită de obligaţiile sale interne şi de o interdependenţă reală cu economia globală. Pieţele sale majore de export – Europa şi SUA – sunt bunuri fără de care nu se poate face faţă“.
Temerile protecţioniştilor europeni pot fi contracarate printr-o atitudine lucidă, premierul britanic fiind un exemplu salutar. David Cameron crede că investiţiile chineze sunt un lucru bun, menţinându-şi în acelaşi timp discursul critic referitor la statutul drepturilor omului în China. În ceea ce priveşte accesul liber al firmelor chineze la achiziţiile publice din ţările UE şi absenţa reciprocităţii pentru europenii dornici să pătrundă pe piaţa chineză, Cameron rămâne decis să păstreze piaţa europeană deschisă.
 
Poveşti de genul să luăm nişte bani din China…

În acest joc complex, poziţia României îşi developează dificultatea prin statutul său de membru mărunt al unui club cu potenţial de mare putere. Dacă membrii importanţi ai Uniunii Europene vor reuşi să definească şi să respecte o  poziţie comună a UE în relaţia cu China, atunci România are numai de câştigat, fiind mai puternică împreună şi alături de ceilalţi parteneri europeni. Dar în cazul în care clubul european nu-şi va întări coeziunea, în pofida ispitei orientale, singura poziţie viabilă pentru o Românie măruntă (şi sprijinită doar de Statele Unite) este cea a evitării unei „poveşti de genul să luăm nişte bani din China“. Bani împrumutaţi fără condiţii nu există şi, spre deosebire de alţi parteneri occidentali, condiţionările unui stat care peste câteva zile va aniversa cu mare fast 90 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist nu pot fi nici democratice şi nici reformiste. Însă, şi într-un caz, şi în celălalt, exemplul britanicilor care îşi reorientează resursele către zona chineză trebuie reprodus rapid şi de către diplomaţia română.
Deşi în situaţia prezentă puterea economică a Europei este slăbită, Bătrânul Continent păstrează câteva ascendenţe importante asupra Beijingului. Liderii europeni ar face bine să nu le piardă căci un strateg chinez, numit Sun-Tzu, spunea că o bătălie poate fi câştigată înainte de a începe prin revendicarea unei poziţii politice şi psihologice dominante. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

30 COMENTARII