10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFirmele mari driblează criza

Firmele mari driblează criza

Marile firme din Dolj au avut cifre de afaceri impresionante în 2008, dar la unele dintre acestea profiturile au scăzut considerabil. Patronii spun că sunt pierderi financiare rezultate din diferenţe de curs valutar. Pe primele şase luni din 2009, scăderile afacerilor nu au fost dramatice, unii manageri fiind chiar optimişti. Aflaţi din GdS cum merg afacerile marilor „jucători“ din economia Doljului, businessmenii care fac milioane de euro pe an şi care au mii de angajaţi. Cei mai mulţi însă au avut disponibilizări de personal anul acesta.

Anul 2008 s-a încheiat sub auspiciul crizei care pătrundea cu paşi repezi pe piaţa românească. Pe final de an, economia a luat-o în jos vertiginos. Potrivit rezultatelor financiare pe anul trecut, publicate de Ministerul Finanţelor, cele mai mari firme din Dolj (ca afaceri şi ca număr de angajaţi) au avut cifre de afaceri uriaşe în 2008, comparativ cu 2007, dar, în unele cazuri, profiturile au scăzut considerabil. Multe dintre aceste companii, cu numai câteva excepţii, au disponibilizat personal, de la câţiva angajaţi până la sute de oameni. Managerii „de top“ din Craiova nu consideră că 2009 va fi un an dramatic din punct de vedere economic, dar sesizează uşoare scăderi ale volumului afacerilor lor în prima jumătate a anului, cu mici excepţii.  

Afacerile cu energie, prospere

Rezultatele cele mai bune s-au înregistrat în domeniul energiei electrice. CEZ Vânzare SA a avut o cifră de afaceri netă, în 2008, de 1,294 miliarde de lei – fiind singura afacere din judeţ (identificată până acum), care „a sărit“ de un miliard de lei. Ca şi comparaţie, compania a avut în 2007 afaceri de 995 de milioane de lei. Dacă în 2007 profitul net al CEZ era de 11,9 milioane de lei, în 2008 a scăzut la trei milioane de lei, pe fondul creşterii cheltuielilor şi a investiţiilor. Tot grupul CEZ, dar Distribuţie a avut rezultate inverse faţă de 2007: o cifră de afaceri mai mică (811 milioane de lei), dar un profit mai mare (241 de milioane de lei), faţă de 2007.

Ford – pierdere uriaşă

Producătorul local de autoturisme, Ford, a anunţat pe 2008 o pierdere considerabilă, de 448 de milioane de lei (la o cifră de afaceri de 697 de milioane de lei), după ce în 2007 avusese un profit de 2,46 miliarde de lei. Profitul din 2007 a fost doar „pe hârtie“, nu din activitatea de producţie. Compania a răscumpărat datoriile de la coreenii de la Daewoo, dar şi pachetul de acţiuni de 51%, iar pentru datorii de 550 de milioane de dolari s-au plătit 50 de milioane de dolari, conform înţelegerii cu cei de la GM-DAT, care au preluat fabricile Daewoo. Astfel că rezultatele financiare au fost influenţate de acele tranzacţii. În plus, fosta fabrică Daewoo din Craiova a câştigat în instanţă un proces cu Vama, iar sumele respective care nu au mai fost virate statului au umflat cifrele financiare ale companiei. Despre pierderea de 448 de milioane de lei pe anul trecut, Ford nu doreşte să facă aprecieri la nivel oficial. Neoficial, surse din companie susţin că fabrica a fost mai tot timpul pe pierdere din cauză că nu s-au produs autoturisme la capacitate cât mai mare. „Fiecare autoturism este o pierdere pentru firmă atâta timp cât nu se produc peste 100.000 de unităţi pe an. Anul trecut, pierderile au fost foarte mari la Ford pentru că şi cheltuielile au fost ridicate. Cele mai mari cheltuieli sunt cele de personal. Sunt mari şi cheltuielile cu energia. Având în vedere că până acum fabrica nu a produs, pierderile pe 2009 vor fi şi mai mari, pentru că toţi cei 3.700 de angajaţi au fost plătiţi în această perioadă“, spun aceleaşi surse avizate din fabrică.

Alte firme, afaceri bune chiar şi în 2009

Cerealcom Dolj a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de 243 de milioane de lei, aproape dublu faţă de 2007 (153 de milioane de lei), dar profitul a scăzut de la cinci milioane la 325.000 de lei. Patronul Cerealcom, Mihai Anghel, spune că nu este practic o scădere a profitului, ci „a fost o opţiune de distribuire a profitului la nivel de grup, diferită faţă de anii anteriori. Am avut şi investiţii“. Mihai Anghel a mai spus că situaţia a fost ceva mai dificilă în 2009, dar că firma lui a atins aproximativ aceeaşi cifră de afaceri ca în prima jumătate din 2008, dar cu o productivitate mai slabă pe ansamblul companiei: „Pe primele şase luni din 2009 mi-am menţinut cifra de afaceri din aceeaşi perioadă din 2008, dar volumul de muncă a fost aproape dublu. Şi volumul mărfurilor vândute a fost cam acelaşi, dar cum să fie mai bine anul acesta dacă noi am muncit mai mult pentru aceeaşi cifră de afaceri?“.
Casa Noastră SRL, deşi a avut o cifră de afaceri bună, de 102 milioane de lei, a înregistrat o pierdere de 5,7 milioane de lei. Deţinătorul firmei, Ştefan Cherciu, susţine că pierderea este doar financiară (nu cea care rezultă din desfăşurarea propriu-zisă a activităţii). „Este doar pierdere financiară rezultată din reevaluarea creditelor, pe final de an, din diferenţa de curs valutar. Am făcut reevaluarea la un curs valutar mai mare şi aşa a apărut pierderea. Noi chiar am obţinut profit operaţional de trei milioane de euro, dar din decembrie s-a simţit criza“, a spus Cherciu. El a adăugat că pe primele şase luni din 2009 cifra de afaceri a scăzut „doar cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Nu e rău. Este chiar foarte bine într-o astfel de perioadă“.
Electroputere Craiova a „excelat“ în pierderi anul trecut, dar şi-a revenit miraculos în prima jumătate a acestui an. Cifra de afaceri a companiei a urcat în 2008 la 183 de milioane de lei (de la 142 de milioane în 2007), dar pierderea netă a urcat la 97 de milioane de lei. „Pierderile mari înregistrate pe 2008 au apărut din cauza reevaluării activelor şi a constituirii provizioanelor. Am prins perioada crizei din plin. Pe primele şase luni din 2009 ne-a mers mai bine. Am recuperat din pierdere, pentru că am avut mai multe comenzi“, a spus un oficial de la Electroputere. Vânzările Combinatului Chimic Doljchim au scăzut cu 27% în 2008, după cum informează proprietarul Petrom – OMV, rezultatele financiare neregăsindu-se distinct pe site-ul Ministerului Finanţelor. La Reloc SA (reparaţii locomotive) au scăzut şi afacerile, dar şi profitul pe anul trecut, faţă de 2007, însă tot a rămas la cote ridicate: 5,3 milioane de lei. Există şi alte firme mari pentru care anul trecut a fost mai bun decât 2007 şi din punct de vedere al profitului (Popeci Utilaj Greu, Elpreco, Felvio Prod, Cummins Generator Technologies – fostul AVK).

Alte domenii, la extreme

Firmele importante care activează pe piaţa dealerilor auto au acţionat la extreme anul trecut, deşi a fost un an bun pentru acest segment al economiei. Briari's Ind SA (dealer Iveco) a avut afaceri totale de 181 de milioane de lei şi un profit de 14 milioane – în uşoară creştere faţă de 2007. În acelaşi timp, Dumagas Transport, chiar dacă a realizat o cifră de afaceri de 143 de milioane de lei, a avut o pierdere de patru milioane de lei. Dumatrucks (distribuitor camioane Renault) a stagnat în 2008. Mihai Dugăeşescu spune că la nivelul întregului grup de societăţi pe care îl deţine „anul trecut am înregistrat un profit total de 6,5 milioane de dolari. La Dumagas Transport este vorba despre o pierdere financiară rezultată din diferenţa de curs valutar“. Mihai Dugăeşescu este optimist şi spune că până în primăvară va „scăpa“ de stocul de camioane pe care îl are în acest moment.

Pe primele şase luni din 2009 mi-am menţinut cifra de afaceri din aceeaşi perioadă din 2008, dar volumul de muncă a fost aproape dublu. Şi volumul mărfurilor vândute a fost cam acelaşi, dar cum să fie mai bine anul acesta dacă noi am muncit mai mult pentru aceeaşi cifră de afaceri?“.

Mihai Anghel, proprietar Cerealcom

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII