17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLocuinţa asigurată, şmecherie curată

Locuinţa asigurată, şmecherie curată

Suma asigurată obligatoriu pentru locuinţe este considerată în favoarea celor din mediul rural, unde inundaţiile sunt riscuri ca şi asumate, iar cei din oraş ar fi dezavantajaţi. Firme de asigurări încă neacreditate se folosesc de legea asigurării locuinţelor, pentru a induce în eroare proprietarii de imobile.

În plin an electoral, o lege care scoate din buzunarele românilor ceva bănuţi a trecut aproape neobservată. Legea asigurării obligatorii a locuinţelor sau Legea nr. 260/2008, publicată recent în Monitorul Oficial (MO) din 11 noiembrie, intră în vigoare abia în 2009. Actul normativ, controversat deopotrivă de asigurători şi asiguraţi, are suficiente hibe şi reprezintă mai mult o lege cu caracter social, pentru a proteja populaţia rurală de riscuri catastrofale. Se asigură obligatoriu locuinţele populaţiei pentru cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Cei care au case din chirpici sau alte materiale care „nu au necesitat un tratament chimic sau termic“ (locuinţe de tip B, în termenii legii) plătesc pe an zece euro, la cursul BNR din ziua plăţii, adică 38,3 lei la cursul de ieri, să zicem.
Cei care au apartamente sau case din cărămidă, BCA sau altele, categorisite la locuinţele de tip A, vor plăti anual o primă de 20 de euro, adică în jur de 77 de lei. Sunt sume mici, suportabile de oricine. În caz de cutremur, inundaţie sau alunecare de teren, proprietarul casei din chirpici primeşte o sumă asigurată de 10.000 de euro, iar cei cu case sau apartamente de tip A primesc 20.000 de euro. Numai că legea spune, în primul rând, că intră în vigoare în 120 de zile de la publicarea în MO, iar, în al doilea rând, nu s-au stabilit încă societăţile de asigurări acreditate să încheie asigurările. Când vor fi stabilite societăţile care au dreptul să facă asigurările obligatorii, atunci se va constitui PAID – Polul de Asigurare Împotriva Dezastrelor naturale – ca şi societate de asigurare – reasigurare înfiinţată din asigurătorii acreditaţi.
 
Falşii asigurători

Cum a apărut legea în MO, cum au şi început agenţii de asigurări să meargă pe la proprietarii de locuinţe şi să le spună că, în baza legii amintite, este obligatorie asigurarea locuinţei şi le induc oamenilor faptul că trebuie să-şi asigure casa acum. CSA susţine că în privinţa falşilor asigurători a luat poziţie chiar Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), care a avertizat cetăţenii să nu ia în considerare asigurările facultative cu care vin acum firmele de asigurări în numele Legii nr. 260/2008.
,„În acest sens, ar trebui extinsă la toate nivelurile campania de informare a populaţiei asupra faptului că asigurările de locuinţe devin obligatorii numai din 2009. Oficialii MIRA au precizat recent că pentru a evita orice abuzuri şi confuziile inerente implementării acestui sistem la scară naţională, vor exista informări periodice, transmise în timp util, privind companiile de asigurare abilitate să încheie aceste poliţe“, a susţinut şi Andreea Ionete, editor al revistei PRIMM Asigurări&Pensii.
Asigurătorii craioveni au păreri împărţite. „Nu este ilegal. Există şi oameni care vor să facă asigurări facultative şi care să-şi asigure locuinţa cel puţin la nivelul stabilit de lege. Riscul este ulterior pentru firma de asigurări, pentru că există posibilitatea să nu fie acreditată de CSA pentru asigurările obligatorii“, a precizat Procopie Forţan, director al filialei doljene a Omniasig. Managerul Allianz-Ţiriac din Dolj, Cornel Udrea, susţine că asigurătorii nu pot face uz de Legea nr. 260/2008, din moment ce nu s-a stabilit componenţa PAID. La fel gândeşte şi directorul de la una dintre agenţiile craiovene ale Generali Asigurări, Cristian Paşol, care spune că se aşteaptă normele de aplicare a  legii.

Locuinţele scumpe, asigurate ieftin

Potrivit Direcţiei Regionale de Statistică Dolj, la recensământul din 2002, în Craiova erau 74.637 de apartamente şi 28.389 de case, iar în tot judeţul erau peste 185.000 de locuinţe. Până în prezent, nu se ştie dacă vor fi asigurate obligatoriu locuinţele amplasate în zone inundabile, deci supuse clar riscurilor pentru care ar fi asigurate. CSA susţine că acum se lucrează la normele de aplicare a legii, care vor cuprinde şi acest aspect.  Însă, proprietarii de apartamente şi case din mediul urban sunt nemulţumiţi de faptul că locuinţele lor, care valorează în realitate poate şi sute de mii de euro, sunt asigurate obligatoriu pentru o sumă de maximum 20.000 de euro. Răspunsul firmelor de asigurare este acela că pe piaţa de profil există diverse produse pentru asigurarea facultativă la valoarea reală a locuinţei, dar şi prima anuală va fi mai mare.

Orăşenii plătesc pentru cei de la ţară

În acelaşi timp, pentru casele din mediul rural, vechi şi din chirpici, proprietarii ar cotiza cu zece euro pe an, dar suma care va fi plătită în caz de catastrofe naturale (10.000 de euro) ar fi mai mare decât valorează casa. Cum în oraşe nu sunt inundaţii, iar cutremurele pot să se repete odată la zeci de ani, această lege este în favoarea locuitorilor de la sate, grav afectaţi de inundaţii în ultimii ani.
Practic, în mediul urban, riscurile stabilite de lege sunt rare şi greu de produs. Directorul Omniasig, Procopie Forţan, a mai spus că, aşa cum a fost gândită legea, din primele care s-ar încasa pe anul 2009 nu s-ar acoperi nici măcar riscurile pentru eventuale inundaţii, dacă s-ar întâmpla să mai fie inundaţii precum cele din ultimii ani. Directorul Allianz-Ţiriac spune chiar că legiuitorii „au stat drept şi au gândit strâmb. Legea este făcută prost. Nu pot să asigur obligatoriu o casă care face 500.000 de lei pentru cutremur şi inundaţie la o sumă de 20.000 de euro. Ce firmă îl mai asigură suplimentar (facultativ) pe acel proprietar pentru incendiu la valoarea reală a casei?“, a spus Cornel Udrea. „Aşteptăm normele de aplicare, pentru că legea a fost gândită mai mult pentru mediul rural, din cauza inundaţiilor. Firmele mici de asigurare s-ar putea să vrea să intre în PAID, dar cele mari nu cred, pentru că, în mediul rural, riscul este ca şi asumat, mai ales cel de inundaţii“, a precizat şi managerul de la Generali.

Amenzi de la primărie

Legea prevede că persoanele care nu îşi vor asigura obligatoriu locuinţele vor fi pasibile de amendă cuprinsă între 100 de lei şi 500 de lei. Amenzile vor fi aplicate de primării, dacă au constatat că proprietarul nu s-a asigurat.

Firmele fug de asigurarea obligatorie

Un calcul matematic simplu arată că numai la nivelul Craiovei, la numărul de locuinţe raportat la anul 2002, s-ar colecta într-un an aproximativ două milioane de euro (dacă luăm în considerare că majoritatea locuinţelor din oraş sunt de tip A). Pe de altă parte, într-o comună cu 1.000 de case, jumătate de tip A şi restul de tip B, asigurătorii care vor fi acreditaţi vor încasa 15.000 de euro pe an, în timp ce, dacă se produce o inundaţie, atunci pentru o singură casă firma trebuie să plătească 10.000 de euro. La 20 de case, un milion de euro. De aceea fug asigurătorii mari de această lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII