Scandalul imobiliar legat de stadionul Extensiv, prezentat pe larg de GdS, are rădăcini adânci. TCIF SA, societatea care a vândut terenul fraţilor Mihăilescu, îi acuză că nu şi-au plătit ratele din contract, în timp ce aceştia spun că au fost traşi în piept. În concluzie, fiecare cu dreptatea lui.
TCIF SA avea un teren de fotbal pe care s-a gândit să-l vândă celor doi fraţi, cunoscuţi şi sub numele de fraţii Ţuică. Zis şi făcut. În 1998, TCIF vinde firmei SC Extensiv Com SRL 42.395 de metri pătraţi de teren intravilan, care cuprindea o bază sportivă, instalaţii de irigat şi electrice, tribune şi alte acareturi. Pe româneşte, un stadion de fotbal. Preţul vânzării, 976.000 de dolari, pe care fraţii Ţuică se angajau să-l achite în 36 de rate lunare. Ca să nu rămână cu ochii în soare, conducerea TCIF de la acea vreme a inclus o clauză în contract potrivit căreia Mihăileştii rămâneau fără stadion dacă nu achitau trei rate consecutive sau trei rate în decurs de şase luni. Indiferent de sumele pe care le-ar fi plătit până în acel moment. Bănuţii achitaţi urma să fie consideraţi preţ de folosinţă a terenului şi construcţiilor aferente. Ce a urmat e de poveste. Pe care v-o spunem pe scurt mai jos.
„Mi-au luat terenul“
După semnarea contractului, frăţiorii şi-au făcut streaşină la ochi să cuprindă cu privirea mândreţea de pământ. Şi au văzut că lângă stadion erau mai multe terenuri, printre care şi unul de tenis. Au crezut că-l cumpăraseră şi pe acesta. Ghinion, însă. „Cei de la TCIF mi-au zis că acele terenuri nu sunt ale noastre, că nu sunt în coordonate. Atunci le-am cerut să chemăm un specialist în măsurători topo, care să delimiteze suprafeţele“, s-a plâns Nicu Mihăilescu. Expertul a venit, a măsurat, a calculat şi ce i-a ieşit nu i-a bucurat prea tare pe cei de la TCIF. Deşi în contract era trecută suprafaţa de 42.395 de metri pătraţi, după măsurători au ieşit cu 2.754 de metri mai puţin. Această diferenţă a fost invocată tot timpul de Mihăileşti pe parcursul litigiului cu TCIF. „Cei 2.754 de metri au fost evaluaţi la preţurile de atunci, la 51.967 de dolari. Suma trebuia scăzută din preţul total, dar TCIF nu a vrut acest lucru. Atunci le-am cerut să ne dea în plus diferenţa de teren. Nici asta nu au dorit“, a spus Mihăilescu.
Fostul director general al TCIF SA, Constantin Tronea, are şi el varianta sa. „Extensiv nu şi-a plătit ratele la timp, am tras tot timpul de bani. I-am înţeles, i-am păsuit, dar… ne vrem terenul înapoi. Lipsa celor 2.754 de metri pătraţi nu mai are nici o legătură cu procesul. Ei au recunoscut că au datorii neachitate semnând toate actele adiţionale. Eu ce să le fac?“, se întreabă retoric Tronea.
Ce spun documentele
În decembrie 1999, TCIF şi Extensiv semnează un act adiţional la contract prin care reeşalonează ratele scadente, prelungind perioada de plată cu şase luni. Ultima rată trebuia achitată în februarie 2002. Semn că Mihăileştii nu stăteau prea bine cu banii. Situaţia a început să se agraveze. Aşa că fraţii Ţuică apelează din nou la înţelegerea TCIF, cu care semnează alt act adiţional în ianuarie 2001. Prin acesta, Mihăileştii primesc o perioadă de graţie de 11 luni în care să nu plătească nici un leu, urmând ca în următoarele 12 luni să achite rate descrescătoare. La un calcul simplu al ratelor rezultă că, la 4 ianuarie 2001, cei doi fraţi mai aveau de plată peste 420.000 de dolari. Asta înseamnă că achitaseră, mai cu somaţii, mai de bună voie, mai mult de jumătate din valoarea contractului. Nici cea de-a doua reeşalonare nu i-a convins pe Mihăileşti să achite la timp ratele, după cum spune fostul director al TCIF.
„Când am venit în 2003 la conducerea TCIF, am descoperit că Extensiv plătea ratele nu cu bani, ci cu zahăr. Am găsit 10.000 de metri cubi de balast de proastă calitate de la firma Interaf, chipurile, în conturile Mihăileştilor“, a spus Tronea. Practic, Extensiv, aflată într-o mare jenă financiară la acea dată, furniza zahăr Interaf, iar aceasta îi plătea datoria către TCIF în balast. Prin această metodă, fraţii Mihăilescu au plătit în natură aproximativ o sută de mii din cei aproape un milion de dolari din contract. „Din acele materiale de construcţie nu am folosit decât jumătate, în valoare de vreo 500 de milioane de lei. Le-am zis celor de la Extensiv că nu mai acceptăm produse, ci vrem bani cash. Şi era normal să cerem asta, întrucât produsele puteau să ni le livreze la suprapreţ. După aceea nu au mai dat nici un ban“, a mai spus Tronea.
Promisiuni deşarte
Plata prin sistemul barter nu i-a ajutat prea mult pe Mihăileşti să scape de problemele financiare. Aceştia nu au achitat la timp 140.000 de dolari, moment în care TCIF a decis să-i dea în judecată şi să ceară anularea contractului. Văzându-se strânşi cu uşa, Mihăileştii au promis că vor face rost de bani şi au cerut o nouă reeşalonare. TCIF a accceptat şi a semnat cu Extensiv o tranzacţie judiciară prin care se angaja să renunţe la proces, numai să-şi primească banii în următoarele zece luni. Din această datorie, Extensiv a plătit aproximativ 40.000 de dolari, rămând cu o diferenţă de 100.000 de dolari. Potrivit lui Tronea, nici de această dată fraţii Ţuică nu s-au ţinut de cuvânt. „Au plătit 40.000 de dolari din cei o sută de mii şi au mai rămas cu o restanţă de 60.000. Spre deosebire de primul contract însă, tranzacţia prevedea că neplata unei rate scadente ducea la desfiinţarea de drept a contractului, fără formalităţi“, a declarat Tronea. Acest lucru a determinat TCIF să ceară din nou instanţei anularea contractului de vânzare. Procesul se află şi în prezent pe rolul instanţei după patru ani de judecată. Nicu Mihăilescu consideră însă că firma sa are dreptate.
„Eu nu recunosc acea tranzacţie în care se spune că Extensiv mai are de plată o sută de mii de dolari. Trebuia să ne scadă valoarea terenului pe care nu ni l-au dat. În plus, documentul a fost semnat de administratorul nostru Vasile David, fără să aibă mandat pentru asta“, a spus Mihăilescu. De remarcat că toate celelalte acte adiţionale, necontestate de Mihăileşti, poartă semnătura aceluiaşi personaj. Doar funcţia era diferită. Întrebat de ce Extensiv a semnat actele adiţionale de reeşalonare, recunoscând implicit cât are de plată, Mihăilescu a răspuns alambicat. „Actele adiţionale nu vizează sumele conform tran-zacţiei, ci sumele adevărate“.
