30.000 de solicitanți de azil din Grecia urmează să fie relocați în UE până la sfârșitul lui 2017

imigranti-1459761145
Sursa foto: telegrafonline.ro

Comisia Europeană (CE) a îndemnat astăzi statele membre ale UE să-și intensifice eforturile pentru a-i primi pe solicitanții de azil aflați în prezent în Grecia, estimând că este posibil să fie repartizați circa 30.000 de migranți eligibili conform planului european de relocare până la sfârșitul lui 2017, informează Agerpres.

“Datorită întăririi capacităților serviciului de azil al Greciei și dacă statele membre își intensifică eforturile, ar trebui să fie posibilă mutarea candidaților la relocare care se află încă în Grecia (circa 30.000) până la sfârșitul anului viitor”, a estimat, într-un comunicat, Comisia Europeană.


Acest plan, adoptat în urmă cu un an, a permis până acum repartizarea a doar 5.651 de solicitanți de azil din Grecia și Italia, potrivit unor cifre publicate astăzi de executivul european. Obiectivul inițial, fixat în septembrie 2015, era de a reloca 160.000 de persoane din aceste țări, în decurs de doi ani.



Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

8 iulie 2017

Piaţa de legume şi fructe de la Gară se va moderniza

Reprzentanţii SC Târguri şi Pieţe Craiova SRL spun că au banii necesari modernizării Pieţei de la Gară Lucrările vor demara spre sfârşitul anului şi se ridică la o valoare de 579 de mii de lei. „Obiectivul Pieței de la Gară
2 iulie 2017

Grecia sub caniculă; poluare la Atena

Grecia a fost afectată duminică pentru a treia zi consecutiv de un val de căldură, în condițiile în care mercurul din termometre a ajuns la 43 de grade Celsius în mai multe regiuni ale țării, printre care și Atena, unde

Sumarul ediției de miercuri, 28 septembrie 2016

Actualitate

» Românii îşi pot renova casele cu bani de la stat
» Incident la tribunal în procesul lui Sorin Oprescu
» Armata rusă organizează un nou exerciţiu militar în Transnistria
» Furnizorii vor fi obligaţi să achiziţioneze gaze numai prin bursă, de la 1 decembrie
» Românii pot cere bani de la stat pentru a-şi cumpăra panouri solare, prin programul Casa Verde Clasic
» Şomerii vor primi primă de angajare de 500 de lei, iar cei care se angajează în alte oraşe – 12.500
» Modul de calcul al preţului maximal al medicamentelor se va aproba prin Hotărâre de Guvern
» 30.000 de solicitanți de azil din Grecia urmează să fie relocați în UE până la sfârșitul lui 2017
» Donald Trump admite că armele nucleare ar “încheia totul”, dar îşi menţine opţiunea de a le folosi
» Blaga, sub control judiciar pentru 60 de zile
» Anchetă internă la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în cazul morţii artistului Ioan Gyuri Pascu
» Sarkozy, dispus să ofere Marii Britanii şansa de a anula procesul de Brexit
» PNL: Blaga nu va mai candida la parlamentare
» Poliția Română va introduce radare-drone
» Udrea, audiată la DNA în dosarul lui Blaga
» Craiova: Taximetriștii, verificați de polițiștii rutieri
» Măsuri de sprijin pentru agricultori

Interviu

» Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi: Ne îngrijorează efectele dramatice pe care le are corupția

Dolj

» Licitaţiile pentru gunoiul din Dolj, sufocate de reclamaţii
» Proprietarii, obligați să-și expertizeze tehnic locuințele
» Studenți mai puțini la cazarea în cămine
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Expoziție “Eros și sexualitate în Dacia Romană”, la Muzeul Olteniei
» Craiova: Reuniune Internaţională a angliştilor la Facultatea de Litere
» Craiova: Acţiune de prevenire a furturilor din mijloacele de transport în comun
» Craiova: Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” – Turneu de concerte în Austria

Gorj

» Infrastructura stadionului, finalizată în proporție de 80%
» Bani pentru nouă biserici şi mănăstiri
» CJ Gorj a decis majorarea capitalului social la Parcul Industrial de la Bumbeşti-Jiu
» CJ Gorj a recepţionat lucrările de reabilitare a DJ 675C
» 16 instructori auto, amendaţi de poliţie
» Condamnat la închisoare cu executare pentru că şantaja eleve
» Gorj: Caravana „Google” ajunge vineri la Târgu Jiu
» Gorj: Investiţia chineză de la Rovinari trenează de 4 ani
» Gorj: Afacerist anchetat pentru că a împiedicat circulaţia pe un drum public

Olt

» Olt: 120.000 de hectare vor fi verificate de APIA

Mehedinţi

» Delegaţie RAAN, la Prefectura Mehedinţi
» Mehedinţi: Primarii şi secretarii primăriilor, instruiţi în vederea alegerilor parlamentare
» Mehedinţi: 1200 lei /oră, media amenzilor aplicate de poliţiştii rutieri

Vâlcea

» Vâlcea: O nouă ediţie a evenimentului ”Ziua Recoltei”

Sport

» CSM București – SCM Craiova, derbiul etapei
» Madson: Vino și ia biletul ca să învingem Steaua!
» Goluri multe și frumoase marți, în Ligă
» Fotbal / Liga Europa, etapa a 2-a
» Baschet (m): SCM-U Craiova a învins BCMU Piteşti în Cupa României

Bani & Afaceri

» De ce nu vin investitorii în Bănie
» Fiscul își mută o parte din activitate pe strada Brestei

Sanatate

» „O țară cu inima bolnavă“ – Problemele cu care se confruntă Clinica de Cardiologie din Craiova

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top