19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia nu a reușit să plătească tranșa de de 450 de milioane de euro către FMI

Grecia nu a reușit să plătească tranșa de de 450 de milioane de euro către FMI

Fondul Monetar Internațional a anunțat că Grecia nu a rambursat tranșa scadentă luni, de 450 de milioane de euro, după ce, în 30 iunie, autoritățile de la Atena nu au reușit să achite 1,55 miliarde de euro, țara intrând oficial în incapacitate de plată, potrivit Agerpres.
„Plata de 450 de milioane de euro datorată FMI de către Grecia nu a fost făcută”, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice.
Boardul FMI va analiza în următoarele săptămâni cererea Greciei privind extinderea perioadei de achitare a tranșei scadente în 30 iunie, a explicat Rice, adăugând că în prezent suma datorată de Grecia organizației se ridică la aproximativ două miliarde de euro.
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a salutat acordul încheiat luni de liderii zonei euro și reprezentanții Greciei.
FMI va fi implicat în acest acord, în ciuda opoziției premierului elen Alexis Tsipras. După ce actualul program de asistență financiară va expira, la începutul anului viitor, Grecia va solicita asistență suplimentară.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a anunțat că un acord preliminar de asistență financiară este condiționat de participarea suplimentară a FMI în programul de asistență financiară.
Creditorii europeni ai Greciei au acceptat încheierea unui acord în care „Grecia va solicita, după expirarea actualului program cu FMI din primăvara lui 2016, participarea suplimentară a FMI în programul de asistență financiară”, a afirmat oficialul german.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS